NOUTĂȚI FISCALE, ÎN ANUL 2022. Punctul de amendă, înghețat la 145 lei

Punctul de amendă a fost înghețat de Guvern la valoarea de 145 de lei și pentru anul 2022, potrivit OUG 130/2021, deși ar fi trebuit să ajungă la 255 de lei, adică 10% din salariul minim majorat la 2.550 lei/lună, conform Codului rutier.

Există cinci clase de amendă: primele patru li se aplică persoanelor fizice și a cincea doar celor juridice. Amenda maximă pentru persoanele fizice (20 de puncte de penalizare) este de 2.900 de lei, iar pentru cele juridice (100 de puncte) este de 14.500 de lei.

Taxa de parcare majorată, în București

Taxa pentru parcarea de reședință a crescut masiv, în București, potrivit Hotărârii CGMB 105/2021:

  • Zona A: 600 lei/vehicul/an (de la 84 de lei)
  • Zona B: 500 lei/an/vehicul (de la 66 de lei)
  • Zona C: 400 lei/an/vehicul (de la 55 de lei)
  • Zona D: 300 lei/an/vehicul (de la 37 de lei).

Termenul de plată este până la 31 martie 2022.

Accize mai mari, carburanți mai scumpi

Nivelul accizelor a fost indexat cu rata inflației, astfel că prețul carburanților la pompă a crescut cu circa 7 bani per litru. Potrivit Ministerul Finanțelor, accizele la benzina cu plumb au urcat la 2.226,24 lei/1.000 litri, de la 2.149,09 lei, în anul trecut, iar la benzina fără plumb – la 1.892,72 lei/1.000 litri, de la 1.827,13 lei, în timp ce, la motorină, accizele au ajuns la 1.734,66 lei/1.000 de litri, față de 1.674,55 lei, anul trecut.

Contract electronic de vânzare a vehiculelor

Actul de vânzare-cumpărare a unui mijloc de transport va putea fi încheiat electronic și trimis online autorităților, nu numai în format fizic, tipărit. Contractul de vânzare-cumpărare auto va putea fi încheiat în format electronic atât între persoane cu domiciliul fiscal în România, cât și între cineva din țară și o persoană cu domiciliul în străinătate, cu condiția aplicării pe document a unei semnături electronice. Cadrul legislativ trebuie completat cu norme metodologice de aplicare.

Înmatricularea mașinilor, în mai multe orașe

Înmatricularea mașinilor se poate face în mai multe orașe, nu doar în reședințele de județ. Au fost înființate 26 de sedii secundare ale serviciilor județene de înmatriculări, deschise în mai multe orașe din țară.

Schimbări la omologarea mașinilor

Vehiculele asamblate în afara sediilor de fabricație definite în certificatul de omologare de tip al întregului vehicul nu vor fi considerate ca fiind conforme cu tipul omologat și nu vor putea fi introduse pe piață. Totodată, vânzătorii nu mai pot menține pe site-uri acele informații, sau să vândă vehicule stabilite de RAR ca fiind neconforme.

Salariul minim, majorat

Salariul minim a fost majorat cu 250 de lei, la 2.550 de lei brut/lună, din care angajații vor primi în mână 1.524 de lei. Angajatorul suportă un salariu minim de 2.607 lei/lună/salariat. Beneficiari sunt circa 1.970.000 de salariați, reprezentând 34,7 % din numărul total de 5,67 milioane de salariați activi. În sectorul construcțiilor, salariul minim a rămas de 3.000 de lei, din care angajatul ia în mână 2.362 de lei.

Angajatorii care nu respectă garantarea în plată a salariului minim brut pe țară riscă amenzi contravenționale de la 300, la 2.000 de lei. Totodată, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală angajatorul care, în mod repetat, stabilește salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară.

Odată cu majorarea salariului minim, plafonul pentru cei care trebuie să depună Declarația unică este de 30.600 de lei, cu 300 de lei mai mare față de anul 2021.

Firmele, obligate să crească salariul minim, după 24 de luni

Firmele sunt obligate să le crească angajaților salariul minim pe economie, începând din anul 2024, potrivit OUG 142/2021, care însă nu prevede un minim al sumei: „Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”. Prevederea se aplică și pentru contractele încheiate înainte de 1 ianuarie 2022.

Închisoare pentru neplata dărilor angajaților

Guvernul a reincriminat, prin OUG 130/2021 de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, reținerea și neplata către stat a anumitor impozite și contribuții. Noul act normativ se va aplica din 1 martie. În listă figurează, între altele, următoarele impozite: pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română; pe dividende; pe veniturile din salarii și asimilate salariilor; pe dobânzi; pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social; pe veniturile din alte surse; pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică plătitoare de impozit pe profit; pe veniturile obținute de o persoană fizică sau entitate-asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică plătitoare de impozit specific; pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică plătitoare de impozit micro; pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal; contribuțiile la pensii, sănătate și Fondul pentru mediu.

Dacă prejudiciul este de până în 50.000 de euro și este acoperit în cursul urmăririi penale sau al judecății, se aplică doar o amendă penală. Dacă este de până în 100.000 de euro și este acoperit în cursul urmăririi penale sau al judecății, se poate aplica doar o amendă penală, dar nu este o certitudine. Fapta nu se mai pedepsește dacă prejudiciul este de până în 100.000 de euro și este acoperit în cursul urmăririi penale sau al judecății, dar majorat cu 20% din baza de calcul, plus dobânzi și penalități.

Amnistia fiscală, prelungită

A fost prelungit, până la 30 iunie, termenul de depunere a cererilor de anulare a obligațiilor fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 (inclusiv cele rezultate din inspecții fiscale).

Modificări la telemuncă

A fost eliminată condiția ca telemunca să se facă cel puțin o zi pe lună și prevederea legată de locul/locurile de desfășurare a activității. S-a introdus dreptul angajatorului de a verifica activitatea telesalariatului prin intermediul tehnologiei și comunicațiilor și obligația telesalariaților de a respecta și asigura confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate. În plus, sumele plătite acestor salariați pentru costurile aferente activității în regim de telemuncă sunt neimpozabile și deductibile din impozitul pe profit în limita a 400 de lei/lună.

Semnătura electronică

Documentele de muncă pot fi semnate cu semnătura electronică, în cazul în care atât angajatorul, cât și salariatul o folosesc, dar nu este obligatoriu. Astfel, angajatorul poate folosi cu unii salariați semnătura electronică (avansată, calificată sau simplă) și cu alții pe cea olografă.

Noi amenzi, inclusiv pentru munca „la gri”

În Codul muncii, au fost introduse noi amenzi, iar altele au fost majorate pentru angajatori și, în plus, a fost definită munca nedeclarată, „la gri”, ce se sancționează cu sume între 8.000 și 10.000 de lei. Munca subdeclarată se amendează între 10.000 și 100.000 de lei, iar plata salariului cu o întârziere mai mare de o lună, de la 5.000 la 10.000 de lei. Amenzi mai mari au fost introduse în OUG 158/2015: de la 3.500 până la 6.000 de lei pentru neplata indemnizațiilor aferente concediilor medicale în termenul legal, refuzul nejustificat al plății indemnizațiilor sau plata eronată a acestora.

Salarii recuperate și în insolvență

Angajații își pot recupera drepturile salariale, din Fondul special de garantare pentru plata creanțelor salariale, dacă angajatorul lor se află în insolvență. Perioada suportată din acest fond a fost prelungită, succesiv, de la 3 la 4 luni și, în prezent, la 5 luni, ceea ce înseamnă 5 salarii medii brute, pentru fiecare salariat, dacă asupra lor nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Kurzarbeit

Reducerea timpului de lucru în cadrul Kurzarbeit se poate face până la 80%, cu acordul salariaților. Programul se accesează până la trei luni de la terminarea stării de alertă. Indemnizația decontată de angajator la stat a fost stabilită la 75% din salariul brut aferent orelor de reducere a programului de lucru.

e-Factura

Facturile electronice se emit obligatoriu prin RO e-Factura, în cazul comercializării produselor cu risc fiscal ridicat, în relația B2B, începând cu 1 iulie. Pentru perioada 1 aprilie-30 iunie, furnizorii de produse cu risc fiscal ridicat pot transmite facturile emise în sistemul național RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registrul RO e-Factura. Lista produselor cu risc fiscal ridicat va fi definitivată prin ordin ANAF, în ianuarie.

Raportarea SAF-T

Fișierul standard de control fiscal (SAF-T) devine obligatoriu, în mod etapizat și diferit în funcție de categoria din care fac parte contribuabilii. Astfel, pentru cei mari, care au făcut parte din această categorie și în anul 2021, obligația de raportare începe la 1 ianuarie; pentru contribuabilii mari care nu au făcut parte din această categorie, obligația începe din iulie; contribuabilii mijlocii și instituțiile de credit, cele financiare nebancare și societățile de asigurare/reasigurare sunt obligate să raporteze începând din anul 2023, iar contribuabilii mici – din anul 2025.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.