HVS: Aer britanic

HVS, tânăr producător din Scoția, inovator în segmentul vehiculelor comerciale grele, propune o nouă abordare a camioanelor electrice, cu zero emisii, alimentate cu hidrogen.

Hydrogen Vehicle Systems (HVS) a prezentat un vehicul-demo de 5,5 t, dezvoltat de la designul inițial, la prototipul complet dinamic, în doar 10 luni, cu o parte din tehnologia care va alimenta și alte vehicule ce vor fi produse în viitor. Compania urmează să lanseze un camion cu hidrogen și zero emisii, de 40 t, cu un grup motopropulsor unic și un design radical al cabinei, făcându-l primul camion greu, cu hidrogen, indigen din Marea Britanie, proiectat și construit de la zero. Abordarea este diferită și în materie de design. „Reinventarea” vizează optimizarea autonomiei, a sarcinii utile, distribuția greutății, vizibilitatea directă, aerodinamica și designul ergonomic-practic cabinei.

Strategia

Fondată în 2017, în Glasgow, HVS se concentrează pe proiectarea și dezvoltarea de la sol a vehiculelor comerciale alimentate cu hidrogen, cu emisii zero. Compania cuprinde specialiști din industrie, cu experiență vastă în domeniile auto, energie, tehnologie hidrogen, electronică de putere, durabilitate și management de mediu. Având în vedere măsurile pentru a atinge obiectivele guvernamentale britanice, de a reduce vânzările tuturor vehiculelor de 3,5-26 t, cu emisii, care urmează să intre în vigoare până în 2035, și a celor grele (40 t) până în 2040, HVS și tehnologia sa au potențialul de a juca un rol crucial în atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor.

Compania are, de asemenea, o cale definită către piață. Pe lângă finanțarea de la Innovate UK, Scottish Enterprise și Energy Technology Partnership, un partener strategic de investiții al HVS este corporația care asigură service-ul și alimentarea, EG Group. Aceștia oferind infrastructură de alimentare cu hidrogen, bază de clienți pentru flote și potențial de business global.

Jawad Khursheed, CEO HVS: „Acest camion-demo tehnologic prezintă designul nostru inovator al vehiculelor comerciale electrice cu hidrogen și tehnologia avansată a sistemului de propulsie, un precursor al modelului nostru de camion greu. Alimentate cu hidrogen verde (produs direct din surse de energie regenerabilă: hidro, eolian sau solar), camioanele noastre cu zero emisii reprezintă o parte esențială a decarbonizării sectorului logistic. Hidrogenul este combustibilul perfect pentru industria de transport, oferind autonomie mare și realimentare rapidă, datorită stațiilor care se integrează ușor în rețelele-cheie de transport. În plus, vom furniza clienților noștri cel mai avansat camion greu din segment, oferind o schimbare în experiența de conducere, cel mai mic cost total de proprietate și asistență de top, în managementul flotei.”

De la zero

Capetele tractor HVS vor fi construite pe un șasiu complet nou, proiectat intern, în jurul grupului motopropulsor cu hidrogen, care constă in cilindri cu hidrogen presurizat, celule de combustibil, sistem de stocare a energiei și transmisie eAxle. Responsabil de noul șasiu este Pete Clarke, șeful departamentului de design, care are o experiență bogată în proiectarea de vehicule comerciale. Designul unic aduce inovație în performanță, eficiență, greutate, autonomie, consum și întreținere.

Acesta permite o aerodinamică semnificativ îmbunătățită, în comparație cu cea a camioanelor convenționale actuale. Avantajele se materializează într-o eficiență sporită a consumului de combustibil, pe cursele lungi, și o ergonomie spațială îmbunătățită, în interiorul cabinei, inclusiv un acces mai bun. Confortul șoferului a fost un scop în sine pentru producător, iar nivelurile de stres sunt reduse, toate contribuind la o experiență operațională mai sigură și mai eficientă.

Hidrogen de ultimă generație

Grupul motopropulsor al vehiculului HVS folosește un sistem de celule de combustibil și un sistem de stocare a energiei, pentru a distribui electricitatea unui motor electric, care transmite puterea către roți. Utilizează KERS (sistem de recuperare a energiei cinetice), pentru a recapta energia la frânare și în timp ce camionul încetinește. Sistemul de propulsie integrat este controlat cu cel de management avansat al HVS, SEMAS, care promite să ofere eficiență de top, ceea ce contribuie la obținerea unui cost de proprietate scăzut, comparabil cu cel al vehiculelor cu motor diesel.

Pila de combustie permite o autonomie mai mare, o capacitate de transport crescută și o realimentare mai rapidă decât dacă s-ar fi folosit baterii Litiu-Ion, durata de realimentare fiind comparabilă cu cea de la diesel. Astfel, concluzia producătorului este aceea că, în segmentul camioanelor grele, ce efectuează transport pe distanțe lungi, pilele de combustie cu hidrogen oferă cele mai multe avantaje. Singura emisie de la vehicul sunt vaporii de apă, ceea ce înseamnă că nu există emisii nocive de gaze cu efect de seră de niciun fel.

Autonomie mare și alimentare rapidă

În funcție de traseul parcurs, condițiile de drum și stilul de condus, HVS are capacitatea de a parcurge peste 500 km. În căutarea eficienței conducerii, sistemul avansat de control SEMAS (care monitorizează interacțiunile dintre șofer și sistemele de control) se află într-o permanentă dezvoltare, în scopul de a reduce semnificativ consumul de combustibil, extinzând autonomia. Vehiculele alimentate cu hidrogen nu au nevoie de încărcare ca un vehicul electric alimentat cu baterie.

Acestea sunt alimentate cu hidrogen gazos, stocat sub presiune, în butelii de hidrogen. Alimentarea durează semnificativ mai puțin decât încărcarea unui vehicul cu baterie echivalent și este comparabilă cu umplerea unui camion cu motorină. Multe stații de alimentare cu hidrogen vor fi amplasate la benzinăriile existente, folosind pompe care arată foarte asemănător cu cele convenționale, pentru benzină și motorină, dar cu o duză diferită.

Există planuri ale HVS pentru o variantă de camion de transport greu (4×2), cu volan pe stânga, alimentat cu hidrogen. De asemenea, un model de șasiu rigid este în curs de dezvoltare.

Despre HVS

HVS are sediul central în Glasgow, Scoția, și desfășoară activități de dezvoltare în UK (la Horiba MIRA, Nuneaton, Warwickshire). Compania are în vedere deschiderea unei unități de cercetare și dezvoltare, inginerie și producție-pilot în zona Midlands, UK, alături de o unitate de producție permanentă, tot în Marea Britanie. O forță de muncă de aproximativ 600 de angajați este avută în vedere în toate posturile-cheie, cu mulți recruți provenind din industria auto și aerospațială. Este probabil ca alți 10.000 de lucrători să fie implicați în lanțul de aprovizionare din Regatul Unit, sporind baza de competențe

Datorită gândirii și abordării de bază, HVS a creat de la zero un camion de transport greu care oferă pachetul complet, de la tehnologia de ultimă generație și ergonomia șoferului, până la întreținere ușoară și costul total de proprietate mai mic, toate împachetate într-un design reinventat. Implicarea EG Group asigură o infrastructură crucială de alimentare cu hidrogen și o cale către piață.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.