O campanie de pregătire a şoferilor din partea mediului privat ar putea ajuta Parlamentul să voteze abrogarea prevederilor privind licenţierea vehiculelor sub 3,5 t sau cu 9 locuri. Este mesajul transmis de Lucian Şova, deputat PSD, cu ocazia mesei rotunde pe probleme de legislaţie, organizate de revista Ziua Cargo.
Votul în plen privind OUG 11/2013 care introduce licenţierea pentru maşinile mici ar putea avea loc în luna septembrie după ce, în iunie, Comisia pentru Industrie şi Servicii a dat aviz negativ acestor reglementări, la analiza ordonanţei. „Îmi doresc să fiu catalizator între părţile interesate şi cred că există argumente din partea mediului privat în a avea rezerve faţă de OUG 11. Analizând expunerea de motive concepută de către Ministerul Transporturilor – care a stat la baza elaborării actului normativ – prezintă o serie de vulnerabilităţi. Pe de altă parte, cred că există şi o serie de argumente care să ne facă să privim cu atenţie asupra fenomenului“, a subliniat Lucian Şova. El a precizat că la capitolul vulnerabilităţi ar putea fi trecută incidenţa mare a accidentelor rutiere grave, evaziunea fiscală importantă manifestată în cazul vehiculelor cu 8+1 locuri, nerespectarea normelor privind omologarea vehiculelor care nu respectă mase şi dimensiuni şi prezintă pericol prin supraîncărcare. „Toate aceste argumente strânse conduceau către o singură concluzie: aceste vehicule trebuie să intre sub incidenţa reglementării în sensul licenţierii pentru a putea fi controlate de către autoritatea competentă, ceea ce ne-ar putea ajuta ca şi în cazul transporturilor nereglementate să vizăm perfecţiunea valabilă pentru vehiculele mari. În cadrul discuţiilor purtate cu reprezentanţii ministerului în Comisia pentru Industrie şi Servicii, am întrebat dacă se consideră că nu mai este nimic de făcut pe segmentul vehiculelor de peste 3,5 t, ţinându-se cont că s-a decis să se facă un pas atât de temerar, ca România să fie primul stat UE care licenţiază vehiculele sub 3,5 t şi cu 9 locuri. Îmi exprim rezerva cu privire la capacitatea administrativă a ISCTR de a gestiona un parc important suplimentar de maşini“, a mai afirmat Lucian Şova.
Mingea este în curtea cărăuşilor
Ţinând cont de problemele ridicate privind conduita şoferilor care conduc vehicule sub 3,5 t sau cu 9 locuri, deputatul PSD a propus companiilor de transport să se gândească la o formă de asumare a problemei, ca parteneriat cu Poliţia, cu organele statului, în sensul de a arăta că se manifestă într-un mod voluntar în îmbunătăţirea pregătirii şoferilor. „Mediul privat ar putea promova o iniţiativă sub formă de parteneriat, privind formarea şoferilor. Ar fi o variantă care ar aduce beneficii reale operatorilor de transport şi care s-ar putea dovedi mult mai puţin costisitoare decât impunerea prin lege a licenţierii vehiculelor. O astfel de campanie ar putea demonta în totalitate necesitatea autorizării vehiculelor mici“, a ţinut să sublinieze deputatul Lucian Şova. În acelaşi context, Lucian Diniţă, directorul Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, a apreciat că patronii şi managerii de transport trebuie să abordeze cu mai multă atenţie segmentul de pregătire a şoferilor. „Părerea mea personală este că pregătirea şoferilor se află sub orice critică. Din mai multe cauze: poate nu doar din cauza şcolii, a instructorului. Dar oamenii care îşi iau carnetul nu ştiu să ţină volanul. Şi asta în condiţiile în care românii erau printre cei mai buni şoferi din lume…“, a adăugat el.
Condusul agresiv ar putea fi sancţionat
Dar nu numai pregătirea în sine este importantă, ci şi modul în care este abordată verificarea fizică şi mentală a conducătorilor auto profesionişti. „Am trimis un şofer, de 21 de ani, proaspăt angajat, la Spitalul CFR Witting pentru analize. M-a sunat să mă întrebe dacă se poate duce în altă parte pentru că nu a obţinut avizele. L-am întrebat de ce şi mi-a răspuns că încurcă roşul cu verdele. Bineînţeles că nu am acceptat, dar mă întreb cum a putut obţine avizele medicale pentru permisul de conducere?“, a menţionat unul dintre transportatorii prezenţi la masa rotundă.
Cărăuşii au ţinut să atragă atenţia inclusiv asupra problemelor pe care le ridică atitudinea la volan, care nu poate fi evaluată de către un instructor. Cum pot fi trecute testele psihologice, chiar şi atunci când există probleme clare de agresivitate? Este un semn de întrebare pe care l-au ridicat cei care au participat la masa rotundă. De altfel, Lucian Şova a precizat că noul cod rutier, aflat în acest moment în discuţia Camerei Deputaţilor şi care ar putea fi votat până la sfârşitul anului, va include prevederi privind condusul agresiv. În paralel, Guvernul a pus în dezbatere publică propunerile de modificare şi completare a legislaţiei rutiere. Directorul Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR a precizat că se discută ca perioadele de suspendare ale permiselor de conducere să ajungă chiar şi până la 4-5 ani în anumite situaţii. De asemenea, se va mări cuantumul amenzilor, ajungându-se până la 200 de puncte de amendă pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi depăşiri mari ale vitezei legale.
Accidente în scădere
„În ultimul timp, pot spune că m-am confruntat cu un adevărat concurs de răsturnat TIR-uri. Să reuşeşti să răstorni 3 tiruri într-o oră şi jumătate, pe DN7, este ceva. Şi toţi, răsturnaţi în mijlocul drumului, pe partea carosabilă. Am observat în ultima perioadă că accidentele turism – turism au fost înlocuite cu accidente între un turism şi un TIR sau între un turism şi un maxi-taxi sau alte mijloace de transport public“, a arătat Lucian Diniţă. Se pune însă problema: accidentele rutiere sunt favorizate de lipsa de reglementare sau sunt generate de încălcarea reglementărilor existente?
Totuşi, în statistici, nivelul accidentelor grave este în scădere. „Chiar dacă la nivelul anului 2012 s-au înregistrat mai mult cu 22 de morţi decât în 2011, tendinţa generală este de scădere. La nivelul anilor ’77 – ’79 se înregistrau aproximativ 3.200 de morţi şi cred că în 2013 vom scădea sub 2.000, iar aceasta în condiţiile în care traficul este cu totul altul. După 6 luni şi 9 zile din 2013 am înregistrat 3.871 de accidente – mai puţin cu 462 de accidente faţă de anul trecut. Avem 734 de morţi, cu 100 mai puţini decât în aceeaşi perioadă, şi 3.862 de răniţi grav, cu 452 mai puţini decât anul trecut“, a precizat Lucian Diniţă. El a subliniat că românii sunt implicaţi în accidente foarte grave şi în afara ţării. „Vă dau câteva exemple. Acum 2 ani în Ungaria – 15 morţi, în maşină de 8 plus 1 locuri. La fel în Spania – 8 plus 1, Italia – 8 plus 1, Franţa – 8 plus 1. Numai în ultimii 2 ani.“ În ceea ce priveşte nivelul accidentelor în care sunt implicate autovehiculele de marfă, Lucian Diniţă a precizat că evoluţia urmăreşte o sinusoidă, cu o scădere mai mică. El a subliniat că un şofer nepregătit nu aduce numai prejudicii de imagine, ci şi financiare. „Ştiu un caz în care un şofer a făcut praf 5 autotrenuri în 5 ani, în cadrul aceleiaşi firme. Este foarte important ca la angajare să le cereţi cazierul de la Poliţie“, a concluzionat şeful Poliţiei Rutiere.
Meda BORCESCU
meda.borcescu@ziuacargo.ro