2023 vine cu o serie de provocări pentru companiile din transport și nu numai, dintre care obligația raportării SAF-T de la 1 ianuarie 2023, pentru contribuabilii mijlocii, încadrarea microîntreprinderilor într-un plafon mai scăzut și cu noi reguli, creșterea impozitării dividendelor, modificări în sfera veniturilor obținute din activități independente.
Dacă marii contribuabili au fost deschizători de drumuri, în ceea ce privește raportarea SAF-T, a ajuns și rândul celor peste 15.000 de contribuabili mijlocii (atenție la lista actualizată la 1 ianuarie 2023 a contribuabililor mijlocii!) să fie obligați să implementeze această raportare. Practic, să raporteze toată contabilitatea, într-un format .xml predefinit, către autorități.
Simplu de spus, însă destul de complicat de făcut, în situația în care sistemele contabile pe care le folosiți nu au implementat modul privind raportarea SAF-T, sau dacă lucrați cu mai multe sisteme contabile. Dacă sunteți în această situație, cu siguranță puteți beneficia de experiența acumulată de consultanții specializați SAF-T în cursul anului trecut, în proiectele de implementare a raportării SAF-T pentru marii contribuabili. Mă număr, alături de colegii mei, printre consultanții care s-au confruntat, deja, cu zeci de proiecte de acest fel; ar fi de scris sute de articole pe această tematică, astfel încât, dacă este de interes un subiect anume din această zonă, ne puteți scrie și putem dezvolta subiectul în articole ulterioare.
Plafon nou pentru microîntreprinderi
Din perspectiva impozitelor directe, un impact major îl are modificarea referitoare la noile condiții pentru încadrarea unei companii ca plătitoare pe veniturile microîntreprinderilor. În concret, noul plafon aplicabil micro-întreprinderilor va fi înjumătățit, de la 1.000.000 de euro la 500.000. De asemenea, noile condiții obligatorii impuse pentru încadrarea societăților ca microîntreprindere constau în faptul că vor trebui să aibă cel puțin un salariat (astfel, cota de impozit pentru microîntreprinderi devine unică și va fi de 1%), un acționar/asociat va fi condiționat să dețină titluri de participare la cel mult trei microîntreprinderi, iar veniturile obținute din consultanță și management au fost limitate la 20%.
Noul plafon aplicabil microîntreprinderilor se va calcula prin raportare la veniturile din 2023, nu cele din 2022, în timp ce restul condițiilor care trebuie îndeplinite pentru a păstra regimul de impozitare a microîntreprinderilor trebuie îndeplinite la 31 decembrie 2022.
Prin urmare, este de reținut că, principial, dacă, la 31 decembrie 2022, o societate obține o cifră de afaceri între 500.000 și 1.000.000 de euro, aceasta nu va trece la regimul de impozit pe profit începând cu 1 ianuarie 2023.
Aceste modificări în zona regimului de taxare pe veniturile micro-întreprinderilor au avut atât impact direct asupra regimului de impozitare aferent companiilor, cât și asupra formelor de colaborare cu diverse companii de dimensiune mai mică, de exemplu în zona serviciilor de management. Impactul a fost unul indirect, costurile contractuale fiind, în multe situații, crescute de impactul costurilor fiscale.
Impozitul pe dividende
O altă modificare de impact general este cea privind creșterea impozitului pe dividende din 2023, de la 5 la 8%. Astfel, în cazul dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cota de impozit pe dividende este de 5%, fără recalcularea impozitului pe dividendele respective la regularizare, cota de impozit pe dividende de 8% fiind aplicabilă pentru dividendele distribuite după 1 ianuarie 2023. Astfel, dacă pentru primele trei trimestre ați distribuit dividende în cursul anului 2022, ați putut beneficia încă de cota redusă de impozitare de 5%.
Activități independente
Pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, s-a redus plafonul pentru trecerea de la normă de venit la sistem real de la 100.000 de euro, la 25.000, începând cu veniturile aferente anului 2023. Mai exact, dacă în anul 2023 o persoană fizică realizează un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 25.000 de euro, începând cu anul 2024 are obligația determinării venitului net anual în sistem real.
Separat, s-a modificat baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale (CAS) pentru persoanele fizice care obțin venituri din activități independente și drepturi de proprietate intelectuală. Astfel, baza anuală o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât nivelul de 12 salarii, respectiv 24 de salarii minime brute pe economie. Similar, în cazul CASS, baza de calcul al contribuției la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, chirii, dividende, dobânzi, activități agricole, asocieri, alte surse o reprezintă nivelul de 6 salarii, 12 salarii, respectiv 24 de salarii minime brute pe economie.
Aceste modificări, de asemenea, au, cel mai probabil, un impact indirect asupra costurilor companiilor care au colaborări cu PFA-uri, costul fiscal suplimentar fiind, în general, transmis în lanț în costul serviciilor.
În ceea ce privește contractele de muncă, a existat un impact semnificativ referitor la contractele de muncă part-time, pentru care angajatorii au fost obligați să achite contribuțiile sociale ale salariatului raportat la salariul minim pe economie, și nu proporțional cu venitul efectiv realizat de angajatul respectiv.
Taxele pe proprietate
Modul de calcul pentru taxele pe proprietate, bazat pe valorile din grilele notariale, se va aplica abia din 2025. Astfel, până în 2025, regimul actual al taxelor locale se păstrează (modul de calcul se bazează pe elemente precum materialele de construcție, poziția în localitate și rangul localității).
Pe lângă modificările fiscale majore prezentate anterior, anul 2023 vine cu multe alte modificări, atât în zona de taxare a muncii, cât și în cea de taxare a afacerilor, având impact semnificativ asupra tuturor sectoarelor de activitate. În continuare, mai rămân o serie de aspecte practice care ar trebui clarificate de autorități, astfel încât firmele să poată lua toate măsurile necesare pentru a se conforma din punct de vedere fiscal.
Pe de altă parte, ne așteptăm ca anul 2023 să reprezinte un an de referință în digitalizarea și simplificarea procedurilor de raportare fiscală în România, care să aducă beneficii pe termen lung atât administrației fiscale, cât și contribuabililor.
Alte schimbări
Accize mai mici la carburanți
Nivelul accizelor la combustibili a scăzut, de la 1 ianuarie 2023, cu până la 143 de lei per 1.000 de litri, în urma exceptării temporare de la actualizarea acestora cu creșterea prețurilor de consum, aplicată de Guvern, în contextul economic actual, prin Ordonanța 16/2022 pentru modificarea și completarea Codului fiscal. Astfel, accizele pentru benzina cu plumb s-au redus de la 2.226,24 de lei/1.000 de litri la 2.083,07 lei/1.000 de litri, iar cele la benzină fără plumb au scăzut de la 1.892,72 1lei/1.000 de litri la 1.776,3 lei/1.000 de litri (116,42 de lei/1.000 de litri). În cazul motorinei, accizele s-au diminuat cu 101,85 lei/1.000 de litri, de la 1.734,66 de lei/1.000 de litri la 1.632,81 lei/1.000 de litri.
Prețul carburanților, fără compensare
Guvernul a eliminat compensarea de 50 de bani la litrul de carburanți, ce fusese introdusă, la 1 iulie 2022, inițial pentru trei luni, apoi prelungită până la 31 decembrie. Premierul Nicolae Ciucă a argumentat: „Dacă, inițial, măsura nu părea să fie una care să producă efecte, putem să constatăm că a fost o măsură bună, prețul la carburant ajungând la un nivel de dinainte ca măsura să fi fost decisă la nivelul Guvernului. (…) Este doar o decizie de suspendare, Guvernul fiind pregătit ca, în măsura în care prețurile vor avea o evoluție care să depășească puterea de cumpărare și de susținere la nivelul cetățenilor, să o aplicăm din nou”.
Salariul minim, 3.000 de lei
Guvernul a majorat salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, de la 2.550 la 3.000 de lei/lună, ceea ce înseamnă 1.863 de lei „în mână”. Vor beneficia de creșterea salarială 2.181.134 salariați. „Această modificare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o creștere de 17,6 %, ceea ce, în valoare absolută, înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.898 de lei, majorarea fiind de 374 de lei, iar creșterea pe net de 24,5%. Tariful orar este de 18,145 de lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 de ore/lună”, a precizat Ministerul Muncii. În sectorul bugetar, salariul brut a crescut cu 10%, iar nivelul indemnizațiilor lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora se menține la valoarea din decembrie 2022.
Oana RADA
oana.rada@darian.ro
partener, Darian DRS Tax