IVECO a donat Crucii Roșii Române trei vehicule

Peste 100.000 de oameni, aflați în situații vulnerabile, au fost ajutați, în perioada pandemiei COVID-19, prin acțiunile umanitare implementate de Crucea Roșie Română și IVECO, care a donat organizației trei vehicule din gama Daily, în valoare de 150 de mii de euro. Autoutilitarele sunt dotate special pentru a transporta medicamente, echipamente medicale, alimente, iar două dintre acestea sunt alimentate cu gaz natural comprimat.

Predarea oficială a vehiculelor s-a făcut în prezența unor înalți oficiali, precum generalul de brigadă Miron-Adrian Chichișan, adjunct al inspectorului general în cadrul IGSU, iar Iuliana Tudor, ambasador Crucea Roșie Română, a prefațat evenimentul.

„Noi am menținut promisiunea făcută Crucii Roșii în calitate de membru susținător al organizației. Chiar dacă pandemia s-a terminat, oamenii au nevoie, în continuare, de suport. Le-am fost alături începând din martie 2020, fiind o prioritate pentru noi, și am continuat pe parcursul ultimilor doi ani. Din postura de lider de piață pe segmentul autovehiculelor comerciale ușoare, am dorit să dăm un exemplu, replicat, din fericire și de unii competitori, care să inspire și să genereze un impact pozitiv multiplicat în comunități. Și nu ne oprim aici”, a declarat Andrei Gagea, director general IVECO România.

Andrei Gagea, director general IVECO România (stânga), și Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română (dreapta)

„Cu ajutorul IVECO România, care ne-a încredințat trei autoutilitare, am avut posibilitatea să răspundem, la rândul nostru, într-un timp foarte scurt, solicitărilor de sprijin din partea instituțiilor publice, unităților medicale și cetățenilor, trimițând materiale umanitare în toată țara. Sunt recunoscător companiei IVECO pentru că s-a solidarizat cu misiunea umanitară a Crucii Roșii Române”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

ENGIE Romania a fost, de la început, un partener în acest demers, furnizând gaz natural comprimat pentru alimentarea, pe toată perioada proiectului, a două dintre cele trei vehicule IVECO puse la dispoziția Crucii Roșii. Vehiculele, donate oficial pe 31, mai sunt două IVECO Daily dotate cu box frigorific și un IVECO Daily dotat cu box frigorific și lift pentru încărcarea mărfii.

Până în prezent, acestea au parcurs 60.000 km și au fost utilizate pentru distribuirea de către Crucea Roșie a peste 800 de tone de alimente și echipamente medicale, pe întreg cuprinsul țării, de care au beneficiat mai mult de 100.000 de persoane.

IVECO și continuă consolidarea

Anul 2021 a fost foarte bun pentru IVECO în România, cu 2.607 autovehicule noi înmatriculate și 743 de vehicule rulate comercializate prin divizia OK Trucks. Conform datelor de la DRPCIV, IVECO și-a menținut poziția de lider de piață pe gama de vehicule ușoare, cu o cotă de piață de 25,6%, ocupând locul 2 din punct de vedere al cotei de piață pentru vehicule comerciale de peste 3,5 t (17,6%).

În 2021, IVECO a înregistrat o creștere a vânzărilor de 40% față de 2020. Inclusiv după primul trimestru al acestui an, IVECO își consolidează poziția de lider pentru gama de vehicule între 3,5 și 7,49 t, cu o cotă de piață de 26,3%, iar la toate gamele își păstrează poziția secundă.

În prezent, în România, IVECO are 8 dealeri, cu 21 de puncte de vânzări și 24 de puncte de service.

IVECO DAILY 35C14NA8

Fișă tehnică

Versiune: autoșasiu cabină simplă

Caroserie: box izolat pentru mărfuri generale + lift 750 kg

Volum: 20 mc

Masa maxim admisă: 3.500 kg

Motor: 2.998 cmc, 4 cilindri în linie, 136 CP/3.500 rpm, 350 Nm/1.500-2.730 rpm

Cutie de viteze: automată, 8+1 trepte

Rezervor CNG: 220 l

Rezervor diesel: 14 l

IVECO DAILY 35C14NA8

Fișă tehnică

Versiune: autoșasiu cabină simplă

Caroserie: box congelare

Volum: 17,3 mc

Masa maxim admisă: 3.500 kg

Motor: 2.998 cmc, 4 cilindri în linie, 136 CP/3.500 rpm, 350 Nm/1.500-2.730 rpm

Cutie de viteze: automată, 8+1 trepte

Rezervor CNG: 220 l

Rezervor diesel: 14 l

IVECO DAILY 35C14S

Fișă tehnică

Versiune: autoșasiu cabină simplă

Caroserie: box congelare

Volum: 16,3 mc

Masa maxim admisă: 3.500 kg

Motor: 2.998 cmc, 4 cilindri în linie, 136 CP/3.500 rpm, 350 Nm/1.500 rpm

Cutie de viteze: manuală, 6+1 trepte

Rezervor diesel: 70 l

Rezervor AdBlue: 20 l

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.