HERMES FORWARDS: 10 ani, 10 milioane de euro

„Viitorul începe acum, nu mâine.” Este un citat celebru, avându-l drept autor pe Papa Ioan Paul al II-lea. Iar, pentru managementul Hermes Forwards, reprezintă un principiu după care și-a construit fiecare zi de activitate. Expeditorul român a marcat 10 ani de activitate, într-un an atipic, în care a reușit, însă, să stabilizeze o cifră de afaceri de 10 milioane de euro. Nu puteam opta decât pentru un articol care să iasă din standarde.

Dana Dumitru, managing partner Hermes Forwards: „Susținem un parteneriat real!”

Mă bucură întotdeauna discuțiile pe care le port cu Dana Dumitru, managing partner Hermes Forwards. De data aceasta, am făcut o incursiune în timp. S-au schimbat multe (poate prea multe! în unele cazuri), dar nu aș pune etichete. Toate aceste transformări nu reprezintă decât experiențe noi, pe care trebuie să înveți să le abordezi. De fapt, transportul înseamnă o luptă cu neprevăzutul în fiecare cursă. Întotdeauna apar obstacole, sau te bucuri de ajutoare nesperate. În final, atunci când ajungi la destinație la timp, zâmbești ușurat. „Am făcut-o și p-asta! Mâine o iau de la capăt și o să știu mai multe. Iar, în rest, învăț și din mers.” Și, astfel, mâine începe azi, atunci când decizi să pui cărămidă peste cărămidă, să construiești o companie solidă. Inclusiv în expediții!

Echipa

Pentru Dana Dumitru, construcția a început de la echipă, în urmă cu un deceniu. O echipă tânără, care a rămas stabilă (a câștigat ani și experiență) și a atras membri noi. Astăzi, Hermes Forwards are birouri în București, Miercurea Ciuc și Deva, lucrează cu câteva sute de cărăuși (în general, mici) și rulează, în fiecare lună, o flotă de 600 de camioane, acoperind orice destinație internă sau la nivel european și, chiar, din afara continentului.

La drum, împreună

Și între cărăuși se află firme cu care expeditorul se află în relație de parteneriat din 2012. „Una dintre companiile de transport ne este, chiar, foarte apropiată, încă de la început. Am trecut împreună prin momente de boom economic sau de recesiune și a reușit să crească flota de la 5, la peste 20 de camioane. În prezent, nu mai lucrează exclusiv pentru noi, dar ne ajutăm reciproc”, mi-a explicat Dana Dumitru, subliniind că Hermes Forwards își susține cărăușii, atât prin facilități privind alimentarea cu carburanți, cât și prin consultanță. „De exemplu, atunci când unul dintre partenerii noștri cu flotă mică își dorește să achiziționeze un camion nou, îl ajutăm să-și calculeze dacă rentează investiția. Îl ajutăm să înțeleagă cifrele, modul în care merge afacerea. Ne dorim furnizori stabili de transport, dar ne și place ceea ce facem. Probabil este unul dintre motivele principale pentru care am reușit până acum”, a mai arătat ea.

Până la urmă, după cum îmi spunea, în business nimic nu este sigur, totul se schimbă. Și fiecare are soluția lui. Inspirație… și transpirație… „Amintește-ți numai ce a însemnat pandemia. Cum a accelerat lucrurile în transporturi. Cum ne-a obligat să ne digitalizăm! Am descoperit soluții noi, am fost nevoiți să lucrăm cu noi înșine, să găsim resurse și să depășim frica de a ne îmbolnăvi. În 2022, a început războiul, în Europa! Iar provocările se țin lanț de atunci.”

Cel puțin în viitorul apropiat, nimeni nu va putea face estimări corecte…

… Dar pentru că viitorul începe azi, sau, mai degrabă, este clădit de ieri, Hermes Forwards și-a construit, pe lângă relațiile pe termen lung cu cărăușii, parteneriate stabile cu clienții, care s-au simțit, în toată această perioadă, în care costurile au luat-o razna. „Sunt rare situațiile în care clientul acceptă să preia integral majorarea costurilor generată de scumpiri repetate, dar, în tot acest tăvălug, beneficiarii noștri ne-au fost aproape. Ne-am construit parteneriate, în ani de zile. Am investit mult timp și abordăm fiecare client dintr-un unghi diferit, în funcție de nevoile lui. Am creat legături inclusiv cu alte case de expediții. Ne ajutăm, când avem nevoie, pentru că este în interesul tuturor să ofere stabilitate clientului. Cred că putem câștiga mai mult, construind relații și colaborând unii cu alții. Inclusiv cu transportatorii, într-o relație de succes pe termen lung, trebuie să ai grijă ca, alături de tine, să câștige și partenerul tău.” În opinia Danei Dumitru, poți, astfel, să faci față contextului dificil în care evoluează piața în ultimul timp.

Soluția echitabilă

Carburantul rămâne cea mai mare provocare. „Astăzi, trebuie să recalculăm fiecare cursă, în funcție de evoluția prețului la motorină. Noi ne aflăm la mijloc, între clientul final și cărăuș, și trebuie să găsim o variantă echitabilă pentru ambele părți. Fiecare are bugete de respectat și condiții de care trebuie să țină seama, pentru a rămâne pe piață”, a menționat managing directorul Hermes Forwards.

În plus, problemele privind lipsa șoferilor s-au acutizat, ceea ce crește deficitul de ofertă din piață, mai ales în condițiile în care a devenit normal ca, după perioade cu cereri reduse, să fii așezat în fața unei creșteri accelerate a acestora, vârfurile de activitate fiind mai mari decât niciodată. Iar, în tot acest context, tarifele la utilități sau primele la RCA devin doar alte provocări, cărora trebuie să le găsim soluții.

De remarcat că, în ultima perioadă, piața internă de transport a oferit mai multă stabilitate decât cea internațională…

…Chiar dacă la tarife mai mici.

„O rețetă de urmat? Nu cred… După 10 ani, nu mai cred într-o rețetă pe care să o urmezi cu strictețe”, mi-a spus Dana, zâmbind, la finalul discuției noastre. „Până la urmă, succesul ține în proporție de 80% de mentalitate…”

Pentru că viitorul începe AZI sau, chiar, ieri. Și, în fond, așa cum spune românul, „un gospodar își face vara sanie și iarna car”.

Să aveți sărbători fericite și oameni dragi alături! Echipe bune și motivate care să va inspire! Iar, în 2023, să vă bucurați de fiecare provocare și să îi găsiți soluția!

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.