Un prieten a venit la mine cu o solicitare… să îi spunem surprinzătoare. A acumulat o sumă de bani și își propunea să o investească într-o nouă afacere. În transporturi, se gândea el.
Sigur, trebuie precizat din start că nu discutăm de o potențială afacere mare. Unul sau, poate, două camioane, mai ales că, în afacerea de transport, banii cu care pornești activitatea nu se referă doar la mijlocul de transport, ci în special la capitalul de lucru. Trebuie să iei în calcul cele două sau chiar trei luni în care vei avea costuri operaționale normale pentru o firmă de transport, însă nu vei înregistra venituri – termenele de plată „generoase” au devenit, deja, o tradiție în transportul de marfă.
Bineînțeles, am început să punem pe hârtie toate costurile și să analizăm realitățile pieței. Am vorbit inclusiv cu câți va manageri și, chiar, cu clienți, pentru a ne asigura că nu ne scapă nimic la capitolul costuri și că nu anticipăm venituri nerealiste. Ne-am gândit inclusiv la potențiali oameni, care să coordoneze activitatea, și la șoferi… Concluzia?
Interesant este faptul că, pe lista cu potențiale îngrijorări, nu am simțit nevoia să luăm în calcul nici pandemia, și nici legislația europeană. Dimpotrivă, am considerat că ar fi fost chiar mai oportun să înceapă noua afacere în transporturi anul trecut. Astăzi, concurența pare să devină mai pu ternică, tarifele de transport intră pe un trend ușor descrescător, iar prețul carburantului… Primul lucru îngrijorător este legat de tarife. O firmă mică nu are, în mod realist, capacitatea de a negocia și, atunci când aduni kilometrii pe care îi poți parcurge, calculezi un consum decent și rea list, adaugi veniturile șoferului… și, mai ales, amortizarea! Aparent, rămâi profitabil, dacă nu apar incidente. Însă, dacă apar? „Sigur apar!” – mi-a spus unul dintre managerii de trans port cu care am vorbit.
Nu vă voi plictisi cu cifrele, însă concluzia a fost că pro fitul real obținut de un camion pe lună este undeva la câte va sute de euro – să spunem, cu optimism, 300. Camionul (second-hand) va fi achiziționat cu banii jos și sigur că îți dorești o recuperare cât mai rapidă a investiției (în doi, maxim trei ani), însă, la nevoie, mai „tragi” de camion și, până la urmă, tot recuperezi banii.
Clienți găsești – un expeditor serios, sau o firmă mai mare de transport. Îți pot asigura un rulaj de 10, chiar 12 mii de kilometri pe lună, în cazul unui transport internațional în care camionul realizează și câteva operațiuni pe Comunitate, între plecări și reveniri.
Acum, trebuie să ne gândim la supravegherea activității. La dimensiunile acestea, nu poți angaja un manager de meserie. O soluție decentă ar fi ca unul dintre șoferii angajați să își asume această coordonare. Aici, deja, intrăm în sfera „supranaturală”. Un șofer de internațional privește ca firesc să obțină venituri lunare de peste 2.000 de euro – sigur, în lunile în care este pe camion. Dar să asigure coordonarea activității? Așteptările deja depășesc 3.000 de euro, pe lună. Păi în acest caz, prietenul meu, investitor și viitor patron, nu va câștiga această sumă nici pe tot anul.
Clienți care te pot abandona oricând, șoferi care pleacă când îți este lumea mai dragă, accidente, amenzi… Sunt probleme și riscuri pe care orice investitor conștiincios le poate depăși, însă… merită?
Concluzia noastră a fost că nu merită. Poți obține profit, dar acesta este prea mic. Atunci când ești pe punctul să investești, poți și chiar este bine să faci comparații. De exemplu, aceeași sumă de bani poate fi plasată într-un fond de investiții (riscuri minime și câștiguri foarte mici) sau poți cumpăra unul sau două apartamente, pe care să le închiriezi (câștigurile sunt mai mari, dar și efortul depus este unul mai ridicat). În transporturi, poți obține profit, poate chiar mai mare decât cel obținut prin închirierea unui apartament (discutăm de sume similare investite inițial). Nici efortul depus pentru supravegherea activității nu mi se pare o problemă. Disfuncționalitatea apare la capitolul „riscuri asumate”. De la riscuri aproape zero – fonduri de investiții, riscuri mici – închirierea apartamentelor, ajungem la riscuri ridicate – transporturile rutiere, iar profitabilitatea nu reflectă nici pe departe aceste diferențe.
Piața de transport este funcțională, pentru că asigură aco perirea costurilor, însă nu pune aproape deloc preț pe riscuri.
Poate va reuși pandemia să corecteze ceea ce experiența acumulată în ani de activitate nu a putut – reevaluarea riscurilor. Și, foarte important, una dintre prioritățile anului 2021, ar trebui să fie să re/învățăm să spunem „NU”.
Civilizat, argumentat și în ideea educării pieței, dar, până la urmă, un „NU” hotărât, atunci când câștigurile, calculate corect (și legal, preferabil), nu acoperă riscurile asumate.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
