Compact și manevrabil, dar oferind, totodată, călătorilor confortul specific autobuzelor mari, Jest reprezintă propunerea ingenioasă a producătorului turc Karsan pentru cursele cu puțini călători sau trasee pe care autovehiculele mai mari nu au acces.
Jest, la fel ca și celelalte autobuze Karsan, atrage atenția încă de la prima vedere prin designul original. Mic și bombat, oferind o îmbinare reușită între formele rotunjite și liniile drepte, autobuzul reprezintă o prezență prietenoasă în traficul urban, greu de comparat cu oricare alt participant la trafic.
Jest este greu de încadrat într-o anumită clasă. Are dimensiunile unui microbuz, dar este mai degrabă autobuz, un vehicul comercial cu agilitatea unui autoturism…
Pentru șofer, rețeta oferită de Jest este clasică și eficientă. Postul de conducere, simplu din punct de vedere al comenzilor, este bine structurat și funcțional. Practic, Karsan Jest se conduce foarte ușor, și nu doar grație dimensiunilor sale reduse.
Direcția, vizibilitatea, cutia de viteze cu șase trepte, motorul Iveco… toate contribuie la senzația plăcută de control. Am apreciat direcția precisă, precum și calitățile dinamice ale vehiculului. Parcă te-ai plimba cu mașina mică… doar că una foarte încăpătoare la interior.
Amplasarea motorului în partea din față pare să fi asigurat o bună echilibrare a vehiculului, oferind, în același timp, spațiul necesar „amenajării“ autobuzului în zona din spate. Chiar dacă are motorul lângă el, postul de conducere oferă un spațiu generos și confortabil.
Indiferent de configurația aleasă (mai multe scaune sau mai multe locuri în picioare), Jest este un autobuz dedicat curselor scurte sau medii. Sigur, poate fi oricând utilizat și pentru curse lungi.
Totuși, în aceste cazuri, viteza mare și drumurile mai puțin bune, specifice României, duc la un nivel de vibrații și implicit zgomot care afectează într-o anumită măsură confortul călătoriei, iar pentru șofer s-ar putea să se facă resimțită lipsa unui scaun cu suspensie.
Câștig pentru pasageri
Călătorii sunt cei care ies cei mai câștigați la bordul lui Jest. Accesul se realizează printr-o ușă dublă, generoasă, în condiții de podea coborâtă. La interior, pasagerii vor aprecia accesibilitatea neașteptat de bună și scaunele confortabile. De asemenea, foarte plăcută este suprafața mare vitrată.
Luminozitatea asigurată astfel și vizibilitatea către exterior sunt aspecte cu impact important asupra confortului. Și să nu uităm, în Jest există locuri în picioare, iar pasagerii care iau această poziție au „privilegiul“ să stea drepți.
Și acesta este momentul în care ar trebui să ne gândim și la potențialul proprietar. Curse scurte sau medii, cu puțini pasageri și eventual în zone cu accesibilitatea dificilă pentru vehicule mai mari – acestea sunt premisele. Întrebarea este de ce Jest și nu un microbuz clasic?
Principalul și poate singurul motiv îl reprezintă dorința de a avea călători mulțumiți. Asta nu înseamnă că excludem microbuzul clasic, acesta putând să se dovedească mai potrivit în cazul curselor mai lungi, interurbane sau turistice.
Totuși, pentru zonele urbane și periurbane, Karsan Jest pare să răspundă perfect nevoilor, oferind echilibrul corect între așteptările de confort ale călătorilor și solicitările de funcționalitate ale operatorilor de transport.
Fișă tehnică
Karsan Jest
Dimensiuni (lungime/lățime/înălțime): 5.845/2.055/2.800 (cu AC) mm
Înălțime interioară: 1.945 (minim)/2.185 (maxim) mm
Ampatament: 3.750 mm
Consolă față: 1.200 mm
Consolă spate: 895 mm
Capacitate de transport
Locuri categoria urbană:
11 pe scaune + 10 în picioare + 1 șofer
11 pe scaune + 4 strapontine + 6 în picioare + 1 șofer
11 pe scaune + 6 în picioare + 1 scaun rulant + 1 șofer
Locuri categoria interurbană:
11 pe scaune + 1 scaun rulant + 1 șofer
15 pe scaune + 1 șofer
Motor Iveco Turbodiesel Intercooler
Injecție directă tip Common-rail
Nr. cilindri: 4 în linie
Cilindree: 2.300 cmc
Putere maximă: 125 CP la 3.600 rpm
Cuplu maxim: 320 Nm
Viteza maximă: 135 km/h
Rampa maximă: 35 %
Raza de întoarcere: 6.800 mm
Rezervor carburant: 80 l
Cutie de viteze manuală: 6 trepte înainte
Suspensii: independentă, Tip MacPherson, arcuri elicoidale,
amortizoare telescopice.
Sistem de frânare hidraulic, discuri de frână, ABS, EBD.
Alte dotări: oglinzi retrovizoare reglabile și încălzite electric, geam șofer acționat electric, coloana de direcție reglabilă, radio cu USB (MP3 Player), aer condiționat, iluminare compartiment pasageri, iluminare acces în salon.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro