Mihai este șofer de camion și lucrează pe intern, pentru că vrea să stea cât mai mult alături de familie.
Nu este ușor să fii șofer pe intern, însă cel mai greu este cu o cursă extrem de prost gândită, pe care șoferii firmei unde lucrează o efectuează pe rând. Practic, o dată la două săptămâni, trebuie să plece din Timișoara foarte devreme (din noapte), să ajungă la București, cu două opriri pe traseu (la una dintre acestea descarcă și încarcă singur marfa), iar, apoi, după ce așteaptă uneori și trei ore să fie încărcat la depozitul din București, trebuie să plece înapoi către casă (Timișoara). Ajunge târziu, în noapte…
Este cumplit, însă este un sacrificiu pe care fiecare șofer al micii firme unde lucrează îl face de două ori pe lună. Nu pare chiar mare lucru, dar fără această „broască râioasă”, logisticianul pentru care lucrează nu le-ar da restul de curse. Așa că, șoferii îl înțeleg și pe patronul firmei.
Despre respectarea timpilor de condus nici nu se poate pune problema. Acum un an, Mihai îmi spunea că s-a mai liniștit puțin. Primise un camion mai nou și fusese deja instalat softul de manipulare a tahografului, așa că nu mai avea teama amenzilor. În plus, îl rugase pe un mecanic dintr-un service să îi anuleze limitatorul de viteză. Nu dorea să exagereze cu viteza, dar, măcar pe bucățile de autostradă, faptul că putea merge cu 100 km/h însemna foarte mult pe cursa aceea cumplită…
Când am auzit știrea cumplitului accident din Ialomița (camionul care a intrat frontal în microbuz), am simțit ca o piatră în stomac. Bineînțeles, Mihai nu a avut nicio legătură cu acea tragedie, însă… Eu știu prin ce trece, mai ales în acea cursă infernală, în care conduce peste 20 de ore și, în plus, am uitat să îl avertizez. Acel soft de manipulare a tahografului influențează modul de funcționare a camionului. Faptul că intervine, printre altele, și asupra senzorului de ABS creează riscul ca, mai ales în cazul unei frâne de urgență, răspunsul sistemului de frânare să fie imprevizibil…
Știați că una dintre cele mai apreciate băuturi din lume, cafeaua, este cultivată în unele dintre cele mai sărace regiuni ale lumii, însă este consumată în special în cele mai dezvoltate zone? Relativ de curând, a fost ridicată problema condițiilor de muncă inumane, a sclaviei și a copiilor exploatați pentru cultivarea unor importante suprafețe cu cafea. Marile companii din domeniu au principii bine definite legate de aceste aspecte, totuși, puse în fața evidențelor, au recunoscut că există cantități importante de cafea achiziționate de la intermediari și a căror proveniență nu poate fi controlată. Realitatea a izbit pe toată lumea, producând revoltă și durere. Și, atunci, din motive de marketing, sau pentru că, într-adevăr, cred în prin cipiile pe care le afirmă, marile com panii ale cafelei au decis să își asu me responsabilitatea pentru întregul drum al cafelei. Chiar a fost inventată și o certificare nouă (UTZ), care ne oferă nouă, consumatorilor, garanția că pentru ceașca noastră de cafea nu au fost exploatați copii și nu au muncit oameni în condiții improprii.
În transporturi, șoferul este responsabil dacă are loc un accident. Așa este firesc să fie. Firma la care lucrează ar trebui să se asigure că lucrează în condiții legale, morale și umane, însă este o singură problemă… Banii vin de la clienți, iar firma unde lucrează Mihai are doar doi clienți importanți. Astfel, fără acel sacrificiu, probabil ar da faliment. Logisticianul nu are timp pentru a face și treaba transportatorului, doar s-au înțeles asupra condițiilor… Iar clientul final… are principii puternice pe care le respectă și este convins că și furnizorul său logistic împărtășește aceste principii… Nu ar fi neapărat o problemă să plătească puțin mai mult, dar pentru ce ar face asta? Este totul atât de simplu și clar – furnizorul este selectat având la bază un singur argument: tariful/km.
Însă cel mai mic cost/km este obținut atunci când ai o medie de 11 sau chiar 12.000 km pe lună/camion, în ciuda faptului că, în mod normal și legal, nu poți depăși 8.000 km/lună în traficul național și atunci când nu respecți restricțiile legate de viteză, tonaj sau timpi de conducere și odihnă.
Ar putea, oare, o nouă certificare să ofere argumentele necesare? Să îi spunem „volanul verde”. Și chiar dacă mărfurile transportate sub această siglă vor fi puțin mai scumpe, clienții și consumatorii finali vor ști că merită. Pentru că au fost transportate de șoferi care respectă regulile de circulație și nu conduc în condiții de oboseală excesivă; camioanele sunt în parametri tehnici optimi; parcările utilizate sunt sigure; depozitele au toalete curate și funcționale și deschise pentru șoferi; veniturile/km nu reprezintă singurul criteriu de plată a șoferilor…
Este doar un vis… Până atunci, însă: o invitație la dialog. Întrebați-vă clienții dacă ar accepta o majorare a tarifelor pentru a elimina zonele de transport imoral, inuman și cu riscuri ridicate de accident. Nu cred că există prea mulți oameni care să rămână insensibili la posibilitatea de a deveni coautori morali la o tragedie. Pentru că, astăzi, la riscurile pe care și le asumă șoferii, întrebarea corectă nu este „dacă”, ci „când” va avea loc următoarea.
Sau putem, pur și simplu, să întoarcem privirea, să continuăm să ne ascundem în spatele responsabilității celorlalți… să ne așezăm în propriul fotoliu și să savurăm cafeaua pe care am plătit-o la prețul pieței… însă gustul nu va mai fi același.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
