O piață care își caută echilibrul, în scădere

3.263 de operatori licențiați pentru transport de persoane contra cost, în data de 11 iunie 2024. Cu aproximativ o lună înainte, pe 10 mai, cifra era de 3.295. Iar la începutul anului… 3.343. Datele furnizate de ARR nu așază 2024, sub nicio formă, într-o lumină roz.

Mihai Cuciureanu

Aș fi vrut să pot prezenta cifre mai favorabile, îmi mărturisea înaintea conferinței de transport persoane pe care ZIUA CARGO a organizat-o la Poiana Brașov, Mișu Cuciureanu, șef serviciu în cadrul ARR. Statistica nu este neapărat una total negativă, dar tendința de scădere a pieței, după ce a încercat (fără a avea 100% succes) să recupereze ce pierduse în timpul pandemiei, este evidentă.

La începutul lunii mai, numai 289 dintre vehiculele de transport persoane licențiate erau fabricate în 2024. 1.441 aveau anul fabricației 2023 și 1.024 – 2022. Cifra ne amintește de 2021 (în timpul pandemiei), căruia îi sunt atribuite 643 de autovehicule.

Vechimea medie a parcului de transport persoane este de 12,5 ani, 39 dintre vehiculele licențiate datând dinainte de revoluție.

Per total, operatorii de transport persoane dețineau la începutul lunii mai 26.852 de vehicule (în iunie cifra ajunsese la 26.508), dintre care 11.627 microbuze (9-22 locuri) și 15.225 autobuze (cu peste 22 de locuri). Acestora li se adaugă flota de transport în interes propriu care se ridica la 3.849 de unități.

Curse ocazionale

Parcul total de 30.701 autovehicule licențiate la începutul lunii mai este semnificativ sub numărul consemnat la începutul anului – 34.700.

9 dintre flotele certificate, față de 8 la începutul anului, au peste 200 de vehicule, în timp ce flote între 101 și 200 au 27 de operatori (26 în ianuarie). Ultima companie aflată în Top 36, operează o flotă de 104 vehicule.

Cu adevărat îngrijorătoare sunt cifrele privind șoferii profesioniști, care evidențiază o scădere importantă a interesului pentru acest sector.

Dacă la nivelul lunii ianuarie a acestui an erau valabile 77.710 certificate pentru conducători auto atestați să efectueze transport de persoane, la începutul lui mai numărul lor ajunsese la 72.293. Pe de altă parte, erau certificați, la aceeași dată, 32.263 de manageri de transport persoane, semnificativ peste nivelul parcului licențiat.

Ca un element de stabilitate, numărul autogărilor s-a păstrat constant, la 231.

Potrivit ARR, la nivelul anului 2024 sunt deservite prin servicii regulate 736 de trasee interjudețene (2.377 de curse) față de 819 în 2023 (2.772 de curse). Acestora li se adaugă 1.326 de curse regulate speciale, în 2024, față de 1.405 în 2023.

Roxana Ilie

Flexibilitate sporită pentru transportul ocazional și… tahografe relevante

Conform Studiului UNTRR „Piața Transporturilor Rutiere din România, 2018-2030”, citat de Roxana Ilie, responsabil reprezentare și informare UNTRR, România se plasa, la nivelul anului 2021, pe locul 9, din punctul de vedere al vehiculelor de transport persoane autorizate la mia de locuitori (1,08), în timp ce din punctul de vedere al importanței transportului rutier de persoane în PIB ocupa locul 11, cu 0,4% (2022).

De menționat că, din punct de vedere legislativ, transportul ocazional de persoane a repurtat o victorie importantă. „Regulamentul privind timpii de conducere și de odihnă adaptați transportului ocazional de călători a fost publicat, în data de 2 mai, în Jurnalul Oficial UE, cu intrare în vigoare în a 20-a zi de la publicare”, a afirmat Roxana Ilie. Decidenții europeni au ținut cont de nevoile reale ale sectorului transportului rutier turistic de pasageri, semnalate de UNTRR și transportatorii români. Noul Regulament (UE) 2024/1258 introduce o mai mare flexibilitate în organizarea timpilor de conducere și de odihnă pentru conducătorii auto care prestează servicii ocazionale de transport rutier de călători

Operatorii beneficiază de flexibilitate în împărțirea pauzei minime de 45 de minute în două pauze de cel puțin 15 minute fiecare, repartizate pe parcursul perioadei de conducere de 4,5 ore.

De asemenea, pot amâna perioada de repaus zilnic cu o oră, cu condiția ca timpul de conducere total acumulat în ziua respectivă să nu fi depășit șapte ore și ca această opțiune să fie exercitată o singură dată în timpul unei călătorii cu o durată de cel puțin șase zile sau de două ori în timpul unei călătorii de cel puțin opt zile.

Perioada de repaus săptămânal poate fi, și ea, amânată cu până la 12 zile consecutive după o perioadă de repaus săptămânal anterioară obișnuită (facilitatea, utilizată, deja, în serviciile internaționale, va putea fi aplicată și serviciilor naționale). Pe aceeași listă se află și evaluarea opțiunilor pentru digitalizarea foii de parcurs pentru conducătorii auto care prestează servicii ocazionale de transport de călători, precum și tahografele inteligente relevante pentru servicii de transport de călători regulate sau ocazionale. „Termenul-limită pentru adoptarea de către Comisie a actului de punere în aplicare a tahografului relevant este 23 noiembrie 2025”, a menționat Roxana Ilie, adăugând că în discuție la nivel european se află și Pachetul Mobilitatea Pasagerilor. Dar despre provocările pe care aceste prevederi le-ar putea genera în piață vom vorbi în numărul următor al revistei.

Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.