Pe aici nu se trece… aşa, oricum

Drumul spre Vest tranzitează şi România, iar în contextul în care ne chinuim să intrăm în Schengen, binecunoscuta deviză „Pe aici nu se trece“ revine în actualitate… De data aceasta pentru transportatorii străini, vizaţi acum de controalele încrucişate – mai ales că, la acest capitol, păreau oarecum privilegiaţi în raport cu transportatorii autohtoni. Poliţia rutieră însă nu scapă din vedere măsurile de creştere a siguranţei rutiere şi de descurajare a pirateriei în rândul autovehiculelor de transport rutier.

În noaptea de 29 spre 30 martie, între orele 1 şi 5, în apropierea punctului de trecere a frontierei Giurgiu, au fost verificate centimetru cu centimetru, persoană cu persoană, 3 autocare turceşti, în cadrul operaţiunii MACO – Multi Agency Control Operations.

Străinii luaţi la puricat

„MACO vizează autovehiculele de transport care se deplasează pe distanţe foarte lungi în regim internaţional. În baza informaţiilor deţinute de fiecare autoritate implicată, a fost ales acest interval orar, în care se înregistrează cel mai mare trafic de autocare“, a afirmat comisarul şef de poliţie George Grigore, Şef Serviciu Sistematizare, Legalitate, Transporturi şi Control Tehnic, Direcţia Rutieră în cadrul IGPR. „Este prima oară când la o asemenea acţiune au participat atâtea structuri. Numai pregătirea a durat aproape două luni. Poliţia rutieră a fost iniţiatorul, integratorul şi coordonatorul MACO pentru România. Grupul tuturor ţărilor este coordonat de TISPOL (n.r.: organizaţia poliţiilor rutiere europene). Controlul se face la transportul de pasageri pentru combaterea imigraţiei ilegale, a criminalităţii transfrontaliere, pentru respectarea timpilor de odihnă şi a legalităţii efectuării transportului. Ideea a fost să punem într-un sistem integrat toate autorităţile care au competenţă în domeniu. Obiectivul nostru este pe termen lung: să dăm un mesaj clar de descurajare celor care intenţionează să încalce legea, inclusiv în România, nu numai în celelalte state europene“.

Control de la A la Z

S-a verificat în bazele de date internaţionale ca pasagerii să nu fie urmăriţi, transfugi sau cu alte probleme. Vehiculele au fost controlate nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi din punct de vedere al posibilităţii ascunderii unor obiecte. „Autocarele au fost desfăcute în toate compartimentele, iar vama şi combaterea criminalităţii organizate au venit cu câini pentru depistarea de droguri şi arme. De asemenea, au fost desfăcute şi verificate toate bagajele“, a spus George Grigore. Verificarea completă a unui autocar a durat mai puţin de o oră, însă obiectivul este ca pe viitor, potrivit normei europene, controlul să dureze maxim 17 minute. „Aceasta dacă nu se constată săvârşirea unei infracţiuni sau contravenţii, situaţie în care termenul se prelungeşte pentru întocmirea documentelor. În cazul de faţă, s-au aplicat două sancţiuni pentru nerespectarea timpilor de conducere şi odihnă, autocarele fiind imobilizate până la plata amenzii“, a spus George Grigore. Următoarea acţiune MACO din ţara noastră va avea loc în cursul lunii mai, la Arad. Aceasta se va desfăşura simultan în Marea Britanie, Olanda, Ungaria, Belgia şi România.

„După Arad, ne gândim să facem şi acţiuni pe transportul de marfă. Va fi tot un control complex: se verifică toate documentele, se desfac sigiliile, se controlează toată marfa, se desface tot tirul şi se verifică locurile în care ar putea să se ascundă obiecte de contrabandă, substanţe interzise sau chiar persoane“, a spus George Grigore. De menţionat că alte două mari acţiuni de control în transportul rutier vor avea loc în 2013 pe parcursul săptămânilor 22-28 iulie şi 7-13 octombrie în toate ţările partenere TISPOL.

Accidente în statistică: scăderi la marfă şi persoane, creşteri la taxi

În 2012, la nivel naţional, accidentele în care autovehiculele destinate transportului public de marfă au fost implicate cu vinovăţie reprezintă 1,17% din total, 2% din numărul persoanelor decedate şi 0,99% din totalul răniţilor grav. În ceea ce priveşte transportul de pasageri, numărul accidentelor grave reprezintă numai 1% din total, 0,73% din numărul persoanelor decedate şi 1,409% din totalul răniţilor grav.

„De remarcat una dintre principalele cauze ale accidentelor din transportul de persoane: «alte abateri», respectiv vorbit la telefon, vândut bilete în mers, şoferul preocupat de orice altceva, mai puţin de drum şi de pasageri. Din păcate, în transportul de persoane, consecinţele accidentelor sunt extrem de grave. Chiar dacă vorbim de un număr mic de accidente, numărul persoanelor decedate şi al celor grav rănite este adesea foarte mare“, a spus George Grigore. Totuşi, având în vedere că autovehiculele de transport rutier public reprezintă 13% din totalul parcului auto şi că se află în continuă mişcare, analizând procentual, conducătorii acestor autovehicule nu au reprezentat un risc rutier major.

Pirateria, greu de descurajat

Din ce în ce mai mulţi transportatori se declară copleşiţi de acest fenomen. Din păcate, lacunele legislative nu permit un control eficient în domeniu. „Pirateria se manifestă în special pe transportul de persoane cu autovehicule 8+1 şi cu autoturisme. Ca să descurajăm fenomenul, facem acţiuni cu RAR – verificăm starea tehnică în amănunt… încercăm să utilizăm toate metodele pe care le avem la îndemână. Dacă s-ar reintroduce în legislaţie prevederea privind suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor (ridicarea plăcuţelor de înmatriculare), pirateria ar fi redusă semnificativ. Avem în momentul ăsta peste 50 de puncte de vedere şi informări transmise în vederea modificării legislaţiei“, a spus George Grigore. Chiar şi în aceste condiţii, în anul 2012, Poliţia rutieră a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor în 380 de cazuri în care transportul se derula în mod ilegal (55 – transport persoane, 56 – mărfuri generale, 3 – marfă periculoasă şi 166 – taxi). „O altă problemă cu care ne confruntăm, în special în Bucureşti, este cea privind autovehiculele taxi autorizate în localităţi din judeţul Ilfov, dar care practică acest serviciu în Capitală. Având în vedere formularea nefericită din Legea 38, prin care trebuie să demonstrăm caracterul permanent al acestei activităţi, sancţionarea lor devine aproape imposibilă“, a mai spus George Grigore.

Licenţe la peste 2,4 t şi 81 – antipiraterie?

O dată cu aprobarea legii care obligă licenţierea autovehiculelor peste 2,4 tone şi cu 8+1 locuri, legislaţia naţională a devenit mai restrictivă decât în Europa – în nici un alt stat nu se solicită în acest moment licenţă pentru aceste categorii de autovehicule. Aparent, România a considerat că e necesară această reglementare pentru a combate pirateria, evaziunea fiscală etc. „Aceste autovehicule reprezintă un segment important în structura parcului auto din România. Din păcate, legea se referă doar la autovehiculele care aparţin întreprinderilor şi care sunt utilizate în scop comercial. Dacă s-a plecat de la ideea combaterii pirateriei, în momentul aprobării textului, a ieşit cu totul altceva. Pirateria în transportul de pasageri se face cu autoturisme de 8+1 locuri, care sunt de regulă ale unor persoane fizice. Ceea ce înseamnă că acestea pot să circule în continuare liniştite. O altă problemă este aceea că la momentul controlului trebuie demonstrat că acel autovehicul realizează activităţi comerciale, obţinând un beneficiu financiar în urma transportului respectiv“, a spus George Grigore.

Rezultate controale în transporturi – 2012

– 11.154 acţiuni de control (4.275 – transport de persoane, 3.732 – mărfuri generale, 303 – mărfuri periculoase şi 2.844 – taxi)

– 139.370 sancţiuni contravenţionale (37.130 aplicate conducătorilor vehiculelor transport de persoane, 63.926 – marfă, 1.129 – transport de mărfuri periculoase şi 37.185 – taxi)

– S-au reţinut 6.216 permise de conducere (927 în cazul conducătorilor auto care efectuau transport de persoane, 3.591 – marfă, 28 – ADR, 1.670 – taxi)

– S-au retras 5.474 certificate de înmatriculare.

– S-au constatat 492 infracţiuni (132 – transport de persoane, 252 – transport de marfă şi 108 – taxi).

– 697 cazuri imobilizare vehicule pentru nerespectarea perioadelor de conducere şi de odihnă sau pentru defecţiuni tehnice grave (339 – transport  persoane şi 358 – transport marfă)

Acţiunea MACO – Voiajor 1 pentru verificarea legalităţii transportului rutier public de persoane

– Noaptea de 29/30 martie 2013, în vama Giurgiu

– 3 autocare controlate

– 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 26.000 lei (2 pentru nerespectare perioade conducere şi odihnă, 3 pentru deţineri ţigări şi bunuri fără documente de provenienţă, 1 pentru deţinere fără drept de metale preţioase)

– 8 testări cu aparatul etilotest

– 12 percheziţii corporale sumare în vederea depistării de substanţe interzise

– 43 persoane verificate în scopul identificării celor cu semnalări persoane urmărite, dintre care 10 cetăţeni turci şi un australian

– S-au confiscat: 170 gr metal alb ce pare argint, 58 pachete ţigări, 1.440 cordoane piele sintetică, 47 rochii, 23 perechi de pantofi şi 12 piese autovehicule. 

Sursa: Poliţia rutieră

Cristina TOBESCU

cristina.tobescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.