Serviciul de Informaţii Incidente al organizaţiei TAPA EMEA (IIS) a lansat, în octombrie, un program intensiv de căutare şi recoltare de date privind incidentele şi infracţiunile privind marfa în transport, concentrându-se în special pe Europa Centrală şi de Est şi pe Rusia. Ca rezultat, incidentele raportate către IIS în octombrie aproape s-au dublat de la o lună la alta.
Dintre cele 129 de incidente înregistrate în octombrie (65 în septembrie), 22 au fost clasificate ca incidente majore cu valori ale pierderilor de peste 100.000 de euro, în timp ce media valorii pierderilor a scăzut de la 204.485 de euro în septembrie la 164.300 o lună mai târziu. Dar numai în cazul a 50 de incidente a fost raportată valoarea. În noiembrie 2013, IIS a înregistrat 189 furturi de marfă, cu 60 mai multe decât în octombrie. Totuşi, 95 dintre incidente au fost de fapt furturi petrecute în perioada aprilie-iunie 2013 în Belgia, dar raportate către IIS de Poliţia Federală Belgiană abia în noiembrie. Astfel, aceste incidente nu au fost incluse în statisticile din luna noiembrie, dar vor fi prezentate în raportul anual al IIS. Dintre cele 94 de incidente raportate pentru noiembrie, 20 au avut valori ale pierderii de peste 100.000 de euro, media de pierdere fiind de 207.784 de euro. Numai 46 dintre cele 94 incidente au inclus o valoare raportată. Vă prezentăm în cele ce urmează câteva dintre cele mai grave incidente raportate în octombrie-noiembrie, citate în publicaţia Vigilant a organizaţiei TAPA EMEA.
Ţigarete furate în Franţa
Un atac violent asupra unui camion în apropiere de Paris, în care au fost implicate 4 persoane înarmate, a rezultat în furtul de ţigarete cu o valoare estimată de 1 milion de euro. Incidentul a avut loc pe 2 octombrie la ora 11:30 am, pe autostrada franceză A1 în apropiere de aeroportul Roissy/ Charles de Gaulle. Infractorii au blocat şoseaua cu un autoturism şi au obligat camionul să oprească, au forţat cabina şi au atacat şoferul, după care au plecat cu vehicul cu tot. În scurt timp, au oprit pentru a descărca o parte a încărcăturii în două vanuri, apoi au continuat călătoria cu camionul. Şoferul, rănit, a fost eliberat mai târziu. Un alt atac în Franţa, care s-a soldat cu sustragerea de ţigarete, a avut loc pe 10 octombrie în Roubaix, caz în care o furgonetă cu astfel de produse în valoare de 300.000 de euro a fost atacată de trei indivizi înarmaţi cu cuţite. Aceştia au imobilizat şoferul şi pe colegul acestuia şi i-au încuiat în facilităţile cafenelei unde livrau bunurile, împreună cu patronul localului, după care au plecat cu furgoneta şi încărcătura. Unul dintre şoferi a reuşit să se elibereze şi să avertizeze poliţia, iar vanul aproape gol a fost descoperit câteva ore mai târziu pe un câmp din apropiere.
Bijuterii sustrase dintr-un depozit industrial
Un alt jaf violent din zona Parisului, pe 18 octombrie, a implicat patru indivizi înarmaţi, care au pătruns în depozitul unei companii din Morangis în suburbiile sudice ale capitalei franceze, pentru a fura bijuterii în valoare de 600.000 de euro. Cei 20 de angajaţi prezenţi în momentul raidului au fost ameninţaţi şi încuiaţi într-o încăpere din depozit. Poliţia crede că infractorii au primit informaţii din interior, deoarece nimic nu indică în exterior faptul că firma în cauză manipulează astfel de bunuri. Atacul a avut loc, în plus, într-o zi în care o cantitate neobişnuit de mare de bijuterii era stocată în clădire.
Argint la Verona
Un alt incident care a implicat deturnarea unui camion a avut loc la Verona, pe 12 noiembrie 2013, rezultând în furtul unei cantităţi de argint în valoare de 3 milioane de euro, provenind din Germania cu destinaţii în Vicenza şi Arezzo (Italia). Încărcătura de 10 t a fost furată de şase indivizi înarmaţi şi bine organizaţi, în două vehicule care au făcut camionul „sandviş“ şi l-au forţat să oprească. Aceştia au atacat cei doi şoferi germani şi i-au împins către spatele camionului, după care au condus vehiculul-ţintă către un spaţiu aflat în zona industrială din apropiere, unde au conectat trailerul cu argint la propriul lor cap tractor.
Telefoane „zburate“ prin plafon…
Că tot a venit vorba de Italia, pe 17 noiembrie a avut loc, în depozitul Bagni di Tivoli din apropiere de Roma, un alt furt, de data asta de smartphones, în cadrul căruia hoţii au sustras aparate în valoare de peste 1 milion de euro tăind o gaură în plafonul clădirii. Infractorii au reuşit să evite sau să neutralizeze detectoarele cu infraroşu şi au sustras 11.600 de telefoane, încărcând cutiile cu aparate într-unul sau două vanuri. În timpul atacului, hoţii au deschis diferite cutii şi paleţi, dar le-au ales numai pe cele smatphones, ceea ce denotă că au fost clar „contractaţi“ pentru acest tip de produs. În timpul aceleiaşi nopţi, Poliţia Italiană a recuperat un van alb care conţinea 3.200 dintre telefoanele furate.
…şi „ţoale“ de firmă
Haine de designer în valoare de 400.000 euro au fost furate dintr-un vehicul de livrare în apropiere de Milano (capitala modei italiene) pe 25 octombrie, după ce şoferul a lăsat vehiculul nesupravegheat într-o parcare nepăzită, pentru a lua micul dejun. Obiectele de îmbrăcăminte au fost recuperate ulterior de către poliţie, dar marca respectivă a trebuit să anuleze o prezentare planificată pentru a doua zi, deoarece colecţia a fost reţinută pentru anchetă. O persoană a fost arestată între timp în conexiune cu acest incident.
Bursă online cu pierderi
În urma unei preluări frauduloase de bunuri în Germania în luna noiembrie, au dispărut telefoane mobile în valoare de 1,2 milioane de euro. Un retailer important de produse electronice a contactat un expeditor de mărfuri din Bielorusia, cu care a mai lucrat anterior, pentru transportul unei încărcături de la Frankfurt la Minsk. Nefiind în stare să realizeze transportul în cont propriu, compania a utilizat o bursă online de transport pentru subcontractarea acestuia către un transportator rus. Înainte de transmiterea comenzii, toate documentele necesare au fost transmise şi verificate: asigurare, paşaport şofer, număr înregistrare la camera de comerţ, numărul de înmatriculare al vehiculului etc. Încărcătura a fost preluată conform înţelegerii, pe 12 noiembrie, de către un şofer care s-a identificat cu un paşaport rusesc în conformitate cu cel transmis. Pe 15 noiembrie, expeditorul din Bielorusia a încercat să contacteze şoferul, dar a primit doar un răspuns prin SMS că se află în Polonia, în drum către punctul de vamă bielorusă. Pe 18 noiembrie, clientul din Minsk a fost anunţat de către autorităţile vamale că vehiculul nu a ajuns la punctul de trecere a frontierei. Vehiculul gol intrase în Bielorusia pe 14 noiembrie pe la un alt punct, venind din Lituania, cu un alt şofer.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro