Primul sistem de scanere cu raze X destinat exclusiv controlului camioanelor a devenit funcțional, la sfârșitul lunii octombrie, la PTF Siret, urmând să fie instalat și unul pentru autoturisme, după cele operaționalizate, deja, anul acesta, în vămile Albița și Giurgiulești.
Noul echipament de scanare va contribui la fluidizarea traficului rutier în punctul de trecere transnațional de pe frontiera de nord a României, DN2 (E85), din județul Suceava. Controlul vamal al bunurilor aflate atât în camioane, cât și în mijloacele de transport persoane va fi mai rapid și mai riguros. Totodată, va permite inspectarea containerelor pentru mărfuri sau interiorul coletelor/bagajelor fără deschiderea acestora.
Pe frontiera de nord a României cu Ucraina, se află șase birouri vamale, cel mai mare fiind la Siret, pe unde trec, zilnic, peste 600 de camioane.
Modernizare de 10 milioane de euro
Conform lui Marcel Mutescu, președintele Autorității Vamale Române, au fost investite, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, peste 10 milioane de euro în modernizarea PTF Siret, pentru a-l aduce la standarde europene. „PTF Siret este un punct-cheie strategic al graniței României și, pe cale de consecință, al Uniunii Europene. În acest context, instalarea acestui sistem de scanare cu raze X a mijloacelor de transport greu (camioane/containere) era absolut necesară”, a precizat el.
Acesta este primul sistem fix pentru autocamioane de care dispune țara noastră, „fiind un element din strategia de modernizare a infrastructurii vamale la nivel național, cu scopul de a asigura o gestionare eficientă a fluxurilor de mărfuri și de a consolida măsurile de combatere a contrabandei și fraudei la granițele naționale”, potrivit Autorității Vamale Române.
În luna decembrie, vor deveni operaționale încă 5 scanere, la punctele de frontieră Constanța Nord, Siret, Isaccea, Halmeu și Moravița.
26 de sisteme de scanere cu raze X, în total
În anul 2025, vor fi amplasate 8 scanere, în birourile vamale de frontieră Galați-Giurgiulești, Albița, Constanța Sud, Isaccea, Sighet, Stânca Costești, Oancea, iar, în 2026, vor fi operaționalizate 9 scanere, în birourile vamale de frontieră Constanța Sud, Halmeu, Moravița, Calafat, Nădlac, Borș, Stânca Costești, Porțile de Fier, Petea.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Separat de sistemul de scanare cu raze X operaționalizat, acum, pentru controlul autocamioanelor, până la sfârșitul lunii decembrie 2024 va mai fi instalat aici unul, pentru controlul autoturismelor, ce va permite efectuarea a peste 500 de scanări într-o singură zi. Cu fiecare nou scaner montat în punctele vamale, observăm atât îmbunătățiri substanțiale în eficiența controalelor, cât și schimbări în comportamentul celor care încearcă să ocolească legea. Aceste evoluții ne arată clar că măsurile noastre sunt nu doar necesare, ci și eficiente. Odată ce toate cele 26 de scanere din proiectul nostru vor fi operaționale în punctele vamale de frontieră, vom asista la o schimbare semnificativă în capacitatea României de a controla fluxurile comerciale și de a proteja granițele împotriva contrabandei și fraudelor. Astfel, imaginea controlului vamal va arăta complet diferit: rapid, eficient și sigur. Vom putea proteja economia națională cu un grad de certitudine mult mai ridicat, sprijinind veniturile bugetare și reducând impactul activităților ilegale asupra comunităților”.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro