Hanul Gabroveni reînvie până la sfârşitul anului

Hanul Gabroveni din Centrul Istoric al Capitalei, situat pe strada Lipscani, se află în plin proces de restaurare şi extindere a clădirii, urmând ca lucrările să fie gata la sfârşitul anului. Principiul fundamental al soluţiei de arhitectură propuse este realizarea unei restaurări cât mai fidele a originalului, cu tehnici tradiţionale de construcţie îmbinate discret cu modalităţi de consolidare moderne. Finisajele şi materialele utilizate sunt alese astfel încât să se înscrie în stilul epocii. Lucrările sunt executate de SC Aedificia Carpaţi SA şi costă 21 de milioane de lei. Două treimi din bani provin din bugetul Capitalei, prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti (14.123.600 lei), iar restul din fonduri ale Mecanismului Financiar Spaţiul Economic European, prin Ministerul Culturii (6.956.400 lei).

„Evoluţia lucrărilor este vizibilă, cu mult respect şi grijă faţă de ce a existat aici şi cu dorinţa de a păstra tot ce poate fi păstrat, pentru a vedea şi celelalte generaţii cum arăta hanul, dar şi cum se restaurează. Se înlocuiesc cărămizile afectate şi deteriorate şi păstrăm cât de mult putem din ceea ce a fost“, a declarat primarul general Sorin Oprescu, la ultima inspecţie pe şantier. Se execută mai multe tipuri de lucrări: de conservare, de consolidare şi restaurare a hanului şi a pasajului său comercial – curtea interioară -, ce vor pune în valoare acest monument istoric clasa A. De asemenea, proiectul cuprinde şi extinderea cu un corp nou a clădirii existente. În final, ansamblul va găzdui un centru cultural-artistic multifuncţional, la standard european, cu o sală de spectacole de 200 de locuri, săli de conferinţe, spaţii expoziţionale, un magazin de suveniruri şi un punct de informare turistică. Totodată, aici vor funcţiona săli educative – de arta reprezentării scenice, arte plastice, formare profesională, şcoală de balet. Şantierul a debutat în februarie şi deja au fost executate peste 40% din lucrări.

Istoric

Potrivit datelor puse la dispoziţie de istoricii Primăriei Municipiului Bucureşti, nu se cunoaşte data exactă a construirii Hanului Gabroveni. Istoricii pot certifica doar faptul că acesta nu a fost ridicat anterior anului 1847, deoarece, în acel an, la 23 martie, aproape un sfert din suprafaţa Bucureştilor, cuprinzând şi zona delimitată de strada Lipscani, la nord, şi de actuala stradă Franceză la sud, a fost devastată de un puternic incendiu. Conform unei serii de documente din vara anului 1847, Hagi Tudorache şi cei cu care se învecina la est, Hagi Kevork Nazaretoglu şi Hagi Agop Nazaretoglu, cer autorizaţii pentru „construirea din nou” a bolţilor lor din Zarafi, distruse de foc. Schiţele făcute pe cererile acestora şi planul Borroczyn din 1852 ajută la identificarea parcelelor pe care erau construite „bolţile” în cauză – parcele care coincid cu cele ale imobilelor 84-86, 88 (actualul Han Gabroveni). Prin urmare, este posibil ca aceste documente să fie, de fapt, actele de construire ale viitorului Pasaj

Comercial. Cât îl priveşte pe cel care este posibil să fie comanditarul şi primul proprietar al imobilului din Lipscani 84-88, Tudor Hagi Tudorache, el fost unul dintre cei mai renumiţi negustori din prima parte a secolului al XIX-lea. El deţinea un număr destul de mare de spaţii comerciale în hanul Sf. Gheorghe Nou, pe lângă care poseda şi un „grup de prăvălii” numite Hănişorul, ce se găseau pe Lipscani. Cu puţin înaintea morţii sale, care se produce în 1848, Tudor Hagi Tudorache se retrage din afaceri, lăsându-l în loc pe unul dintre fii săi, Constantin Hagi Tudorache. Din toate indiciile existente, Hagi Kevork şi Hagi Agop, vecinii lui Hagi Tudorache, erau proprietarii imobilului identificat astăzi cu adresa poştală Lipscani nr. 88. Această familie de negustori intrase în posesia imobilului respectiv pe la 1825, în urma unui îndelungat şir de tranzacţii consemnate în documentele vremii. Construcţia Hanului Gabroveni a avut atât destinaţie de comerţ, cât şi de găzduire a călătorilor şi, în special, a negustorilor veniţi din zona balcanică. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, hanul a fost „modernizat” după cerinţele vremii, fiind transformat în hotel (Hotel Gabroveni). Hotelul Gabroveni-Universal, care mai există şi astăzi pe strada Gabroveni nr. 12, conţine cu siguranţă, în structura sa, fragmente ale fostului han. Nu există însă date care să susţină identificarea Hanului Gabroveni cu Pasajul Comercial.

Loc de popas pentru negustorii bulgari veniţi de la Gabrovo

Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, Hanul Gabroveni este menţionat într-o serie de lucrări dedicate istoriei Bucureştilor sau negoţului bucureştean. În lucrarea sa apărută în 1899, în capitolul referitor la hanuri, Ionnescu Gion arată că Hanul Gabroveni – care, conform actelor deţinute de Russe şi Ion Russescu, proprietari ai hotelului Gabroveni Universal, se mai numea şi Bezesten – era locul unde poposeau negustorii bulgari veniţi de la Gabrovo, din Bulgaria. În privinţa aşezării sale, aflăm că edificiul era situat „la spatele Curţii Domneşti, în mijlocul numeroaselor şi strâmtelor ulicioare neguţătoreşti din Târgul Dinăuntru”, spun istoricii. George Potra, al cărui studiu consacrat hanurilor din Capitală este publicat pentru prima dată în 1943, nu aduce date suplimentare faţă de ceea ce se cunoştea deja la data respectivă. Preluând, cu siguranţă, datele cunoscute deja de la Ionnescu Gion, istoricul afirmă că zidirea amplasată pe unul dintre fostele terenuri ale Curţii Vechi a fost mai mult un han de popas al călătorilor şi negustorilor veniţi din sud şi că în jurul anului 1900 s-a transformat în „Hotel Gabroveni-Universal”. În 1974, Dumitru Almaş şi Panait I. Panait publică un studiu intitulat „Curtea Veche din Bucureşti”. În capitolul în care este tratată chestiunea monumentelor istorice din perimetrul Curţii Vechi, cei doi istorici discută inclusiv despre Hanul Gabroveni, pe care nu îl localizează însă pe fostele locuri ale Curţii Domneşti, acolo unde se ştia că fusese construit – adică la sud de strada Gabroveni -, ci îl amplasează pe frontul de nord al străzii, identificându-l cu Pasajul Comercial situat între Lipscani şi Gabroveni. Cu toate că întreg imobilul din Lipscani 84-86 are valoare istorică, numărându-se printre imobilele vechi din Bucureşti şi din Centrul Istoric al oraşului, construcţia înglobează fragmente ale unor clădiri anterioare, ceea ce sporeşte valoarea istorică a unora dintre componente, mai arată istoricii. Sondajele arheologice efectuate de-a lungul timpului în perimetrul fostei Curţi Domneşti relevă că această zonă a oraşului era ocupată încă din secolul al XV-lea. În urma cercetărilor desfăşurate între 1967 şi 1974, în incinta imobilului în discuţie au fost descoperite urme ale unor clădiri din zidărie de cărămidă, probabil locuinţe, ridicate pe acest loc la începutul secolului al XVIII-lea; părţi ale acestor construcţii au fost integrate în clădirile ulterioare şi sunt vizibile în anumite zone ale subsolului. Aceste fragmente de zidărie datate la începutul secolului al XVIII-lea au valoare istorică predominantă atât în raport cu restul imobilului, cât şi în relaţie cu centrul istoric al oraşului, numărându-se printre puţinele elemente de arhitectură civilă păstrate din acea epocă.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.