Durând deja de câțiva ani buni, problemele legate de taberele de refugiați de la Calais tind să se agraveze pe zi ce trece, ultimele luni fiind marcate de atacuri violente ale migranților, care încearcă să ajungă în Marea Britanie, din ce în ce mai disperați, în urma deciziei UK de a părăsi Uniunea Europeană. Vigilant, buletinul informativ al TAPA EMEA, subliniază faptul că există uriașe riscuri de securitate atât pentru marfă, cât și pentru șoferi.
Dacă nu era deja, Calais a devenit, acum, o adevărată zonă de război. Camioane incendiate, marfă distrusă, șoferi care se tem pentru viața lor și din ce în ce mai multe incidente… Iată, pe scurt, ce s-a întâmplat, de la sfârșitul lunii iulie, în regiune:
– Într-o dimineață de sâmbătă, un grup de 10 migranți au incendiat un camion, blocat în trafic, pe Șoseaua de Centură care conduce către Portul Calais. Conform celor declarate de către doi șoferi spanioli, migranții au blocat șoseaua, după care au dat foc unei grămezi de textile și paie, folosind-o pentru a ataca vehiculul. Șoferii au reușit să îndepărteze vehiculul din zona respectivă, apoi au intervenit pompierii și poliția. Nu s-au înregistrat răniri în acest incident, dar mafra din camion, legume și fructe, a fost distrusă.
– Au fost folosite focuri și baricade pentru a bloca intersecția autostrăzii cu artera către port și șoseaua de centură, provocând cozi de vehicule și creând oportunități pentru migranți să încerce să se urce la bordul camioanelor.
– Șoferii declară că s-au confruntat cu baricade timp de luni întregi, cu șosele blocate cu crengi ce copaci și migranți înarmați cu bâte, amenințând integritatea persoanelor și a vehiculelor.
– S-a raportat că un șofer belgian a fost amenințat cu o drujbă, după ce baricadele l-au forțat să încetinească, în apropiere de Calais.
– Un alt grup de migranți a folosit un cocktail Molotov, pentru a încerca să oprească un alt camion, pe Centură, după ce i-au barat drumul. Șoferul polonez a fost capabil să stingă focul, dar a necesitat spitalizare pentru răni la nivelul membrelor superioare și inferioare.
Pasageri clandestini
Împărtășind date Serviciului de Informații privind Incidentele al TAPA EMEA (IIS), o companie a declarat că, în urma unor spargeri asupra camioanelor, pe breteaua către port, conducerea a recomandat șoferilor să se încuie în cabine atunci când traversează Canalul Mânecii.
Compania a subliniat un caz, în care unul dintre camioanele sale a sosit la Calais în jurul orei 03:30. Când personalul centrului de control al terminalului a deschis trailerul, a descoperit înăuntru nu mai puțin de 40 migranți. Un control mai detaliat al mărfii a mai scos la iveală încă șase clandestini. Se crede că migranții au reușit să urce în vehicul după ce au dat foc unor anvelope și au blocat cu ele șoseaua în imediata vecinătate a terminalului Calais.
Raportul transmis către IIS preciza: „Prelata este făcută praf, tăiată peste tot, acoperișul este și el tăiat și afară plouă. Marfa este în cutii de carton, care au fost serios avariate, deoarece migranții le-au tăiat și au scos marfa din ele.”
Asociația britanică a Transportului de Marfă (FTA), ai cărei membri operează peste 200.000 camioane, adică aproape jumătate din flota Marii Britanii, subliniază că sunt necesare măsuri urgente.
În cadrul unui comunicat de presă, Asociația a precizat că șoferii au raportat că au văzut sute de migranți „descărcați” din camioane la Calais și acoperișurile camioanelor tăiate în fâșii, în urma încerării acestora de a urca la bord sau de a scăpa din vehiculele aflate la coadă. De asemenea, a prezentat un caz în care încuietoarea și sigiliul unui camion au fost îndepărtate cu grijă și repoziționate, după ce 10 migranți s-au ascuns în interiorul vehiculului. Se spune că acest lucru s-a produs într-o parcare securizată, la 70 km de Calais.
Un reprezentant al unui membru FTA ale cărui vehicule au fost „agresate”, a declarat: „Aceasta a fost o încercare organizată de trafic de persoane. Știau exact ce trebuie să facă. Încuietoarea a fost tăiată cu grijă, în spatele sigiliului, astfel încât să nu fie vizibil, apoi au fost repoziționate. La Calais, am văzut cel puțin 200 de migranți coborâți din camioane în numai trei ore – cel mai rău din câte am văzut până acum. Era, pur și simplu, haos. Erau conduși în grupuri foarte mari. Poliția Franceză a făcut o treabă foarte bună și a lucrat non stop. Dar unde o să se termine toate?”
Britanicii în alertă
Chris Yarsley, managerul pentru afacerile cu UE al FTA, a declarat: „Cum poate să fie acceptabil pentru membri noștri să lucreze în astfel de condiții extreme în fiecare zi? Nicio altă industrie nu trebuie să se confrunte zilnic cu astfel de situații. Șoferii se pun în pericol, doar încercând să-și facă meseria și să livreze bunurile. În plus față de amenințările asupra siguranței proprii, riscă amenzi de până la 2.000 lire sterline pe migrant găsit în camion. Calais manipulează 17% din importurile și exporturile Marii Britanii – este o rută comercială de importanță vitală – iar această situație nu mai trebuie să continue. Guvernele trebuie să colaboreze pentru a înlătura din rădăcini această problemă. Cei ce caută cu adevărat azil ar trebui procesați în mod corespunzător, iar migranții economici repatriați, pentru a combate traficul de persoane.”
FTA a solicitat mutarea taberei de refugiați departe de port și se lucrează intens cu poliția de frontieră și cu autoritățile pentru a îmbunătăți securitatea și siguranța pentru membrii internaționali.
Asociația belgiană Transport Federation Febetra solicită, de asemenea, sprijin guvernamental, deoarece, după cum declară, „șoferii noștri se tem pentru viețile lor”.
Colaborări eficiente
Forțele de Frontieră din Marea Britanie spun că sunt în continuă colaborare cu omologii francezi, în lupta împotriva imigrației organizate, atât prin intermediul posturilor de control, cât și pe teren, în Franța. Au declarat că au dezmembrat, deja, cu succes grupări criminale implicate în imigrația ilegală.
Au fost înregistrate 84.088 încercări ilegale ale migranților să ajungă în Marea Britanie la posturile de control juxtapuse, în 2015. Până în prezent, nu au fost înaintate cifre către TAPA EMEA, pentru perioada scursă din 2016.
Forțele de Frontieră adaugă faptul că firmele de transport trebuie să își ia toate precauțiile necesare pentru protecția șoferilor, a camioanelor și a încărcăturii. Deși companiile iau această responsabilitate foarte în serios, se estimează că aproximativ o treime din camioanele care ajung la frontiera cu Marea Britanie nu corespund nici măcar unor standarde de securitate de bază. Iar riscurile sunt deja mai mult decât evidente.
Sursa: Vigilant, buletinul informativ al TAPA EMEA, ediția din luna august
Traducerea și adaptarea:
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro