PREMIILE ELA: Proiectul Anului 2024 vine din Franța

În cadrul ceremoniei de acordare a Premiilor Asociației Europene de Logistică 2024, organizate, la începutul lunii octombrie, de către Asociația Slovenă de Logistică la Bled, în Slovenia, a fost anunțat trofeul pentru Proiectul Anului 2024, câștigat de La Poste/Via Poste & Shippeo, înscris de către France Supply Chain – Aslog. Premiul Publicului pentru Cea Mai Bună Prezentare a mers la Żabka Polska, proiect înscris de către PTL Polonia.

Câștigătorii au fost desemnați din rândul a cinci proiecte finaliste, la rândul lor selectate din 11 înscrise inițial, de către un juriu format de specialiști de talie internațională, reprezentantul Asociației Române de Logistică fiind Romeo Dumitru, vicepreședinte ARILOG.

Vizibilitate în timp real

Shippeo, lider global în domeniul vizibilității transporturilor în timp real, și La Poste France sunt mândrii câștigători ai ediției din acest an a ELA Awards, cu proiectul „Turn de Control cu Vizibilitate în Timp Real”. Este vorba despre o soluție inovativă de management al transporturilor, care a revoluționarizat operațiunile Poștei Franceze.

Acest Turn de Control administrează 5.000 de conexiuni rutiere, pe teritoriul Franței, prin intermediul unei rețele de transportatori de încredere și nu mai puțin de 22.000 de comenzi, zilnic, în timp real.

Sistemul s-a dovedit de neprețuit în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, de astă vară, când traficul a fost perturbat serios sau chiar blocat în cele 13 zone competiționale. Vehiculele motorizate de livrare au fost restricționate în aceste zone, înaintea, în timpul și după încheierea evenimentelor. Turnul de Control i-a permis Poștei Franceze să-și adapteze programul de transport pentru centrele de distribuție, prioritizând livrările pe timp de noapte și facilitând livrările pedestre sau cu biciclete cargo, în zonele cu restricții.

Logistică automatizată

Proiectul „Logistică automatizată la Żabka” a câștigat votul publicului, pentru cea mai interesantă prezentare. Żabka Polonia a investit într-un depozit automatizat, pentru creșterea eficienței logistice, reducerea timpului necesar pentru pregătirea mărfurilor pentru transport și adaptarea la creșterea dinamică a rețelei, de aproximativ 1.000 de magazine pe an. În prezent, rețeaua cuprinde peste 10.500 de magazine în Polonia, iar centrul automatizat a fost proiectat să deservească pentru început 3.500 de magazine, urmând să se extindă la 5.000.

Ceilalți finaliști au înscris, la rândul lor, o serie de proiecte extrem de interesante: Rail Cargo Group & Transporean-VNL Austria – „Shift2Rail – programarea transporturilor feroviare Rail Cargo cu vizibilitate în timp real, prin intermediul platformei Transporeon (…)”; Hermes Germania-BVL – „Green Delivery Hamburg”; CTT, Correios de Portugal-APLOG, Portugalia – „Smart System: o soluție iberică pentru logistica din e-commerce”.

Romeo Dumitru

Romeo Dumitru, vicepreședinte ARILOG: „Anul acesta, la concursul ELA Awards: Logistics Project of the Year s-au înscris 11 proiecte din 9 țări. Ca și anul trecut, «umbrela» sub care s-a jurizat a fost ideea de inovație. Sub această «umbrelă», jurizarea a ținut cont de 3 aspecte principale : sustenabilitatea, excelența și transferabilitatea soluției prezentate în proiect. Lupta a fost strânsă și toate proiectele au avut idei interesante, plecând de la algoritmi inteligenți de FMS, algoritmi de predictibilitate ș.a.m.d., până la electrificarea completa a livrărilor last mile și depozite complet automatizate.

Câștigătorul acestui an a fost La Poste (Franța) care, împreună cu partenerul său, Shippeo, a creat un Control Tower în care a reușit nu doar să integreze flota proprie, dar și peste 500 de companii externe de transport, astfel încât să gestioneze în timp real la nivel național toate livrările. Așadar, ca urmare a rezultatului sus-menționat, următoarea ediție se va ține în Franța.”

Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.