Parola mută

A pierdut aproape două ore pe Centura Capitalei și acum a ajuns, în sfârșit, în incinta depozitului. Este aglomerație, dar așa este aproape întotdeauna – multe camioane, toate în întârziere… Mai rău decât aglomerația este modul în care sunt tratați șoferii de către angajații depozitului. Abia după cinci ore a reușit să plece. O să conducă câteva ore, apoi doarme puțin, apoi va merge toată noaptea… Va ajunge la descărcare la timp.

Radu Borcescu, redactor șef Ziua Cargo

Un alt șofer intră, în același, timp în țară. A lucrat două luni pe comunitate, stă câteva zile acasă și se întoarce la treabă. Are nevoie de această pauză – pentru a se încadra în media de peste 12.000 km pe lună, se trezește în fiecare zi înainte de ora patru dimineața…

Aceasta este o poză în miniatură a transportului românesc. În miniatură, însă realitate. Funcțională, eficientă, sigură, profitabilă… Aceasta este economia în mișcare!

Dar compromisurile? Mici atenții la angajații depozitului, pentru a urgenta, cât de cât, descărcarea și încărcarea, folosirea magnetului sau a altor depozitului, pentru a „configura” un program de șofat eficient, închis ochii la depășirile de tonaj (firești, în ochii multor clienți de transport) și, bineînțeles, șpăgi, pentru a evita amenzile, sau carantina, în cazul transportului internațional.

Și acum… soluțiile! „Șoferii se descurcă și ei cum pot”, spun unii patroni. Poate că au dreptate și meseria de conducător auto nu presupune doar șofatul. De fapt, principalul aspect pe care îl solicităm șoferilor este să fie descurcăreți. Să iasă cu bine din orice situație, iar dacă acest lucru implică anumite aspecte mai puțin legale… Mai bine să nu știm despre ele.

Alții susțin că metoda cea mai bună, poate singura, pentru a stopa concurența neloială în piață ar fi controalele necruțătoare și anumite schimbări legislative. De exemplu, dacă depistarea utilizării magnetului sau a altor dispozitive de manipulare a tahografului ar duce, automat, la anularea sau, măcar, suspendarea pe câteva luni a atestatului profesional al șoferului și a cartelei tahografice, niciun conducător auto nu va recurge la asemenea practici, indiferent de presiunile venite din partea patronilor.

Nu sunt puțini nici cei care se întreabă de ce, în condițiile actuale ale pieței, nu are nimeni curajul să calculeze și să facă public un tarif de transport minim. Nu discutăm aici de o constrângere legală, însă un tarif orientativ ar putea rezolva mai multe aspecte – creșterea încrederii între transportator și clientul final, limitarea numărului de intermedieri, concentrarea controlului autorităților la firmele care sunt departe de „tariful corect”…

Să privim realitatea în față – mecanismele care compun transportul rutier sunt gripate și faptul că lucrurile funcționează, încă, ține în mare măsură (în cea mai mare măsură) de relațiile interumane, informale, de multe ori create ad-hoc. „Cadrul oficial” nu mai asigură, de multă vreme, premisele pentru dezvoltarea unei afaceri sănătoase.

Orice soluție ar putea fi bună… sau, poate, cel mai bine ar fi să nu facem nimic. Să lăsăm șoferii să se descurce. Însă corect ar fi să facem alegerea. Să evaluăm cu sinceritate și să exprimăm o opinie. Știu, acum veți spune că exprimarea unei opinii nu va schimba nimic. Oare nu avem tot ce ne trebuie? Patronate active, consultanți cu experiență, instituții ale statului dedicate… democrație!

Un singur lucru ne lipsește… cel mai important… încrederea! Pentru că, nu-i așa, cu toții au interese ascunse și eu sunt singura persoană corectă din lumea asta încâlcită și indecentă.

Poate că nu ați aflat până acum ce înseamnă „parola mută”. Este un fel de cod tacit, prin care șoferii care vin din țările roșii nu sunt plasați în carantină, chiar dacă nu sunt vaccinați. Practic, cei care sunt în această situație știu că trebuie să dea la graniță documentele într-o anumită ordine… Sigur, nu este gratis! Talonul oferit la urmă trebuia să conțină, la început, 50 de euro. Apoi, cuantumul „taxei” a început să crească.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Împreună mișcăm lucrurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.