Cam așa începe orice dezastru managerial, indiferent că se întâmplă în lumea corporațiilor sau în cea antreprenorială.
Când am fost întrebat de ce nu funcționează procedurile și sistemele de management la noi, am fost luat prin surprindere, pentru că funcționează foarte bine. Atunci când sunt înțelese și aplicate cum trebuie. Dar, așa cum se întâmplă la mobila luată de la IKEA, mai întâi ne apucăm să o asamblăm, nu iese cum trebuie, apoi înjurăm o tură, o demontăm (dacă mai avem ce) și ne apucăm din nou, cu instrucțiunile în față.
Ei bine, în management, de cele mai multe ori, se aplică dacă mai avem ce sau dacă mai avem bani să o luăm de la început. Pentru că da, deciziile proaste sau conceptele prost aplicate costă. Uneori al naibii de mult…
De ce la noi e altfel ?
Păi, în primul rând, pentru că suntem șmecheri. Deci, vine corporația și implementează un sistem de management bazat pe reguli și proceduri. Apoi vine un șmecher care descoperă cum poate fi scurt-circuitată o procedură sau o regulă. Ce bună practică? Ne învață ăștia pe noi cum să facem? Păi, uite că suntem deștepți și facem mai repede și mai bine. Ce să tot ținem atâtea înregistrări și să scriem proceduri, că ținem minte… Nu avem nevoie de toată birocrația asta!
Până în ziua în care cineva a luat-o pe arătură și nu s-a prins nimeni, pentru că nu există control care să verifice ce făcea omul acela, pentru că, deși în vreo procedură scrie ce și cum, nu le mai citește nimeni și că veni vorba… pe unde naiba or fi și alea? În corporație e simplu, vine cineva de la centru și face curat.
La antreprenorii locali, cad câteva capete și se merge mai departe. Asta pentru că de prea multe ori sistemul de management certificat și auditat este doar pe hârtie și doar pentru audit. Ce se întâmplă de prea multe ori, șeful cel mare comandă unei firme de profil să facă sistemul, vin consultanții, bagă un teanc de proceduri, tot ei verifică, certifică și uite așa putem participa la licitație cu certificatul în mână.
Partea bună este că nu pot să generalizez; pentru liniștea noastră, sunt și antreprenori români care au înțeles cum funcționează un sistem de management, se țin de el și au succes în business – îi vezi imediat, pentru că firmele lor cresc sănătos.
Despre expați
În al doilea rând, managerii trimiși de corporații în România nu sunt cei mai de soi. Nu vreau să jignesc expații care ajung în România, dar, din păcate, am observat două tendințe – ori cimitir pentru elefanți, ori poligon de test pentru speranțe.
De ce? pentru că piața din România e mică și atunci nu face să folosești cei mai buni oameni pe o piață de maximum 100 de milioane pe an, când poți să îi folosești în piețe de miliarde pe an. Și atunci, pe cine trimiți? Se întâmplă să fie manageri de care vrei să scapi de la centru, obosiți și fără prea mult chef, așa că le dai job în România – în felul acesta ori pleacă singuri, ori ies la pensie repede. Sau mai au varianta de a testa tineri cu potențial. Daca testul reușește, omul se întoarce în corporație pe poziție mai tare – și sunt multe exemple de expați tineri care au demonstrat că sunt buni, iar, ca rezultat, au părăsit România pentru țări mai interesante, bugete mai mari etc. În locul lor, nu s-a întâmplat mereu să vină alții la fel de buni, așa că ce au construit unii, au dărâmat cei veniți după.
Spre norocul nostru, mai sunt și expați care se îndrăgostesc de țara noastră și, după ce se căsătoresc cu dragostea și fac copii, decid să rămână pe aici. Nu foarte mulți, dar sunt. Și fac diferența în firmele prin care sunt!
Efectul Dunning – Krueger
Dar să mă întorc la titlul meu – relevant, aș spune, pentru România. „Hai, băi, cine sunt ăștia să ne învețe pe noi?!”. Ce o tot dau cu know-how și ne bat la cap cu tot felul de hau bau? Adică nu știu eu cum se face? E musai să mă țin de prostiile lor?
Ei bine, alții mai deștepți au studiat fenomenul și l-au denumit Efectul Dunning – Krueger, care vorbește despre eroarea de apreciere, în care persoanele incompetente își evaluează eronat competența ca fiind mult mai mare decât este în realitate. De multe ori, am întâlnit oameni care chinuiau din greu limba engleza, dar pe care nu îi puteai opri din vorbit. De ce? Pentru ca ei erau incapabili să realizeze cât de slabi sunt și, cum știau și ei două vorbe, îi maltratau pe toți cu ele. Și pentru că, așa cum un fost președinte impresiona babele care habar nu aveau de engleză, la fel și ei îi impresionează pe cei care nu știu nimic. Și sunt așa de plini de sine, că trec cu buldozerul peste cei care știu ceva mai mult, s-au străduit să învețe și le e frică să nu se facă de rușine, știind cât de mult mai au de învățat.
Fenomenul GIGO
Cam asta e cu procedurile care nu merg. Nu merg, pentru că, în România, din cauza lipsei de personal de tot felul, a lipsei de educație de profil sau din cauza zgârceniei noastre de a investi în școală și pregătire, s-au lansat mulți manageri care au ars etapele pregătirii, s-au cățărat repede pe craca ierarhică superioară, iar, o dată ajunși acolo, știu mai bine cum se face și nu au nevoie sa fie învățați.
În concluzie, sistemele de management funcționează. Dacă le implementezi și le folosești corect. Altfel suferă de fenomenul GIGO – gunoi introduci, gunoi obții.
Cătălin OLTEANU
catalinolteanu@nrnf.ro
