Arimarea nu este o simplă provocare, ci o sarcină de maximă responsabilitate, a cărei onorare conformă reclamă asumarea conștientă a răspunderii din partea fiecărui șofer, și nu numai.
„Arimarea încărcăturilor este una dintre sarcinile cele mai delicate din toate punctele de vedere, deoarece presupune nu numai pricepere și un efort oarecare, dar și foarte multă imaginație și iscusință. Precum în trafic, și la arimare putem întâlni, de foarte multe ori, situații inedite. Există chiar și situații în care, pentru a realiza un sistem de arimare adecvat, nu ne ajută nici experiența relevantă în materie. În consecință, ar fi de dorit ca toți șoferii profesioniști să fie «înarmați» cu suficient de multe repere de judecată și operaționale, la care să se poată raporta, pentru ca să poată realiza întotdeauna o arimare corectă a încărcăturilor transportate”, a arătat Gabor Sandor, specialist în arimare.
Ar fi un câștig pentru toată lumea dacă instruirea șoferilor, inclusiv în materie de arimare, s-ar realiza periodic. Toate aceste ocazii le-ar facilita sedimentarea experienței acumulate, coagulând acele considerații intangibile și principii universal valabile, ale căror respectare și aplicare sistematică ar favoriza realizarea operativă a oricăror sarcini de arimare, într-o manieră degajată.
Patronii, managerii și dispecerii ar trebui să aibă cunoștințe legate de arimare?
Majoritatea amenzilor și incidentelor legate arimare se datorează, de cele mai multe ori, unor omisiuni aparent minore, alimentate pe fondul ignoranței sau delăsării manifestate de cei implicați, sau de cei care ar trebui să se implice, fie în asigurarea condițiilor materiale necesare, fie în realizarea conformă a operațiunilor sau a sistemelor de arimare.
Cu siguranță, toată lumea reușește, într-un final, să rezolve, cumva, toate problemele generate de aceste neplăceri.
Însă, dacă ne dorim un viitor predictibil, ideal ar fi să înțelegem că soluționarea eventualelor probleme curente ar trebui dublată de eradicarea sistematică a cauzelor care generează majoritatea problemelor cu care ne confruntăm, sau este posibil să ne confruntăm, într-o perspectivă previzibilă.
Pentru asta, ar fi recomandabil ca nu numai șoferii, dar și managerii și coordonatorii de transport să fie încurajați să progreseze în mod continuu, inclusiv în privința recunoașterii, conștientizării și interiorizării atât a principiilor, cât și a strategiilor și tehnicilor de eficacitate maximă, care se impun a fi respectate și aplicate în materie de arimare, indiferent de natura încărcăturilor transportate.
Este nevoie de acest lucru, deoarece șoferii se pot regăsi, uneori, în situația de a fi determinați ori nevoiți să se consulte cu persoane avizate, dovedind, astfel, o preocupare reală în privința luării deciziilor celor mai nimerite, în vederea realizării și/sau optimizării sistemelor de arimare posibile de aplicat, urmărind realizarea conformă a arimării într-un timp cât se poate de scurt și cu folosirea unui număr cât se poate de mic de mijloace de arimare.
La modul general, acumularea și perfecționarea cunoștințelor celor responsabili de realizarea sarcinilor necesare de onorat este posibilă prin patru căi consacrate, și anume prin:
- studiu individual
- învățare din greșelile proprii
- învățare din greșelile altora
- instruirea altora.
„Prin urmare, cu ocazia formării continue, cel mai mult au de câștigat cei cu experiență respectabilă, care – invitați fiind să-și împărtășească, cu acest prilej, experiențele proprii, reușesc să-și sedimenteze practicile proprii, contribuind, astfel, nemijlocit la coagularea acelor referințe operaționale a căror respectare constituie garanția de conformitate, inclusiv în realizarea și optimizarea sistemelor de arimare aplicate” – a explicat Gabor Sandor.
Repere operaționale
Transportatorul și, implicit, șoferul sunt responsabili pentru preluarea și livrarea încărcăturii în condiții de securitate și integritate corespunzătoare.
În cazul unui incident, primii controlați/luați la rost sunt șoferii.
IFPTR – centru de perfecționare specializat în atestare și consiliere profesională:
- De 15 ani atestat pentru cursuri de arimare.
- Peste 4.300 de conducători auto instruiți.
- A instruit inspectorii ISCTR în materie de arimare.
Gabor Sandor, specialist în arimare:
- Peste 1.200 de ore de studiu și experimentări practice în materie de fezabilitate/corectitudine a sistemelor de arimare.
- Peste 3.000 de ore de instruire teoretică și practică livrate în materie de arimare.
„Unii se bazează pe asigurări… Însă, eventualele despăgubiri vor substitui, oare, vreodată marfa comandată și livrată la timp, și în condiții corespunzătoare? În plus, despăgubirile se acordă numai dacă transportatorul, în speță șoferul, poate face dovada că și-a făcut treaba în mod corect, sau cel puțin în limite rezonabile. În caz contrar, neconformitățile constate la arimare pot atrage după sine consecințe dintre cele mai diverse. Asta poate să însemne sancțiuni care pleacă de la 70 de euro – pentru utilizarea unei chingi fără etichetă, până la 1.800 de euro și imobilizarea autovehiculului”, a spus președintele IFPTR.
Amenzile aferente sunt relativ mari și în România. Conform reglementărilor în vigoare, cuantumul acestora este între 4.000-6.000 lei, conform HGR 69/2012, și respectiv între 15.000-35.000 lei, conform OGR 43/1997. Mai grav este faptul că, în situația în care se apreciază că neconformitățile constatate reprezintă un real pericol pentru siguranța deplasării, organele de control sunt abilitate de lege să aplice sancțiunea complementară, care constă în imobilizarea vehiculului, până la remedierea neconformităților, cu suportarea consecințelor și a costurilor aferente de către transportator.
Pentru amănunte legate de proceduri și reglementări aferente arimării puteți opta pentru participarea la cursurile IFPTR pentru reînnoirea atestatelor și/sau să comandați un training de arimare personalizat, în mod raportat la natura și specificul încărcăturilor transportate în mod curent.
„Cert este că, și în materie de arimare, costul învățării trebuie plătit într-un fel – ori sub formă de instruiri periodice, ori sub formă de amenzi. Din surse credibile, se știe că, în perioada următoare, se vor intensifica activitățile de control atât în țară, cât și în străinătate. Tematicile de control se vor axa pe trei direcții principale, și anume: timpi de conducere, arimare și cabotaj. În aceste condiții, nu arimarea este foarte grea – ca sarcină de onorat, ci gestiunea timpului pierdut la un eventual control, mai ales în situația în care se constată că arimarea nu este conformă – asta ca să nu mai amintim de riscurile generate de banii pe care este posibil să-i pierdem și de stresul aferent”, a completat Gabor Sandor.
Există două principii fundamentale:
- Nu există marfă care nu trebuie arimată.
- Nu există încărcături care nu se pot arima.
Arimarea nu înseamnă doar fixarea încărcăturii.
„Arimarea presupune asumarea și onorarea unui număr de două sarcini distincte, și anume: așezarea/repartizarea/aranjarea compactă și metodică a încărcăturii și ulterior, fixarea acesteia. În principiu, arimarea urmărește centrarea și securizarea mărfurilor vizând echilibrul și stabilitatea încărcăturii și, implicit, a vehiculului, luând în considerare principalele riscuri evidente care trebuie contracarate și care sunt reprezentate de pericolul alunecării iminente, al răsturnării și, implicit, al deteriorării mărfurilor/coletelor, dar și a platformei de încărcare, pe parcursul efectuării cursei”, a explicat Gabor Sandor.
Sunt trei categorii de operațiuni, care trebuie onorate la arimare:
- pregătirea în vederea preluării încărcăturii, cu verificările aferente – vizând mijloacele de arimare și platforma de încărcare
- recepționarea, așezarea și repartizarea coletelor/încărcăturii
- fixarea încărcăturii și verificările aferente – vizând corectitudinea sistemului de arimare, atât în urma realizării acestuia, cât și pe parcurs, dar îndeosebi la finalul cursei.
De consemnat în CMR
Este esențial ca, de fiecare dată când șoferul constată neconformități, sau se regăsește în situația de a fi împiedicat să-și onoreze obligațiile legale în materie de arimare, să consemneze în CMR despre aceste realități de fapt, conform celor constatate. Fiecare șofer care a urmat cursurile IFPTR are la dispoziție un ghid de completare dedicat al CMR-ului, cu privire la mențiunile relevante, raportate la situațiile care se pot întâlni în practică. Este recomandabil ca acesta să fie păstrat la îndemână și folosit în mod aplicat, dacă este cazul.
Arimarea încărcăturii nu este o sarcină ușoară, dar, conform legii, este obligatoriu de realizat, indiferent de natura, specificul sau particularitățile încărcăturii transportate. Conformitatea și eficacitatea realizării unui sistem de arimare corect are relevanță și reflectă în primul rând capabilitățile șoferilor în materie de imaginație și iscusință, bazată practic pe aplicarea conformă a cunoștințelor dobândite și aprofundate cu caracter continuu.
Având în vedere marea diversitate a încărcăturilor și a modurilor de arimare aplicabile, garanția sustenabilității reușitei realizării conforme a acestor operațiuni rezidă, practic, doar în disponibilitatea șoferilor de a participa în mod activ la instruiri periodice susținute de specialiști dedicați, desemnați sau contractați de angajator.
(Va urma)
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Informații suplimentare privind arimarea puteți urmări în format video, în cadrul standului IFPTR, pe virtualzc.ro