NOUL FORD RANGER. Simbioza Ford-client

Mai exact, Next-Gen Ranger, pe numele său de botez, așa cum este strigat în casa Ford. Este cea mai nouă generație a renumitei utilitare. Lansarea oficială a avut loc la finalul lunii noiembrie și se bucură, printre altele, de tehnologie îmbunătățită și conectivitate inteligentă.

Pentru acest model de Ranger, inginerii și designerii au conlucrat cu clienți din toată lumea, încercând să realizeze un pick-up pe care să te poți baza, versatil, indiferent că este vorba de activități profesionale sau personale, cu un exterior îndrăzneț și funcțional și beneficiind de un interior elegant, tehnologizat și primitor.

Design nou, plus funcționalitate extinsă

Liniile noului Ford Ranger provin din portofoliul global de design al pick-up-urilor Ford, cu o alură îndrăzneață, grilă mai mare și lumini de zi de tipul „C-Clamp” cu tehnologie cu halogen sau matrice LED. Flancurile atletice ale Ranger și designul exterior puternic încorporează un nou oblon cu ștanțare RANGER și o gamă de stopuri cu halogen sau LED.

Mai mult, Ranger oferă un nou sistem de gestionare a încărcăturii, proiectat cu separatoare pentru a ține obiecte de diferite dimensiuni – cum ar fi cherestea sau cutii de scule. Pot fi create compartimente mai mici, pentru a depozita obiecte care, altfel, ar trebui să meargă în cabină, folosind un sistem de pene cu arc ultra-rezistente, care se prind în șinele fixate pe fiecare parte a benei.

Trapa poate fi folosită și ca banc de lucru mobil, cu o riglă integrată și buzunare de prindere, pentru a măsura, prinde și tăia materialele de construcție. Totodată, mulțumită noii trepte laterale integrate, accesul în zona de încărcare a benei a devenit mai ușor. Un invertor montat la bord oferă alimentarea benei cu 400 W și o priză AC. Fantele turnate din căptușeala platformei permit montarea de separatoare, pentru a personaliza bena, depozitarea echipamentului fixarea acestuia.

Propulsie diesel

Noul Ford Ranger vine echipat cu o gamă de motoare turbo diesel de 2.0, cu un consum redus de carburant, în configurații Mono și Bi-Turbo, și un motor nou puternic V6 turbo-diesel de 3.0 litri. Transmisia poate fi una manuală, în 6 trepte, sau automată, în 10 trepte. Vehiculul este construit pentru a aborda orice teren, cu până la șase moduri de condus disponibile – o funcție care era oferită anterior doar pe versiunea Ranger Raptor.

Interior up-to-date

Cabina este complet reproiectată, cu mai mult confort, tehnologie și funcționalitate, împreună cu mai multe materiale de calitate superioară, mai multe opțiuni de culori și mai mult spațiu de depozitare. Panoul de instrumente creează o senzație spațioasă și superioară a cabinei, în timp ce scaunele din spate, pentru modelul cu cabină dublă-plată, oferă mai mult spațiu funcțional în spate.

Echipa de proiectare a creat, de asemenea, spații de depozitare inteligente și funcții utile pentru proprietari. Nu există doar simple locuri de depozitare a telefonului, ci acestea s-au transformat în zone de încărcare wireless (acolo unde este compatibil), existând un spațiu mare în consola centrală doar pentru a depozita lucrurile. În plus, buzunarele portierei sunt concepute pentru a transporta mai mult, bordul lat ascunde un torpedo superior și există spații de depozitare sub și în spatele scaunelor din spate.

smart Ranger

Inima experienței de conectare a lui Ranger este ecranul tactil de 10,1 sau 12 inch, amplasat în consola centrală. Acesta completează panoul de bord complet digital și se bucură de cel mai nou sistem SYNC 4 de la Ford, cu sistemele sale de comunicații, divertisment și informații activate vocal. În plus, există un modem FordPass Connect încorporat din fabrică, care permite conectivitate din mers, atunci când este conectat cu aplicația FordPass, astfel încât clienții să poată rămâne conectați la nevoile lor. FordPass îmbunătățește experiența de utilizare cu funcții precum Pornirea de la distanță, Starea Vehiculului și funcțiile de blocare și deblocare a ușilor de la distanță, prin intermediul unui dispozitiv mobil.

Cele mai multe dintre comenzile tradiționale ale modurilor de conducere se regăsesc, acum, pe propriul afișaj dedicat, pe ecranul SYNC. Prin apăsarea unui singur buton, se poate accesa ecranul dedicat Ranger pentru toate modurile off-road și de conducere, unde se poate monitoriza transmisia, unghiul de virare, unghiurile de înclinare și răsturnare a vehiculului, precum și alte comenzi.

În plus, display-ul este conectat la o cameră de 360°, pentru a ușura parcarea în spațiile urbane înguste sau pentru a ajuta la gestionarea terenurilor deosebit de dificile. Noul sistem de iluminare a zonei exterioare se poate controla prin intermediul ecranului tactil sau al aplicației FordPass, ceea ce înseamnă că șoferul nu trebuie să lucreze, să campeze sau să facă altceva în întuneric. Tehnologia Ranger va fi, de asemenea, pregătită pentru viitor, pentru a accepta actualizările wireless ale software-ului prin intermediul Ford Power-Up datorită modemului FordPass Connect încorporat.

Se apropie…

Noua generație Ranger va fi disponibilă pentru comandă în Europa la sfârșitul anului 2022. Livrările către clienți se vor face la începutul lui 2023. Actualul Ranger este liderul european al segmentului de pick-up și a stabilit, recent, un nou record de vânzări, în luna septembrie, pentru anul 2021 cumulat, de 45.539 de unități, cu o cotă de piață de 39,9%, conform oficialilor Ford.

În România, Ford Ranger este lider al segmentului pick-up pentru al VI-lea an consecutiv, cu o cota de segment de 39,5% conform datelor disponibile pentru perioada ianuarie-octombrie 2021, oferite de producător. 72% din vânzările Ranger din România sunt înregistrate pe seriile superioare ale modelului, respectiv Limited, Wildtrak, MS-RT și Raptor. Versiunea Ford Performance Ranger Raptor reprezintă aproximativ 30% din total vânzări, în 2021.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.