Peste o jumătate de milion de vitezomani au fost surprinși de echipele ROADPOL, în timpul celei mai recente operațiune „Speed”, desfășurată în 14 țări europene, în cadrul Zilelor Siguranței Rutiere, în luna septembrie, potrivit celui mai recent Buletin Informativ.
Aproape 160.000 de șoferi care au depășit viteza legală au fost depistați de agenții de la Rutieră doar utilizând pistoale-laser, sau prin intermediul mașinilor de poliție nemarcate și echipate cu camere video, în timp ce peste 498.500 au fost detectați cu mijloace tehnice, cum sunt mașinile radar, radare fixe și sisteme de control pe secțiuni. „În unele țări, cifrele privind aplicarea digitală automată a legii nu sunt disponibile, astfel încât se poate presupune că numărul real este chiar mai mare”, a declarat secretarul Grupului de lucru operațional ROADPOL, Henk Jansen, de la Poliția din Țările de Jos.
4.089 de permise ridicate
Au rămas pe loc fără permis de conducere un număr de 4.089 de șoferi, iar în cazul altora a fost demarată procedura de ridicare a acestora. „În medie, 70 de persoane sunt ucise în Europa, în fiecare zi, în urma unor accidente rutiere. (…) Cu cât viteza este mai mare, în cazul unei coliziuni, cu atât sunt mai mari daunele aduse vehiculului, dar și riscul de rănire gravă, sau, chiar, de deces al participanților la trafic”, explică Henk Jansen.
Plecați mai devreme, în loc să vă grăbiți!
Prin urmare, este întotdeauna înțelept să vă adaptați viteza la circumstanțe, spune expertul. Vremea, imaginea de ansamblu la o intersecție, starea suprafeței drumului sunt, toate, decisive. Limita legală de viteză care se aplică pe un anumit drum nu este, prin urmare, un obiectiv, ci o limită, iar, în anumite circumstanțe, limita de viteză este mult mai mare decât permite realitatea, pentru ca un vehicul să se deplaseze în siguranță. „Mulți oameni conduc prea repede mașina, pentru a câștiga timp. Ei au plecat prea târziu de acasă, sau traficul este aglomerat. De obicei, timpul câștigat atunci când se conduce prea repede este mic. Viteza medie este considerabil mai mică decât cea citită pe vitezometru. Se pare că oamenii sunt dispuși să își asume riscuri mari, pentru câteva minute de câștig de timp. Dacă, însă, pleci puțin mai devreme, nu trebuie să conduci prea repede și ajungi la destinația finală în siguranță și fără stres”, conchide Henk Jansen.
Serbia scade vârsta șoferilor profesioniști și mărește amenzile
Serbia le va permite tinerilor să conducă autobuze și camioane grele. Adunarea Națională a redus la 18 ani limita de vârstă pentru obținerea permisului de către șoferii profesioniști, pentru categoriile C, CE, D1 și D1E, și la 21 de ani pentru D și DE, aceasta din urmă fiind valabilă cu un certificat obligatoriu de competență profesională, sau cu absolvirea școlii medii de circulație. Reprezentanții asociațiilor de transport au salutat modificarea legislației.
„Am făcut apel, încă din 2017, la astfel de modificări. Este foarte important că ele au respectat pe deplin cerințele economiei”, a comentat Goran Aleksić, de la Asociația de Transport din Serbia pentru „PlutonLogistics”, amintind că modificările sunt în conformitate cu directivele Uniunii Europene. Experții în siguranță rutieră s-au abținut de la a condamna direct amendamentele, dar au avertizat că experiența altor țări sugerează că reducerea vârstei nu va aduce o soluție completă la această problemă, ci doar o ușoară scădere a deficitului de șoferi profesioniști. Alte modificări ale legislației sunt: creșterea la 50.000 de dinari (aproximativ 426 de euro) amenda pentru nesemnalizarea direcției de către șoferii vehiculelor comerciale; reținerea vehiculului pentru încălcări grave, înainte de pronunțarea sentinței judecătorești; semafoare bicolore introduse la trecerile de cale ferată.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro