Organizare transport marfă și servicii. ECONOMIE de COSTURI și TIMP

Să câștigi timp. Să câștigi informație clară. Să câștigi productivitate. Să fii eficace și eficient, în paralel. Să scapi de operațiuni repetitive și să elimini o parte dintre zonele de stres. Oare cât te costă să obții „The tms”?

Chiar dacă nu există o soluție general valabilă, există variante prin care zone vitale pentru o companie de transport sau de expediție trec la o etapă superioară de organizare. Să luăm, ca exemplu, numai faptul că, astăzi, cei mai mulți operatori din domeniu trebuie să aloce timpi importanți unor operațiuni repetitive, pe care le implică gestionarea cererilor sau ofertelor de transport. Digitalizarea, aplicată așa cum trebuie, reprezintă acea gură de oxigen care așază lucrurile altfel.

Trucknet a fost gândit ca o platformă de optimizare a transportului, un sistem automat bazat pe algoritmi inteligenți, capabil să se plieze pe nevoile specifice ale firmelor de profil.

„Oferim soluții de digitalizare, de automatizare a activității proceselor logistice în companie și de reducere a costurilor operaționale administrative și de transport, prin automatizarea proceselor”, a precizat Sorin Teriteanu, general manager Trucknet Europe & România.

Sorin Teriteanu

Este vorba despre soluții digitale care permit, în principal, minimizarea costurilor de transport și administrative, automatizarea procesului de comandă, găsirea soluțiilor optime și implică alocarea unui timp minim pentru finalizarea proceselor.

Destinatarii Trucknet sunt, potrivit lui Sorin Teriteanu, companiile care dețin marfă, au structuri logistice, au nevoie de transport și de soluții rapide, dar și companiile de expediție și operatorii de transport care au nevoie să asigure o performanță cât mai bună a serviciilor, respectiv un rulaj cât mai bun pentru vehicule și o fluență cât mai bună a informației

Un singur instrument… mai multe direcții de acțiune

„Trucknet oferă, în primul rând, posibilitatea de a înlocui mai multe instrumente cu unul singur, suficient pentru a-ți atinge scopul în managementul activității de organizare transport. O singură aplicație, care îți oferă controlul permanent asupra tuturor livrărilor”, a menționat reprezentantul companiei, adăugând că soluția permite urmărirea cu exactitate a statusului livrărilor, în fiecare moment, fiind facilitată găsirea de variante de transport mai bune, din punctul de vedere al costului, și mai rapide. Altfel spus, nu mai trebuie să aloci perioade semnificative de timp pentru finalizarea proceselor, având acces la instrumente care permit, inclusiv, generarea de documente automat, fără a le mai printa.

O soluție diferită de altele?

„Marele avantaj pe care îl oferă Trucknet ține de faptul că am inclus în același loc principalele puncte de interes ale companiilor. Utilizatorii au, astfel, posibilitatea circulației și integrării rapide a informației, fără a fi necesare multe click-uri. Avem inclusiv facilitatea licitații automate pentru livrări. Aceasta presupune eliminarea oricărui proces manual de căutare, aranjare și finalizare a unei comenzi de transport și înlocuirea cu un proces bazat pe un algoritm automat, care rezolvă integral procesul de comandă. Soluțiile Trucknet se integrează foarte ușor cu sistemele ERP (SAP, Oracle, Navision), cu sisteme TMS și are active integrări cu multiple companii de GPS.

Pe lângă licitațiile automate, există și opțiunea inovativă de potrivire automată dintre camion gol și marfă, permițând, astfel, identificarea de soluții noi de transport, fără timp alocat de comunicare telefon și e-mail, la care se adaugă și un calculator privind emisiile de carbon, un instrument din ce în ce mai important, în condițiile în care numărul companiilor care monitorizează acest indicator este în creștere, în contextul alinierii la obiectivele propuse de UE”, a afirmat Sorin Teriteanu, în opinia căruia utilizatorul va găsi în același loc „cam tot ce îl interesează”.

Fără COSTURI ASCUNSE

„Aplicația presupune un model de business simplu și eficient, fără a pune presiune pe costuri.” Directorul general Trucknet Europe & România, a ținut să precizeze că parteneriatul decurge dinamic, existând echipe de implementare și de suport care preiau solicitările partenerilor. „Orice sesizare se tratează imediat. Avem timpi foarte scurți de răspuns și de rezolvare.”

ISO 27001 pentru securitate

Iar, pentru a garanta securitatea datelor, furnizorul de servicii IT este certificat ISO 27001. „Aceasta înseamnă că am trecut toate testele de securitate a informației și de integrabilitate cu alte sisteme. Utilizăm standardul https, care este, de asemenea, sigur, și dispunem de servere dedicate cloud, aplicația asigurând, în acest context, o viteză mai mare și costuri operaționale mici, în paralel cu o securizare superioară a datelor, care nu vor mai fi stocate pe un server local, ce poate genera erori.

Pregătiri pentru transportul intermodal

„Avem în vedere permanent îmbunătățiri în platformă. Ne adaptăm cerințelor pieței și clientului, pentru că întotdeauna direcția pe care ne-o indică nevoia efectivă a utilizatorului se va regăsi și în activitatea altor companii. Sunt multe firme care folosesc procese similare ca funcționalitate, iar noi urmărim scăderea timpilor de procesare, prin reducerea operațiunilor necesare”. Sorin Teriteanu a mai precizat că, în viitor, platforma Trucknet se va adresa și altor moduri de transport, pe lângă rutier. „Aceasta este o zonă principală de interes pentru noi. Vom oferi acea (unică) soluție care să permită control și vizibilitate continue, pe întregul lanț de distribuție, indiferent dacă marfa se află în camion, tren sau pe vas.”

În opinia reprezentantului Trucknet, piața se află într-un moment de cotitură. „Lumea începe să își dea seama că vine valul digitalizării, numai că multora le este greu să schimbe vechile obiceiuri. Chiar dacă este dificil să renunți la modul de lucru cu care ești obișnuit de ani de zile, tendința este ireversibilă, iar decizia invariabilă. Cei care o vor face mai repede vor avea numai de câștigat. Este doar o decizie de management”, a concluzionat Sorin Teriteanu.

Ce înseamnă „The perfect match” pentru Trucknet? Să oferi acele soluții potrivite exact atunci când are nevoie utilizatorul. Și, bineînțeles, să aibă mai multe variante de unde să aleagă.

Cât te costă? Un preț real și corect, raportat la soluțiile oferite, fără a împovăra bugetul companiei.

Cine oferă un astfel de sistem de lucru? O companie israeliană, listată la bursa din Tel Aviv, care dispune de resursele necesare la nivel internațional și care își permite să își acorde timp să convingă și să se adapteze la o piață precum cea românească. Pentru că este sigură pe ceea ce oferă!

Sorin Teriteanu, general manager Trucknet Europe & România: „Câștigul pe termen foarte scurt este acela că poți să economisești mult timp, pe care îl poți aloca pentru a face altceva, mai productiv. Poți să îți redimensionezi departamentele logistice de specialitate, având un control foarte bun pe costuri, și să identifici scăderi organice, pe acest segment, care, în trecut, erau mult mai greu de realizat, pentru că folosești pârghii diferite, automate, care conferă avantaje clare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.