Să vedeți întâmplare… Mihai este un patron obișnuit, cu o firmă de transport obișnuită, cu șoferi și camioane obișnuite… În fine, ceva este puțin deosebit – faptul că menține parcul nou și în stare bună de funcționare. „Mai puține compromisuri”, îmi spunea el.
La o cursă recentă, a avut o problemă – acel gen de problemă care poate însemna compromiterea mărfii și, bineînțeles, părțile interesate trebuie informate, alături de asigurători. Doar că… A constatat că, de la expeditorul inițial al mărfii și până la el (transportatorul), comenzile trecuseră prin 8 (opt) intermediari. Totul era perfect legal, însă nu poți să nu te întrebi – De ce?
Existența acestor lanțuri lungi de la expeditorul inițial și până la transportator nu reprezintă excepții, ci sunt aspecte des întâlnite pe piață, însă conotațiile s-au schimbat.
Cu ani în urmă, discutam de case de expediții care speculau firmele de transport, având singurul merit de a fi rapizi în depistarea mărfurilor și, apoi, din două telefoane, răpeau o parte semnificativă din profitul transportatorului. Exagerez, bineînțeles, însă, în principiu, cam asta era idee. Tarifele mici erau o consecință a numărului prea mare de intermediari.
Astăzi… Numărul mare de intermediari reprezintă o „garanție” (și nu o consecință) a tarifelor mici de transport. De la marii expeditori, care se focusează pe contractarea unui volum cât mai mare de comenzi, și până la expeditorii mici, care s-au specializat pe găsirea „butoanelor” potrivite pentru accesarea celor mai mici tarife de transport… un adevărat sistem a fost pus la punct pentru ca tarifele cele mai mici să fie ușor de accesat, iar cei cu tarife mai mari să fie presați pentru „a se corecta”.
Nu este nicio conspirație. Aceasta este economia de piață! Însă…
Strângerea cu ușa a unor entități și așa slabe ca putere de negociere are efecte evidente – capitalizarea nesănătoasă a sectorului de transport, profitabilitatea extrem de redusă (în acte), stare tehnică cel puțin îngrijorătoare a parcului de vehicule, suprasarcină, evaziune fiscală și, să nu uităm, o oboseală cronică pentru conducătorii auto, la care se adaugă presiunea psihică, constant mare, asupra întregului personal implicat în transporturi. Lista poate continua, dar vă invit să aruncați un ochi asupra accidentelor grave în care sunt implicate camioane. Sunt tot mai multe și aproape fără excepție era folosit magnetul. Care este soluția?
Mi s-a atras atenția că „nu-i momentu’ acum să lovim în industrie”. Sunt proteste, controale pe diurnă, probleme cu tariful RCA… Să mai așteptăm, să nu scoatem la suprafață mizeria…
Dar dacă am întoarce pagina invers?
Dacă am găsi o formulă pentru a stabili un tarif minim de transport? Haideți să analizăm. Clienții de transport ar înregistra o anumită crește a costurilor, însă nici pe departe cu un impact atât de mare, mai ales că nu trebuie să stabilim tarife „exagerate”, ca în Germania sau Franța. Nu am ajuns acolo, însă consider că ne-am civilizat destul încât să putem accepta că un tarif de un euro sau 1,10 euro/km reprezintă o sumă rezonabilă pentru România. În plus, clienții s-ar putea concentra, în sfârșit, pe solicitări legate de calitate în transporturi, fără să mai aibă teama că unii concurenți accesează tarife mai mici.
În legătură cu controlul… În sfârșit, vom putea înceta să mai percepem „șpăgi sociale”, calculând cu grijă „atenția”, pentru a nu periclita funcționarea pe viitor a firmei și activitatea șoferului… Sunt șocat de firescul cu care sunt privite accidentele mortale, în care, evident, timpii de conducere sunt fraudați… dar ce să îi faci, dacă altfel această industrie nu poate funcționa…?
Stabilirea tarifului minim nu numai că ar rezolva dilema socială, dar ar putea scoate în evidență, cu precizie chirurgicală, firmele problemă. Fiecare factură emisă ar putea și ar trebui să precizeze kilometrii parcurși și, de aici, ecuația se completează perfect – cantitate de motorină consumată (din surse legitime), număr șoferi angajați și, la final, taxe și impozite vărsate la bugetul statului. „Anomaliile” vor ieși în evidență ca licuricii în întuneric. Atunci să vezi control eficient!
Și, foarte important, vom scăpa cu toții de gustul amar că suntem părtași la ceva cu iz imoral, ilegal și, uneori, chiar criminal. Pentru că așa cum nu poți disculpa un patron de firmă de transport pentru magnetul folosit de șofer, nu poți (sau nu ar trebui să poți) exonera de responsabilitate un client sau un expeditor atunci când oferă tarife care, în mod evident, nu acoperă costurile de transport.
Toată lumea ar avea de câștigat, nu credeți?
Oricum, ceva trebuie făcut. Tot Mihai îmi povestea că întâlnește pe șosea tot mai multe vehicule care nu mai au ce căuta în trafic. Zilele trecute, într-un depozit, activitatea a fost perturbată de un camion. Mai întâi s-a oprit motorul și a fost nevoie de minute bune până când șoferul/patron a reușit să îl repornească, iar, apoi, când a încercat să tragă la rampă, ușile semiremorcii nu se mai deschideau – atât de ruginite și deformate erau. Respectivul patron nu era deloc îngrijorat… Cumpărase camionul cu 2.000 de euro și semiremorca cu 1.500 de euro (peste 20 de ani vechime fiecare). Mihai crede că aproximativ 40-50% din parcul de camioane utilizat în România nu îndeplinește condițiile minime pentru a mai circula.
Cătăm soluții, sau întoarcem privirea? În curând, s-ar putea să nu mai avem unde să privim…
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
