Procedurile și regulile sunt importante, însă, înaintea lor, ar trebui să ne asigurăm că angajații noștri sunt ascultați. Cultivarea încrederii reprezintă cel mai bun instrument pentru reducerea fluctuațiilor de personal.
Acordăm foarte multă atenție camioanelor, încărcărilor, descărcărilor, clienților, dezbaterilor pe teme legislative, dar uităm de partea umană, uităm să discutăm despre resursa umană, uităm că toate aceste activități sunt făcute cu oameni. Nu vreau să minimalizez importanța clienților sau dezbaterile pe teme legislative, însă cred că ar trebui să dăm o mai mare importanță resursei umane, după care, de altfel, cu toții plângem. Cred că această ruptură între managementul companiilor de transport, șoferi și instituțiile de control s-a produs tocmai pentru că acești actori nu s-au ascultat niciodată unii pe alții. Observ cam pe la toate ședințele, conferințele și dezbaterile un fenomen îngrijorător.
Majoritatea ascultăm doar pentru a da o replică, dar nu ascultăm pentru a înțelege ce are, de fapt, cealaltă parte de spus.
Foarte mulți dintre cei care au luat calea antreprenoriatului în industria transporturilor sunt foști șoferi, ceea ce, desigur, este admirabil, însă nu i-a învățat nimeni ce înseamnă leadership, comunicare, feedback organizațional, managementul unei echipe și, în plus, ei au fost atât de preocupați cu toate reglementările și toată legislația în continuă schimbare, încât au lăsat cumva aceste lucruri pe ultimul loc.
Suntem cu toții în căutare de angajați buni, gata instruiți, dar uităm că în România nu există o „școală de transport”.
Cu toții suntem preocupați de înlocuirea celor care pleacă din companie, însă uităm să acordam atenție retenției.
Și, aici, vin și pun întrebarea: tu știi ce mai fac angajații tăi? De ce pleacă? Ce îi motivează?
Pregătire adaptată angajatului
În toată goana aceasta după angajați, observ că, în general, toate organizațiile se copiază unele pe altele. Dacă au început câțiva să dea bonus pentru X lucru, să facă asigurări medicale private sau alte tipuri de beneficii, în ceva timp vor face toți la fel. Ar trebui să începem să îi întrebăm ce vor, ce le place, ce îi motivează și ce îi face mai fericiți. Bineînțeles, trebuie să ținem cont și de specificul organizației și industria din care facem parte.
Au fost momente în cariera mea de HR-istă în transport în care mi s-a reproșat că „țin cu șoferii”, însă nu ne-am pus întrebarea că, de fapt, cerem foarte multe de la ei și îmi vin acum în minte doar câteva aspecte: foaie de parcurs, decont, CMR, completează o grămadă de documente, taxe de drum, „vezi că în țara X trebuie taxa Y, ai grijă că la clientul X e nevoie să procedezi într-un anumit fel”… și să nu uităm de multitudinea de sisteme informatice. În ciuda tuturor acestor lucruri, de cele mai multe ori, le dăm cheia de la camion și avem pretenția ca, din prima cursă, să știe tot ce au de făcut, dar nu ținem cont de vârsta șoferului, care este posibil să aibă 30 de ani de transport în spate, însă să îi dea bătăi de cap toată digitalizarea de care are parte în ultima perioadă. Apoi nu trebuie să îi uităm nici pe cei mai tineri, Generația Z sau Millenials care, spre deosebire de cei mai în vârstă, sunt extrem de „digitalizați”, însă au cu totul alte nevoi și, desigur, nu îi învață nimeni la școală ce înseamnă transportul. Putem întoarce aceste diferențe între generații în favoarea tuturor și putem face din asta un „win-win situation”.
Nici pe dispeceri nu îi învață nimeni sa fie dispeceri.
De cele mai multe ori, suntem nevoiți să angajăm oameni care vin din cu totul altă industrie, sau chiar de pe băncile școlii.
Aici, din nou, trebuie să investim mult în comunicare și leadership. De cele mai multe ori, aceștia sunt învățați foarte pe scurt sistemul cu care lucrează, alături de faptul că clientul este cel mai important – că el ne aduce banii. Am întâlnit adesea expresii precum „nu mă interesează cum, trebuie să ajungi la descărcare”, nemenținând cont de toate celelalte variabile și de faptul că la volan este un om care are gânduri, emoții, sentimente.
Aș mai fi curioasă, câți dintre noi ne arătăm aprecierea față de angajații noștri?
3 din 4 români au ca nevoie psihologică principală nevoia de apreciere.
Din păcate nu o facem foarte des, poate și din cauza reminiscențelor comunismului, în care eram învățați să „pupăm copilul doar în somn”.
Cu toții ne-am arătat aprecierea față de șoferi și i-am făcut eroi abia în momentul când a venit nebunia cu pandemia și, mai apoi, am cam uitat din nou să facem asta, cu toate că, paradoxal, tot noi spunem câtă nevoie este de forța de muncă calificată pe piață.
Da, oamenii pleacă! Mai precis, demisionează și sunt foarte mobili. Dar oamenii pleacă dacă nu sunt ascultați, apoi fluctuația naște instabilitate… Este mai ieftin să îi păstrezi, decât să îi înlocuiești (dacă nu mă credeți, puteți face un calcul).
Procedurile nu înlocuiesc oamenii și, desigur, obții echilibru când cultivi ÎNCREDERE, lucru care ne lipsește mult, în această industrie.
În concluzie, nu putem ieși din această criză de personal în domeniul transporturilor și nu numai, decât prin a începe să investim în oameni, să investim în traininguri de formare și să începem să ascultăm mai mult și mai des, să începem să îi mai întrebăm și pe ei ce își doresc, ce îi face fericiți și ce îi motivează.
Monica DERECICHEI
HR Consultant
monica.derecichei28@gmail.com
