Europenii considera in continuare ca locul lor de munca prezinta pericole pentru securitatea si sanatatea lor, 35% dintre ei simtindu-se amenintati in postul actual si 28% afirmand ca sufera de probleme de sanatate provocate sau agravate de locul de munca actual sau trecut. De mentionat ca transporturile sunt plasate intre sectoarele de activitate cu grad de periculozitate mai ridicat, alaturi de constructii, agricultura, pescuit, sanatate si servicii sociale.
Potrivit lui Doru Darabont, cercetator principal gr. III in cadrul Institutului National de Cercetare – Dezvoltare pentru Protectia Muncii „Alexandru Darabont“, problemele legate de sanatatea mintala constituie a patra cauza de incapacitate de munca, Organizatia Mondiala a Sanatatii estimand ca in anul 2020 depresia va deveni principala cauza de incapacitate de munca. Doru Darabont a prezentat date privind Strategia Uniunii Europene si a Romaniei privitoare la securitatea si sanatatea in munca, cu ocazia sustinerii proiectului Diesel One „Alimenteaza SSM: Crearea unui sistem integrat de sanatate si securitate in munca (SSM) in scopul cresterii gradului de constientizare, informare, instruire, aplicare si promovare a unor norme adecvate SSM specifice in domeniul comertului si distributiei de carburanti”. Proiectul este cofinantat de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 din Fondul Social European.
1,5 milioane de lei pentru securitate in munca
Proiectul prezentat de Diesel One s-a desfasurat in perioada august 2010 – septembrie 2011 si a presupus: realizarea unui studiu de evaluare a riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala la posturile de lucru ale Diesel One, dotarea celor 17 spatii de lucru ale companiei cu echipamente de protectie si avertizare corespunzatoare, realizarea unui portal web de informare si instruire SSM, sesiuni si materiale de informare, instruirea a 30 de angajati in aria Sanatatii si Securitatii in Munca, desfasurarea a doua module de cursuri in domeniul SSM, infiintarea unui centru national de informare si o analiza a impactului proiectului asupra activitatii companiei.
„Prin acest proiect ne propunem imbunatatirea conditiilor de munca in cadrul Diesel One prin asigurarea securitatii si protectiei in toate locatiile de lucru, prin dezvoltarea competentelor angajatilor companiei si cresterea gradului de constientizare cu privire la Sanatatea si Securitatea in Munca, in vederea promovarii unei culturi organizationale ce valorizeaza sanatatea si prevenirea riscului. Acest proiect pentru Diesel One este al patrulea dintr-o serie de initiative in domeniul SSM derulate cu fonduri europene de peste 1.500.000 lei noi in companiile parte din grupul edy, cu obiectivul final de a dezvolta un sistem integrat de Sanatate si Securitate in Munca, un domeniu extrem de important in industria de transport si logistica in care activam”, a declarat Mircea Darabant, Administrator edy Group.
Diesel One este divizia din cadrul grupului edy care asigura servicii de distributie de combustibil. Fondata in anul 2000, compania se adreseaza in special transportatorilor rutieri. Diesel One detine 17 statii proprii in tara si 45 de statii partenere in Uniunea Europeana. Prin Diesel One, grupul edy a implementat primul sistem automat de alimentare cu autorizare online din Romania.
Strategia 2007-2012 isi propune reducerea cu 25% a ratei de incidenta a accidentelor de munca pana in 2012, in EU-27, prin imbunatatirea protectiei sanatatii si securitatii lucratorilor.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro