Noua generație de motoare Renault Trucks

Renault Trucks face față provocărilor de reducere a consumului de combustibil și a emisiilor de CO2. Producătorul își echipează gamele T, T High, C și K cu noi motorizări DE11 și DE13. Cuplate cu integrarea tehnologiilor avansate, cum ar fi Turbo Compound, și cu servicii dedicate, acestea pot reduce consumul de combustibil cu până la 10%.

Renault Trucks a adus schimbări majore, în 2021, gamelor sale T, T High, C și K, în ceea ce privește designul și confortul în conducere și la bord. Producătorul continuă această evoluție cu introducerea unor noi motoare de 11 și 13 litri Euro 6 Step E, DE11 și DE13, care, combinate cu integrarea noilor tehnologii și servicii dedicate, asigură economii de combustibil de până la 10% comparativ cu performanțele generației anterioare de motoare Renault Trucks.

Eficiență optimă a noilor motoare DE11 și DE13

Noua generație de motoare Renault Trucks Euro 6 Step E, DE11 și DE13, încorporează noi tehnologii care reduc semnificativ consumul de combustibil și emisiile de CO2.

Pentru îmbunătățirea combustiei, motoarele DE11 și DE13 dispun de tehnologia patentată Wave Piston. Prin redirecționarea flăcărilor în interiorul camerei de combustie, această soluție permite o utilizare mai bună a oxigenului disponibil și, în consecință, o combustie mai bună. Motoarele sunt echipate, de asemenea, cu noi injectoare cu precizie îmbunătățită, adaptate noii combustii.

Pentru a îmbunătăți eficiența, Renault Trucks s-a concentrat și pe reducerea pierderilor de fricțiune: bielele, pistoanele și arborele cotit au fost redesenate și a fost optimizat controlul gazului din carter. Au fost dezvoltate, de asemenea, un nou turbocompresor de înaltă performanță cu timp de răspuns îmbunătățit și o pompă de ulei cu debit variabil, în combinație cu un ulei cu vâscozitate mică.

În fine, Renault Trucks a optat pentru un sistem optimizat de post-tratare și pentru o nouă unitate de control al motorului.

Tehnologie Turbo Compound

Pentru performanțe optime, camioanele Renault Trucks T, T High și C pot fi echipate opțional cu motorul DE13 TC, cu tehnologie Turbo Compound, care oferă economii semnificative de combustibil fără a compromite manevrabilitatea sau viteza comercială.

O turbină suplimentară, poziționată mai jos de turbocompresor, convertește energia reziduală din gazele de eșapament în energie mecanică și o transmite către arborele cotit sub forma unui cuplu motor suplimentar.

Tehnologia Turbo Compound permite, astfel, obținerea unor niveluri mai înalte de cuplu, la turații mai joase. Pe autostradă, sub cruise control, și la urcarea rampelor, poate fi menținută o viteză constantă, fără necesitatea trecerii într-o treaptă inferioară de viteză.

Software avansat

Pentru economii mai mari de combustibil, Renault Trucks a optat, de asemenea, pentru soluția Smart Torque Control, care maximizează timpul petrecut în zona cu cea mai bună eficiență a motorului, fără penalizarea manevrabilității.

Renault Trucks continuă și îmbunătățirea sistemului predictiv Optivision, care folosește topografia drumului, pentru optimizarea schimbării treptelor și pentru creșterea economiilor de combustibil.

O nouă cutie de viteze

Vehiculele sunt echipate cu noua generație de cutii de viteze Optidriver, care încorporează un nou calculator, un nou software de control și un nou actuator de ambreiaj, pentru schimbarea mai rapidă și mai lină a treptelor.

Producătorul oferă, de asemenea, soluții pentru a-i sprijini pe transportatori în eforturile de a monitoriza și îmbunătăți consumul de combustibil și emisiile de CO2 ale flotelor lor. Software-ul de management al flotelor Optifleet (modulul Check) urmărește consumul de combustibil al fiecărui vehicul și analizează stilurile de conducere, pentru a depista zonele în care se pot adopta măsuri pentru reducerea consumului. În plus, Renault Trucks a dezvoltat un program complet de training, bazat pe principiile conducerii raționale, pentru a se asigura că este ținut sub control consumul de combustibil.

adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.