Metrou în Cluj-Napoca și București-Aeroportul Otopeni

Asocierea Gulermak-Alstom-Arcada va realiza magistrala de metrou M1 din Cluj-Napoca. Gullermak a câștigat și licitația pentru secțiunea II a Magistralei M6 din București, până la Aeroportul Otopeni.

Pentru metroul din Cluj-Napoca, asocierea condusă de constructorul Gulermak (Turcia) a depus o ofertă de 9,059 miliarde de lei, în timp ce valoarea estimată de Primărie a fost de 9,064 miliarde de lei. Magistrala va avea 21,03 km, 19 stații subterane și un depou suprateran, în tehnologie „rail” – șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă de 40 de trenuri/oră și sens. Durata totală a contractului este de 96 de luni.

Traseu

Traseul liniei de metrou ușor va începe din zona nouă rezidențială din Florești, iar primele trei stații vor deservi zonele de locuințe de densitate medie de aici. „Stațiile 4 și 5 vor acoperi zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorului spital regional de urgență și, respectiv, centrul comercial Vivo. Stațiile 6, 7 și 8 vor deservi cartierul Mănăștur (cea mai densă zonă de locuințe din oraș), iar apoi linia va urma magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști. De aici, o ramură a liniei va continua înspre zona industrială bd. Muncii, asigurând și legătura cu calea ferată și viitorul serviciu de tren metropolitan, iar o altă ramură va deservi cartierele Gheorgheni și Sopor, unde este amplasat și depoul suprateran. Întreaga linie va fi în subteran, cu excepția racordului de tranziție de lângă depou”, a precizat Primăria Cluj-Napoca.

Al doilea metrou din România

Metroul din Cluj-Napoca va fi al doilea din România, după Capitală. Trenurile vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 și 20.000 pasageri, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate față de cea proiectată pentru Magistralele M5 și M6 din București. „Cluj-Napoca este al doilea oraș din România, după numărul de locuitori, iar valorile de circulație pe DN1 Florești-Cluj-Napoca sunt comparabile cu cele de pe DN1 Otopeni- București (șosea cu 6 benzi)”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

Finanțare de 1,5 miliarde lei, prin PNRR

Finanțarea prin PNRR a acestei investiții este de 1,48 miliarde de lei (300 de milioane de euro), iar valoarea totală a contractului de finanțare semnat cu Ministerul Transporturilor este de 13,69 miliarde de lei. Ministrul Sorin Grindeanu a precizat că magistrala va fi construită în două etape: „În prima etapă, vor fi realizate lucrările pe 9,16 km, care includ secțiunea Sfânta Maria-Europa Unită (9 stații) și depoul. Lucrările din această etapă, finanțată prin PNRR, trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august 2026. În cea de a doua etapă, finanțarea va asigura construirea secțiunilor Țara Moților-Sfânta Maria (7 stații) și Piața Mărăști-Muncii (3 stații), care totalizează 11,87 km”.

Metroul până la Otopeni, realizat de turci

O asociere de constructori din Turcia (Gulermak Aazir Sanayi Inșaat Ve Taahhut A.S.- Somet SA) a câștigat licitația pentru proiectarea și construirea secțiunii Băneasa-Aeroport Otopeni a Magistralei 6 de metrou. Contractul pentru Lotul „Tokyo”-„Aeroport Otopeni” are valoarea de 1,28 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată dintr-un credit JICA acordat de Guvernul Japoniei și de la bugetul de stat.

Vor fi realizate, în termen de 48 de luni, 7,6 km galerie de metrou și 6 stații subterane: „Washington”, „Paris”, „Bruxelles”, „Otopeni”, „Ion I.C. Brătianu”, „Aeroport Otopeni”. După finalizare, acest lot va completa traseul Magistralei 6 de metrou și va asigura legătura între actuala stație de metrou „1 Mai” existentă și Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Întreaga Magistrală 6 va avea 14,2 km și 12 stații de metrou.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.