Am marfă… caut încă transport

18

Să precizăm că producătorii şi beneficiarii de transport au căpătat în mod tradiţional un loc foarte important în cadrul conferinţelor Ziua Cargo este aproape redundant. Importanţa unor contracte serioase pe termen cel puţin mediu, precum şi a capacităţii cărăuşilor de a se adapta din mers la exigenţele pieţei sunt de netăgăduit. Cum anume evoluează aceste exigenţe de la un an la altul? Aceasta este una dintre întrebările care şi-au găsit răspunsul în cadrul conferinţei Ziua Cargo de la Poiana Braşov, de la sfârşitul lunii mai.

HAVI Logistics cere tarife constante

HAVI Logistics este un grup care operează în prezent în 48 de ţări la nivel mondial, dispunând de un personal total de 8.000 angajaţi şi acoperind peste 12.000 puncte de livrare. În Europa, operează în 37 ţări, cu 55 centre de distribuţie, 700 camioane, peste 5.000 angajaţi şi 8.000 puncte de livrare. În România, HAVI Logistics deţine trei centre de distribuţie (Bucureşti, Chitila şi Deva) iar printre cei mai importanţi clienţi se numără McDonald’s Romania şi OMV Petrom Marketing, compania realizând peste 1.000 de livrări pe lună către nu mai puţin de 600 puncte.

Pentru operarea transporturilor externe, HAVI foloseşte serviciile firmei de forwarding STI Freight Management, care asigură serviciul de evaluare şi selectare a cărăuşilor subcontractori şi auditează periodic firmele de transport cu care colaborează. Printre criteriile de selectare a transportatorilor utilizate de STI se numără dimensiunea, calitatea şi starea tehnică a parcului auto, situaţia financiară a companiei, asigurarea pentru marfă, certificarea corespunzătoare a vehiculelor (FRC, DSV) etc. „Dar poate mai importante sunt criteriile particulare, cum ar fi constanţa tarifelor pe o perioadă de 12 luni, asigurarea schimbului paleţilor cu furnizorul extern, aspectul şi conduita şoferului la livrare şi, nu în ultimul rând, reputaţia companiei de transport şi recunoaşterea ei pe piaţă”, a declarat Mihnea Ioan, director general HAVI Logistics Romania, în prezentarea sa din cadrul conferinţei Ziua Cargo de la Poiana Braşov, adăugând la toate acestea respectarea legii, responsabilitatea socială, protecţia mediului şi… tariful.

Lagermax AED Romania – accent pe profesionalism

Grupul Lagermax, cu sediul central în Salzburg, Austria, deţine în prezent 51 de birouri în 12 ţări din Europa, realizând servicii de transport internaţional rutier, maritim şi aerian de mărfuri, depozitare şi servicii cu valoare adăugată şi servicii vamale. Grupul are un număr total de angajaţi de 3.120 persoane. Lagermax Romania are sediul central la Arad şi filiale în Bucureşti şi Timişoara, dispunând de un număr de 64 angajaţi. Compania deţine 4 autotrenuri cu prelată de 40 t, un autocamion cu prelată de 12,5 t şi două autoutilitare de 3,5 t, vehiculele realizând transporturi intracomunitare, dar şi distribuţie de marfă la nivel local şi naţional în România. Dar, desigur, şi Lagermax are nevoie să apeleze la subcontractori în anumite cazuri. „Foarte important pentru noi este profesionalismul companiilor cu care lucrăm”, precizează Rareş Măcinică, Managing Director Lagermax AED Romania. „Aceasta presupune o bună cunoaştere a pieţei, şoferi instruiţi în relaţia cu agenţii vamali etc. De asemenea, preţul trebuie să fie echitabil, ţinând cont întotdeauna de cheltuielile casei de expediţie, care nu se rezumă numai la costurile efective de transport. Preţul trebuie să fie liantul unei bune relaţii între casa de expediţie şi cărăuş. Apoi şoferul – care reprezintă casa de expediţie în relaţia directă cu clientul; de aceea este important ca prin persoana acestuia, clientul să aibă o imagine pozitivă. Nu în ultimul rând, esenţială este punctualitatea la termenele de încărcare/livrare, precum şi la întocmirea şi înapoierea în bună ordine a documentelor de transport”.

LCWaikiki, în continuă dezvoltare

LCWaikiki este lider de piaţă în domeniul retailului de îmbrăcăminte din Turcia şi are ca scop să ajungă pe unul dintre primele trei locuri din Europa până în 2023. Producătorul a început investiţiile străine în 2009, când a fost deschis şi primul magazin în România. În prezent, deţine 51 de magazine în 16 ţări şi nu mai puţin de 377 în ţara de origine, iar tot până în 2023 intenţionează să crească până la 1.562 magazine. Supply Chain-ul producătorului conţine o serie de operaţiuni care pornesc de la organizarea transportului de aprovizionare cu materii prime până la livrarea către magazine la nivel intern şi internaţional, pentru viitor urmărind dezvoltarea unui sistem „multi channel retail” – magazine, web şi mobil, pentru a aduce stocurile mai aproape de client. Cu o reţea de ţări de export aflată în continuă dezvoltare (de la 15 în 2012, la 24 în 2013), LCWaikiki are nevoie de un flux de transport bine pus la punct şi un sistem logistic incluzând operaţiuni vamale, cross-docking, picking de colete, colectare şi împachetare, distribuţie, curierat pentru vânzări online, expediţii directe etc. „Astfel, este vorba, pe de o parte, despre servicii pentru clienţi şi transferuri între magazine, iar pentru web – despre livrări standard, next day sau cu termen alocat, dar şi în regim internaţional, ceea ce implică uneori taxe”, a arătat Laura Simion, Regional Supply Chain Manager Europe LCWaikiki, în cadrul conferinţei Ziua Cargo. În mod logic, orice potenţial partener trebuie să dea dovadă de un grad crescut de flexibilitate şi de o punctualitate exemplară.

Renania cere servicii complexe şi complete

Realizând import, distribuţie şi export de soluţii şi echipamente de sănătate şi securitate în muncă, Renania are sediul central în Târgu Mureş (unde există şi capacităţi de producţie pentru marca Vertiqual), două puncte de lucru, în Bucureşti şi Timişoara, şi o reţea de peste 440 de distribuitori. Pentru gama sa de produse, de peste 1.000 de repere (3 mărci proprii şi peste 60 de mărci internaţionale), Renania realizează 99% livrări către clienţii din România în 24 ore prin servicii de distribuţie proprii şi externalizate. La nivel extern, necesarul de transport al Renania include aproximativ 120 containere şi 50 LCL pe an, cu încărcare în porturi din China, Pakistan, Sri Lanka, marfă vrac, nepaletizată. „Pentru selectarea furnizorului, importante sunt pentru noi preţul competitiv, respectarea termenelor de livrare, flexibilitatea programului de lucru, termenele de plată, tratarea corectă a reclamaţiilor şi un termen scurt de plată a daunelor din timpul transportului”, a spus Andreea Mureşeanu, director operaţiuni Renania. La nivel intern, este vorba despre aproximativ 150.000 colete anual, cu încărcare din Târgu Mureş şi distribuţie naţională, în termen de 24 h. Şi în acest caz sunt importante tariful şi termenul de plată, dar poate şi mai mult contează flexibilitatea, respectarea termenelor de livrare şi modul de reprezentare în teritoriu. Nu în ultimul rând, compania solicită integrarea aplicaţiei de generare etichete de destinaţie cu sistemul WMS Renania, precum şi un sistem de raportare electronic. Pentru transportul extern, operatorul trebuie să aibă posibilitatea efectuării tuturor variantelor de transport din Asia: FCL, LCL, aerian şi gruparea mai multor furnizori în acelaşi container. De asemenea, trebuie să asigure depozitare în Constanţa, o perioadă storage + demurrage, controlul calităţii, asigurări, situaţii centralizate cu statutul containerelor încărcate etc.

Wienerberger Sisteme de Cărămizi recompensează performanţa

Companie fondată în 1819 la Viena, Wienerberger este astăzi un grup internaţional, producător de materiale de construcţii, care operează în 27 de ţări, 5 pieţe de export, prin intermediul a 229 de fabrici în Europa, America de Nord şi India. În România, Wienerberger deţine trei fabrici, la Gura Ocniţei (Dâmboviţa), Sibiu şi Triteni (Cluj).

Pe plan local, Wienerberger colaborează cu 20 de case de expediţii, capacitatea camioanelor folosite fiind de 20 t. În 2012 au avut loc peste 35.000 de încărcări, cea mai mare casă de expediţii deţinând o cotă de 9% din totalul încărcărilor de produse Porotherm. Anual sunt eliminate casele de expediţii neperformante şi se contractează altele noi. „Principalele elemente contractuale pentru noi sunt numărul încărcărilor realizate pentru fiecare fabrică, tarifele de transport şi condiţiile de indexare a acestora, termenele de confirmare, precum şi condiţiile de plată”, spune Tünde Mauch, Logistic Manager la Wienerberger Sisteme de Cărămizi. „Compania noastră efectuează livrările numai pe bază de contract, iar relaţia de parteneriat pe care o avem cu casele de expediţii este foarte importantă pentru calitatea serviciilor oferite”. Încărcările produselor Wienerberger se realizează în urma confirmării comenzilor de transport de către casele de expediţii, fabrica identificând şoferul şi camionul pe baza acestor confirmări. Durata medie de încărcare a unui camion este de 30 minute, iar descărcările se realizează în depozitul distribuitorului sau direct în şantier.

Tünde Mauch menţionează, de asemenea, că există un sistem de recompensare a transportatorilor, în funcţie de gradul de realizare a comenzilor de transport primite şi cifra de afaceri lunară. Alţi indicatori de performanţă pentru transportatorii care lucrează cu Wienerberger sunt, după cum am subliniat, numărul de încărcări pe fabrică şi, nu în ultimul rând, termenul de livrare către client, care trebuie să fie de maximum 48 de ore.

Yazaki Romania – „am marfă, am căutat transport…”

Companie japoneză din domeniul componentelor auto, Yazaki produce sisteme de distribuţie electrică. În România, Yazaki are două facilităţi proprii de producţie, în Ploieşti (Prahova) şi Caracal (Olt). Numărul de angajaţi la nivelul lunii iunie a acestui an este de 3.750 persoane iar printre clienţii tradiţionali se numără Toyota, Ford, Land Rover, PSA etc. Compania are puncte de livrare în Kolin – Cehia, Koln – Germania, Etupes – Franţa, Derby – Marea Britanie, Opblabeck – Belgia şi, nu în ultimul rând, Craiova – România (fabrica Ford). Producătorul contractează lunar transporturi în valoare de aproximativ 650.000 euro, dintre care 69% reprezintă fluxul de import iar 31% cel de export. 60% sunt transporturi rutiere, 35% transport naval containerizat şi 5% pe calea ferată. „La outbound, produsul finit se exportă în proporţie de 85%”, a precizat Dan Culda, Supply Chain Manager la Yazaki Romania. „Livrările la export însumează 6.000 paleţi lunar şi se realizează cu o medie de 85 tiruri, din care aproximativ 28 se întorc pe retur cu ambalaj. Media este de circa 70 paleţi/livrare”. Pe „inbound”, compania are 134 furnizori răspândiţi pe tot globul şi care livrează lunar, în medie, 78.000 de unităţi de manipulare (cutii, mosoare de fire etc), totalizând cam 109 camioane, marea majoritate FTL. La acestea se adaugă circa 35 containere de 20”/40”, o parte din ele „pe roţi”, o parte pe calea ferată. Producătorul foloseşte curse „shuttle” între locaţiile de producţie: de 3 ori/zi, camion de 20 t, pe ruta Ploieşti – Caracal – Ploieşti, de 3 ori/zi, camion de 20 t, pe ruta Ploieşti – Câmpulung Muscel – Ploieşti şi de 8 ori/zi, cu utilitară de 3,5 t, pe ruta Ploieşti – Negoieşti – Ploieşti. Având în vedere faptul că n-a reuşit să găsească un furnizor intern care să corespundă exigenţelor sale, compania a decis să lucreze cu o casa de expediţie din Germania, cu trei hub-uri, în Gennvellier, Schweinfurt şi Bratislava, fiind vorba despre o mai mare predictibilitate a costurilor, alinierea acestora cu volumele de producţie, o mai mare vizibilitate pentru mărfurile în tranzit, uşurinţă în utilizare etc.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

18 COMENTARII

  1. Buna ziua. Caut contract de colaborare de transport intern si intracomunitar pentru un vw crafter duba inchisa din 2011 cu sarcina utila de 1250 kg, 14 mc, 6 europaleti.Oferim seriozitate maxima. O zi buna.

  2. Buna ziua,suntem o societate comerciala serioasa care activeaza de 10 ani mai mult in trafic international.Va putem pune la dispozitie un camion de 24 to cu prelata pentru transporturi din zona Bistrita,pentru Italia,(zona nord);Germania,Austria.Oferim si cerem seriozitate.Pentru mai multe detalii si raspunsuri ne pute-ti trimite ofertele pe urmatoarea adresa: monicarus2010@yahoo.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.