În data de 14 aprilie, a avut loc, la Bruxelles, ceremonia de decernare a Premiilor Europene în Logistică și Supply Chain, ediția 2016, acordate de către Asociația Europeană de Logistică (ELA). „Proiectul anului” a fost desemnat „Stargate Junction – logistica la interfața dintre oameni și roboți”, elaborat de către BLG și engelbert strauss.
„Cea mai bună prezentare” aparține companiei Agfa Graphics, care a prezentat un proiect de „Sustenabilitate prin reciclare, via un supply-chain colaborativ”. Și, în fine, „Profesionistul anului” în logistică este Michalis Ziglis, din Grecia.
Alături de câștigători, în cursa pentru trofee s-au mai înscris proiectele unui „Nou concept logistic în Kiekert Republica Cehă”, al „Managementului utilajelor de încărcare în epoca Internetului Lucrurilor” – Kizy Global Tracking”, „Optimizarea last mile ca element cheie pentru implementarea unei strategii multi-canal” – Pikolin, precum și Masterplanul Logistic Unicer.
Joncțiunea Stargate – viitorul a început deja
„Stargate Junction – logistica la interfața dintre oameni și roboți”, „Proiectul anului 2016” în cadrul trofeelor ELA, a fost adus în atenția juriului de către companiile BLG și engelbert strauss și vizează implementarea unui sistem de depozitare și a unui picking mobil, eficient și scalabil într-o anumită clădire, într-un interval scurt de timp. Este vorba despre o soluție inovativă care oferă un exemplu în privința modului în care suportul tehnic și inteligent poate veni în ajutorul resurselor umane, pentru o activitate eficientă și competitivă.
În timpul implementării unei noi activități în cadrul depozitului existent, BLG Handelslogistik s-a confruntat cu o problemă gravă: clădirea în sine, făcând parte din patrimoniul arhitectural, avea o structură care nu putea fi modificată sau alterată în niciun fel. În același timp, partenerul pentru care furniza servicii logistice avea așteptări înalte în ceea ce privește respectarea termenelor și calitatea serviciilor, atât în cadrul noii activități demarate, cât și în cea de bază. Operatorii trebuiau să combine sortarea manuală, etichetarea, picking-ul, controlul și facturarea cu activități de transport intern automate bine organizate, care să asigure o conexiune rapidă și fără greșală între cele două niveluri ale clădirii, precum și între locații și porțile de încărcare.
Sistemul implementat (combinat cu WMS-ul existent) utilizează roboți mobili care transportă rafturi, acestea trebuind umplute în zona de retur sau în zona de picking. Marele avantaj al acestui sistem este scalabilitatea și expansibilitatea, cu implementare rapidă. Acesta oferă un grad înalt de flexibilitate operatorului logistic, pentru a-și ajuta clienții într-un mediu în continuă schimbare. Managementul roboților, via WLAN, permite o planificare a rutelor de natură să economisească energie. Deoarece zonele de depozitare și porțile de încărcare pot fi separate fizic, soluția automată oferă posibilitatea manipulării mărfurilor fără personal (încălzirea sau iluminarea nemaifiind necesare în zona separată).
Reciclare prin supply chain
Agfa Graphics a realizat o prezentare cu adevărat clară și foarte dinamică, fapt care i-a atras o distincție inedită din partea publicului. Proiectul este un exemplu foarte bun de cooperare de-a lungul supply-chain-ului, între organismele interconectate în cadrul organizației. Agfa Graphics și câțiva dintre partenerii săi din domeniul plăcilor de imprimare au prezentat o soluție sustenabilă destinată clienților săi de volum, în cadrul căreia aluminiul să poată fi reutilizat fără pierderi de valoare.
O evaluare a amprentei de carbon a plăcilor de imprimare a arătat că este în primul rând afectată de producția de aluminiu. Studiul a demonstrat că metodele de reciclare din zilele noastre permit utilizarea plăcilor reciclate în procesul de producție a celor noi, ceea ce reduce amprenta de carbon cu 70%. Agfa Graphic a dezvoltat un supply-chain circular pentru reciclarea acestor plăci.
Personalitate logistică
Așa cum am amintit, Michalis Ziglis, din Grecia, a primit premiul pentru „Profesionistul anului”. El a fost în primele rânduri ale evoluției logistice în cadrul companiei în cadrul căreia activează, transformând-o într-o organizație care oferă servicii de pionierat în piață. Acestea au transformat supply-chain-ul într-o sursă neîntreruptă de venituri pentru companie și un factor major care determină clienții să apeleze la serviciile acesteia, în dauna competiției. Inițiativele companiei sale în domeniul responsabilzării sociale și de mediu, care includ reciclarea, economia de energie și servicii de control parental sunt exclusive pe piața din Grecia și au fost răsplătite în mod repetat pe plan local.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro