Adaptarea rapidă la noile condiții impuse de pandemie, răspunsul corect în fața temerilor pe care le au astăzi călătorii, precum și dorința ridicată a românilor de a vizita locuri noi sunt principalele ingrediente care ar putea scoate turismul din criză, mai rapid decât mulți dintre noi anticipau.
Turism, transport, o afacere de succes și, totodată, o frumoasă poveste de familie, Hello Holidays își continuă planurile de dezvoltare, țintind să devină, în următorii ani, una dintre cele mai mari agenții de turism din România. Pandemia nu a însemnat decât o ușoară întârziere a planurilor.
Modelul Hello Holidays a fost proiectat pentru a asigura servicii de calitate turiștilor, pe toate etapele sejurului, iar transportul joacă un rol esențial. Astfel, alături de agenția Hello Holidays, a apărut și Hello Holidays Transport.
„Compania de transport a apărut în 2013, însă primele autocare au fost achiziționate în 2011, pe agenția de turism. Agenția de turism a fost deschisă în 2007 și, până în 2011, foloseam autocarele companiei Vilextur, firmă de transport ce aparține părinților mei. Astăzi, avem o flotă de 12 autocare și colaborăm în continuare cu Vilextur, precum și cu alte firme de transport din țară, pentru a acoperi nevoia de transport, în timpul sezonului”, a arătat Mădălina Balaiban, general manager Hello Holidays.
Investiții și în pandemie
În ciuda pandemiei, compania a continuat planul investițional, achiziționând un nou autocar, în 2020. Astfel, flota Hello Holidays include, astăzi, trei autocare noi Setra ComfortClass (2019 și 2020), iar anul viitor se are în vedere achiziționarea unui autocar Setra TopClass.
„Achiziționarea propriilor autocare a venit din nevoia de a asigura clienților o calitate ridicată, în ceea ce privește transportul. Am simțit nevoia să controlăm cât mai bine acest aspect, chiar dacă, adesea, colaborăm cu transportatori serioși. Este preferabil să lucrezi cu propriii șoferi, să știi pe ce te bazezi”, a explicat Mădălina Balaiban.
Ultimii ani au adus o dezvoltare importantă pentru Hello Holidays. „În 2019, am avut zile în care plecau și 40 de autocare. Tocmai de aceea, pe lângă propria flotă, avem nevoie de transportatori destul de mari, care ne pot închiria diferite tipuri/capacități de autocare și care pot deservi atât curse mai scurte, cât și unele foarte lungi”, a completat Mădălina Balaiban.
Numărul mare de curse pe săptămână (în special chartere către Grecia și Turcia) și, implicit, distanțele mari au dus la decizia de a achiziționa autocare cât mai bune, Setra fiind marca preferată a companiei.
„O mașină poate realiza trei curse pe săptămână, două de Turcia și una de Grecia, și o începe și pe a patra. Astfel, ajungem la 7-8 mii de km pe săptămână. Setra răspunde nevoii de fiabilitate și, totodată, asigură un consum foarte bun de carburant. Foarte important este și faptul că Setra este un autocar bine privit de călători. Am câștigat mult la capitolul imagine, de când am făcut achiziția noilor autocare”, a spus managerul Hello Holidays.
Flota Hello Holidays Transport include 12 autocare, 6 microbuze și 7 autoturisme și, anul acesta, va fi achiziționat și un vehicul de 19+1 locuri, de asemenea Mercedes-Benz.
Însă succesul unei curse nu este asigurat doar de flotă, un rol esențial fiind jucat de șoferi și ghid. „Comunicarea cu turistul este esențială, alături de respectarea procedurilor stabilite. De exemplu, așezarea turiștilor o realizează ghidul, turiștii având locurile desemnate în prealabil. Iar bagajele sunt așezate în cala autocarului doar de către șofer. Astfel, spațiul calelor este utilizat corect și bagajele sunt așezate avându-se în vedere locul de debarcare”, a explicat Mădălina Balaiban.
Scădere controlată, în 2020
Pandemia a afectat puternic rezultatele anului 2020. Dacă, în 2019, cifra de afaceri cumulată pentru ambele firme a fost de 10,5 milioane de lei, anul trecut, a fost de doar 6,5 milioane de lei.
„Anul trecut, am început cu planuri mari, inclusiv achiziționarea unui autocar nou și apoi… Totul s-a blocat și s-a reorganizat. La acel moment (înainte de blocaj), Turcia era la un grad de ocupare de 80%, cu avansuri încasate”, a arătat Mădălina Balaiban.
Marea majoritate a turiștilor a apelat la o reprogramare a concediului, din prima parte a anului, către toamnă. Au existat și turiști care au decis să nu mai călătorească, chiar dacă granițele s-au deschis, și au dorit să se reprogrameze pentru 2021, aceeași perioadă și același hotel. Au fost și persoane care au mers pe varianta de voucher, urmând să stabilească, anul acesta, destinația și nu au lipsit nici cazurile în care agenția a returnat banii către turiștii, însă au existat puține solicitări în acest sens.
Pentru a rămâne într-o zonă sigură din punct de vedere financiar, au fost luate toate măsurile posibile. „În 2020, în perioada de lockdown, am apelat la șomajul tehnic. În plus, pentru firma de transport, am avut niște convenții (transport angajați) care ne-au ajutat mult să traversăm această perioadă. Am utilizat autocarele mai vechi, pe care, în mod normal, le foloseam pentru turism școlar. Pentru șoferi, am apelat inclusiv la sistemul de muncă flexibilă. Am accesat și granturile pentru capital de lucru și aceste sume au contribuit, de asemenea, la depășirea dificultăților create de pandemie”, a precizat managerul Hello Holidays.
2020 a fost un an al reorganizării. Din fericire, autocarele au fost utilizate în continuare, mai ales că multe agenții nu au mai operat și au apelat la cursele charter care au continuat să se desfășoare. Astfel, prin această colaborare între agenții s-a creat o consolidare a turiștilor pe charterele care încă funcționau.
„Sigur, ne-am asumat un risc, mai ales la început, când am avut și curse în care autocarele au plecat cu 15 oameni. Costuri considerabile am avut și în legătură cu măsurile de combatere a pandemiei – sisteme automate cu dezinfectant în fiecare autocar, preș dezinfectant la urcare, termometru… Am schimbat strategia de îmbarcare în totalitate, pentru a nu mai exista momente de aglomerare și, astfel, a fost nevoie de mai mulți oameni la îmbarcare. Un efort important l-am depus și pentru a convinge turiștii să poarte masca pe toată durata călătoriei. În anul pandemiei, unii șoferi au plecat spre transportul de marfă, însă, odată ce activitatea își va reveni, suntem încrezători că se vor întoarce. Probabil că, în următorii trei ani, vom munci să recuperăm anul 2020. Oricum, anul acesta va fi unul mai bun, cu o cifră de afacere în creștere”, a completat Mădălina Balaiban.
Produse adaptate
Anul acesta, pachetele au fost adaptate la situația actuală. „2021 credem că va fi un an bun pentru turism și îl vedem ca pe o rampă de lansare pentru ceea ce urmează. Suntem o echipă unită, comunicăm foarte bine și asta ne-a ajutat să ne adaptăm rapid la situația actuală. Am acordat multe facilități turiștilor, inclusiv restituim banii integral, în cazul imposibilității de a călători. Pentru cazul în care un turist se îmbolnăvește, intră în scenă asigurarea, iar companiile de asigurare s-au adaptat, la rândul lor, restituind banii turiștilor care se îmbolnăvesc. Ne bazăm, totodată, pe o bună relație cu partenerii externi, unde am întâlnit, de asemenea, flexibilitate”, a explicat Mădălina Balaiban.
Creșterea numărul de călători pe avioane și accesarea unor noi destinații fac parte din planurile de viitor ale companiei.
„Destinațiile exotice vor continua să se dezvolte, în condițiile în care acum avem zboruri directe către ele. Numărul turiștilor care migrează către avion este în creștere. Până acum patru ani, eram axați strict pe autocare, însă preferințele turiștilor ne-au determinat să abordăm și avionul. Sunt clienți care au mers cu noi cu autocarul, însă acum preferă avionul. De altfel, un motiv similar ne-a făcut să dezvoltăm și circuitele. Astfel, le oferim clienților noștri destinații noi, în fiecare an. Avem turiști care sunt lângă noi de la înființare și, an de an, ne solicită noi destinații”, a declarat managerul Hello Holidays.
Un aspect îmbucurător îl reprezintă și creșterea sezonului turistic. „Dacă ne referim la Turcia, anul acesta, primele grupuri au plecat la final de februarie și ultimele sunt programate la final de noiembrie. Discutăm de pachete care sunt, deja, parțial vândute”, a explicat Mădălina Balaiban.
Grecia și Turcia reprezintă, în continuare, cea mai mare pondere pentru activitatea Hello Holidays, însă un loc important îl ocupă și circuitele către diferite destinații precum Spania, Portugalia sau țările nordice.
„Încercăm să ducem călătoria cu autocarul la un alt nivel și punem un accent deosebit pe partea de siguranță. Toate autocarele le-am comandat cu numeroase opțiuni, în special pe partea de sisteme de siguranță.” – Mădălina Balaiban.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro