Cand spui Paris, ai, in primul rand, in fata ochilor Turnul Eiffel si Catedrala Notre Dame, una dintre cele mai vechi din Europa. Notre Dame este o adevarata comoara arhitectonica, istorica, spirituala si culturala. Dar poate ca nu ar fi ajuns atat de cunoscuta la nivel mondial daca nu ar fi fost cadrul de desfasurare al binecunoscutului roman al lui Victor Hugo, care ne spune povestea cocosatului clopotar Quasimodo, indragostit fara speranta de frumoasa nomada Esmeralda.
De la publicarea sa, in 1831, si pana in prezent, „Notre-Dame de Paris“ a fost „devorat“ de milioane de oameni din lumea intreaga, nu numai pe hartie, dar, ceva mai tarziu, pe micile si marile ecrane, prin filme artistice si de animatie, si pe scenele din intreaga lume, adaptat ca piesa de teatru si chiar ca musical.
Asa cum spunea si povestitorul Gringoire, poetul itinerant de pe langa Curtea Miracolelor, din musicalul canadiano-francez din 1998, de-a lungul secolelor, „omul a vrut sa urce catre stele si sa isi scrie istoria in cuvinte si in piatra“, iar Catedrala Notre Dame din Paris este una dintre aceste marturii, asupra constructiei sale si, ulterior, renovarilor punandu si amprenta, timp de sute de ani, generatii de prelati, artisti, edili sau oameni simpli.
Piatra cu piatra, zi de zi…
Parisul, cunoscut in trecut sub numele de Lutetium, a fost evanghelizat in secolul 3 dupa Hristos. In anul 250, aici erau suficienti crestini pentru ca Papa Fabian sa trimita primul episcop, Dyonisius, care, ulterior, a devenit Sfantul Denis, patronul Parisului. Fiind o vreme in care crestinii erau inca persecutati in tot Imperiul Roman, Denis, impreuna cu ajutoarele sale, a fost martirizat pe asa-zisul Munte Mercur (mai tarziu dealul fiind botezat Mont Martyrium, in prezent Montmartre). Succesorii sai au activat pe ascuns, pana cand Imparatul Constantin a declarat pace cu Biserica, in anul 313. Din acel moment, a devenit posibila constructia de biserici crestine si, in urma excavatiilor din zona Ile de la Cite, unde este acum Catedrala Notre Dame, s-a ajuns la concluzia ca la inceputul erei noastre, pe locul respectiv, s-a aflat initial un templu pagan, mai tarziu inlocuit de o bazilica crestina, dedicata Sfantului Stefan, in legatura cu care nu se cunoaste data originala de constructie (secolul 4 sau 7). Aceasta catedrala era de dimensiuni foarte mari pentru vremea respectiva si se pare ca fatada sa vestica era plasata la vreo 40 m de actuala fatada a Notre Dame.
Dar la jumatatea secolului 12, sub domnia regelui Ludovic al VII-lea, episcopul Maurice de Sully a luat decizia constructiei unei alte catedrale, care sa inlocuiasca edificiul Sfantului Stefan, mai mare si mai inalta decat acesta.
Acest proiect a reprezentat punctul gravitational al unei initiative de dezvoltare urbana fara precedent la vremea respectiva, care a presupus demolarea bisericii Sf. Stefan, constructia Notre-Dame, crearea unui spatiu intermediar intre lumea laica si cea sacra, destinat catehismului si invatarii, deschiderea Strazii Noi-Notre-Dame, cu o latime de 6 m, pentru a oferi publicului un acces facil la catedrala si pentru a fi teatrul procesiunilor, reconstructia Palatului Episcopal si a Hotel-Dieu.
Traditia spune ca piatra de temelie a Catedralei Notre Dame a fost asezata in anul 1163, in prezenta Papei Alexandru al III-lea. Edificiul a fost conceput in stil gotic, foarte popular la vremea respectiva pentru lacasele de cult.
Conform informatiilor oficiale ale Notre Dame, primul constructor, anonim, a inceput cu un plan cu spatiu dublu intre strane, fara transept principal, o constructie pe patru etaje cu tribune, arcuri sixpartite de 32,5 m etc.
Au urmat patru campanii majore de constructie. Intre 1163-1182, a avut loc constructia corului si deambulatoriului, altarul fiind dedicat la 19 mai 1182 de catre Henri de Chateau-Marcay, trimisul papal, asistat de episcopul Maurice de Sully. A doua etapa, intre 1182-1190, a presupus constructia ultimelor trei fose ale naosului, a stranelor laterale si a tribunelor. Al treilea constructor, intre 1190 si 1225, a edificat contururile fatadei si primele doua fose din naos si a realizat conexiuni intre aceste fose si Galeria Regilor. In fine, in ultima etapa, intre 1225 si 1250, au fost construite galeria superioara si cele doua turnuri de fatada, au fost realizate modificari si extinderi ale ferestrelor superioare si au fost amenajate capelele laterale ale naosului.
Constructorii au fost Jean de Chelles, Pierre de Montreuil, Pierre de Chelles, Jean Ravy si Jean le Bouteiller.
In secolele 17 si 18, au fost realizate remobilari ale sanctuarului si corului, la cererea lui Ludovic al XIII-lea, restaurarea ferestrei sudice, inlocuirea vitraliilor din secolele 12 si 13 cu geam alb (de catre fratii Le Vieil, in secolul 18).
Dar Notre Dame a cunoscut nu numai renovari, ci si vandalisme si distrugeri. In timpul Revolutiei Franceze, clopotnita din secolul 13 a fost demontata, 28 de statui din Galeria Regilor au fost distruse, la fel majoritatea statuilor din portaluri, in afara de cea a Maicii Domnului din portalul manastiresc.
Restaurarea
In 1802, Notre Dame este redata Bisericii Romano-Catolice si atentia tuturor s-a reindreptat asupra catedralei in urma publicarii, in 1831, a romanului lui Hugo. In 1844, guvernul regelui Ludovic Filip a decis restaurarea catedralei si constructia unei sacristii.
Proiectul de restaurare a fost incredintat arhitectilor Eugene Viollet-le-Duc si Jean-Baptiste Lassus. In 1856, dupa moartea lui Lassus, Viollet-le-Duc a ramas singurul responsabil de proiect.
Lucrarile de restaurare au inclus reconstructia clopotnitei, resta-urarea sculpturilor, la care au lucrat 15 sculptori, constructia noii sacristii, instalarea unor noi vitralii (Alfred Gérente, Louis Steinhel, Antoine Husson, Maréchal de Metz, Didron cel Batran), remobilarea portalului central, reconstituirea unei parti a tezaurului, picturi murale in capelele laterale si repararea completa a marii orgi.
Catedrala a fost dedicata la 31 mai 1864, de catre monseniorul Darboy, arhiepiscopul Parisului.
In 1965, se discuta de inlocuirea vitraliilor gri de secol 19 cu vitralii colorate, care au fost realizate de Jaques le Chevallier. Intre 1990 si 1992, marea orga a intrat in lucrari de restaurare si ultimele lucrari majore de curatare a fatadei s-au incheiat in anul 2000, dupa 10 ani de eforturi.
In prezent, Notre Dame de Paris este mai mult decat o parte importanta a culturii franceze si civilizatiei umane in general. Este mai mult decat un muzeu sau un obiectiv turistic, ci locul unde Omul se poate intalni, inca, cu Dumnezeirea.
Structura de rezistenta
Structura de rezistenta a Catedralei Notre Dame este una dintre cele mai vechi din Paris, scheletul de lemn purtand porecla romantica de „padurea“, deoarece in cazul multora dintre grinzile utilizate pentru a o construi, fiecare provenea de la un alt stejar. Dimensiunile sunt impresionante: o lungime de 120 m, o latime de 13 m la nava, 40 m la transept si o inaltime de 10 m.
Arcurile gotice necesitau acoperisuri foarte inclinate, iar cele ale Catedralei Notre Dame au inclinatie de 55 grade. In plus, schelaria de lemn a devenit de-a lungul timpului mai putin utilizata si a fost necesara utilizarea unui lemn mai usor, fapt care a permis inaltarea structurii si cresterea gradului de inclinatie.
Prina structura a corului a fost construita intre 1160 si 1170, unii dintre copacii folositi avand o varsta de 300-400 de ani, la vremea respectiva. Aceasta structura nu a rezistat, dar lemnul a fost refolosit pentru o a doua structura in 1220, fiind de atunci neschimbat.
Emmanuel si Maria
Nu putem incheia fara a povesti despre vechii prieteni de nadejde ai nefericitului cocosat Quasimodo, clopotele Catedralei, a caror voce inalta rugaciuni si canta Slava lui Dumnezeu la sarbatori, rade la nunti, plange pe cei disparuti, anunta pericole sau sarbatoreste pacea, dupa lungi ani de razboaie.
Cu opt clopote in Turnul Nordic, doua mari clopote in Turnul Sudic si sapte in clopotnita (si trei in plus pentru ceas), cantecul Catedralei Notre Dame este parte a cantecului Parisului, neschimbat de la sfarsitul secolului 18.
Revolutia si excesele ei nu au scutit nici clopotele catedralei de distrugeri, si marele clopot Maria a fost demontat si topit intre 1791 si 1792, dar Emmanuel, capodopera grupului, a supravietuit si ramane, de cand a fost montat, in 1685, cea mai frumoasa voce a Parisului. Acesta anunta Craciunul, Pastele, se face auzit la evenimentele majore, cum ar fi vizita Papei, in trecut glasul sau fiind asociat cu incoronarea regilor, sfarsitul Razboaielor Mondiale, funeraliile sefilor de stat francezi si cu marele drame ale omenirii, precum atentatele de la 11 septembrie 2001. Alte patru clopote montate in 1856 in Turnul de Nord anunta zilnic slujbele si trecerea timpului.
Si in acest an, Emmanuel va fi vestitorul Nasterii Domnului pentru toti cei ce se vor afla la Paris in timpul Sarbatorilor. Alaturi de el, va uram si noi un Craciun linistit, alaturi de cei dragi!
Raluca MIHAILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
