Nu vă așteptați să citiți, acum, un articol despre cine știe ce noutăți din faimosul târg de la München, unde se întâlnesc cam toate branșele posibile din lume, pentru că, disecate între componentele lor de bază, niciuna nu scapă fără transport. Las această frumoasă îndeletnicire de reporter „la subiect” celor mult mai tineri și mai „updatați” decât mine, cel care cunoaște toate modelele vechi de camioane și remorci, iar la cele noi nu prea îl mai interesează altceva decât designul. În plus, ei sunt mai iuți de picior și rezistă mai bine decât mine la un colindat de 10-15 km prin târg, inclusiv și ajunsul de la parcare și până în buricul lui.
După doi ani de pandemie (prin care personal am trecut cu o ușoara infecție și 4 vaccinuri), în care am învățat ce înseamnă un blocaj total al economiilor europene, după începutul unui război pe cat de absurd, pe atât de sângeros, care în transporturi a adus o creștere semnificativa doar la cele militare sau umanitare, după explozia preturilor la tot ce înseamnă energie și combustibil, dorințele cam tuturor s-au schimbat din „vreau sa fac bani” în „vreau să supraviețuiesc…”
„La ce te aștepți, prietene?”
M-am dus la München să simt atmosfera, sa găsesc posibile soluții, pentru mine și pentru toți cei pentru care se înmulțesc întrebările și se împuținează răspunsurile despre viitorul imediat și pe termen lung al transporturilor. Am stat de vorbă cu oameni, cunoscuți de mult sau întâlniți pentru prima oară, și, fără excepție, ne-am întrebat reciproc, după un politicos „bună ziua”: „la ce te aștepți, prietene?”
Un lucru e clar și rapid de simțit, transporturile nu mai au „sex-appeal”.
Dacă ai angajați 30 de sudori, electricieni sau instalatori de robinete, dotați cu o cheie de 13 și o șurubelnița, câștigi mai bine și ești mult mai liniștit decât dacă ai 30 de șoferi cu tot atâtea volane de învârtit în față, chiar dacă, în continuare, mulți se plâng că nu-i mai găsesc nici pe aceștia. În continuare, un camion care stă în parcare este cel mai scump posibil, iar preturile de pe piață din ultimele săptămâni continua să scadă pe zi ce trece. Cum e posibil? Nu mai e nevoie de transport? Ne omoară doar cheltuielile care au explodat?
O scurta analiză, amator de simplă
Toți suferim de inflație și de grija zilei de mâine. Așa că ne apucăm să facem economie unde se poate, cumpăram mai puțin și mai ieftin și nu ne mai interesează prea mult eticheta pe care scrie „made in China”. Se consumă mai puțin, se produce și mai puțin și deci… se transportă considerabil mai puțin. La toată această nenorocire se adaugă și urmările lipsei de anumite materii prime sau piese, unele pentru că și la sursa lor e criză, iar altele pentru că (noi) am impus embargouri sau alte pedepse celor ce le dețin.
Logistica, cea mai inventivă dintre sectoarele transporturilor, își face, și ea, rapid lecțiile: fiecare mp de suprafață încărcabilă este folosit, kilometrii de mers gol se reduc drastic, ceea ce înseamnă înmulțirea curselor ultra scurte și împărțirea celor lungi în sectoare mai mici. Dar cheltuielile se „adaptează” și ele: mai multe încărcări și descărcări pe cursă, mai multe staționari, mai multe tone de transportat per camion, deci și un consum mai mare.
Iar timpul efectiv de condus al șoferului, limitat de lege și verificat la sânge de păzitorii ei, se împarte la mai putini kilometri plătiți.
Să dam vina iar pe nesuferitele case de expediție, care își încasează comisioane groase din munca noastră? Ar fi prea simplu: nu mai există decât extrem de puțini producători de bunuri, care își organizează singuri transporturile, atât la aprovizionare, cât și la desfacere. Externalizarea acestor servicii către o casă de expediție este un „musai”, doar așa se poate organiza o logistică demnă de modernul „just-in-time”. Iar, la alegerea acestora, prioritatea o au cele mari: doar ele sunt în stare să găsească, în orice zonă și la orice oră, un camion apropiat care să rezolve problema.
Este ca la fotbal: un club bogat, care își poate permite jucători de mare valoare, iese întotdeauna campion, iar cel sărac retrogradează sau dă faliment.
Și chiar dacă pandemia și războiul ne-au făcut să reconsideram religia de până acum, precum că profitul vine din globalizare, adică din a produce acolo unde e mai ieftin, chiar dacă e la „mama dracului”, până să mutăm producția mai aproape de consumatorul ei va mai dura, probabil, cel puțin o jumătate de generație. În fond, nu putem abandona investițiile din China și Bangladesh înainte de amortizare…
Ce se caută la târguri?
Din mijlocul târgului neașteptat de plin, atât de exponenți cât și de vizitatori, nu te poți lăsa doborât doar de pesimismul vremii. Ce caută toți cei care sunt aici? Sunt toți niște fraieri care nu simt greutățile vremii, iar eu sunt singurul deștept cu globul de sticlă în brațe?
Nicidecum. O privire și la standurile pline arată căutarea febrilă a tuturor de soluții. Și unii și alții știu despre ce vorbim și noi. La camioane, se face mare tam-tam pentru orice litru de motorină economisit, sau orice combustibil fosil înlocuit (apropos: evident, GPL-ul a murit și el, camioanele existente sunt vândute la kilogram, iar viitorul e electric, pe baterii, la distribuție și pe hidrogen, la distanță). Remorcile și semiremorcile se mândresc cu fiecare kilogram de greutate redus, chiar dacă prețurile au crescut, de 2 ani, încoace cu mult peste 30%. Alții reușesc să economisească măcar câțiva muncitori veșnic nemulțumiți și prezintă la târg cate un robot ascultător și fără limită la programul de lucru, iar alții vând idei noi, prin programe de calculator care iți fac afacerea, în fine, transparentă.
Au dreptate! La fiecare boală, se inventează, din ce în ce mai repede, și un medicament.
Cel împotriva COVID-ului va fi, și el, într-o bună zi, perfect, războiul se va termina, la rândul lui, iar noi vom învăța alte lecții, conform cărora nu contează cu cate cucuie ne-am ales, daca nu sunt două în același loc…
Ce îmi spune globul meu de sticlă?
Ne așteaptă o specializare și în transporturi. Celebra semiremorcă cu prelată, buna la toate, va mări cheltuielile fixe prin staționari prelungite, dacă nu este măcar dotată și cu buzunare pentru transportul intermodal pe tren sau vapor. Semiremorca frigorifică rentabilă va fi cea cu încărcare pe 2 nivele, cu cel puțin două temperaturi și, pe cât posibil, și dotată cu certificat Pharma. Cisternele de motorină rămân în circulație, dar se vor înmulți cele de transport gaze lichefiate. Distribuția și transporturile locale vor trebui legate, noaptea, la priză, iar legislația se va adapta și ea, mai greoi, dar o va face:
Este de așteptat o creștere a greutății totale admise, la camioane, de la 40, la 44 de tone și, probabil, legiferarea acelor giga-compoziții de camioane, cu semiremorcă+remorcă suplimentară, cu lungimi de pana la 24 m, care, de ani de zile, în Germania, circulă cu autorizații speciale, pe anumite trasee stabilite, dar, în țările scandinave, sunt de mult un… standard.
Se desprind 3 domenii de prioritate:
- specializare
- specializare și
- specializare.
Și încă ceva am desprins, de data asta, de la vizitatori: e mai ieftin să cumpăr, acum, un camion nou, scump de mama focului, și să-l plătesc fie prin chirie, fie prin leasing operațional strict pentru perioada de garanție, decât să recurg la flota veche sau la chilipiruri de pe piața de second-hand. Chiria este scumpă și ea, da, dar e flexibilă: iți dă capacitate când e nevoie de ea și o dai înapoi când nu. În plus, contul din bilanț rezervat pentru reparații sau alte surprize rămâne la 0. Un motiv în plus să convingi finanțatorul.
Mai fumez o pipă, aici, pe bordură, și plec. Nu am scris niciun rând pentru a da sfaturi. Există și pentru asta alți „specialiști“, pe viu sau în byți, cu un „know how” care să-l poată înlocui pe al meu, pe alocuri „don’t know how”. În fond, fiecare își cunoaște problemele, le vede și caută soluții. Dar a fost frumos să vin aici, la târg. Atâția oameni, atât de mulți care îi trec pragul, își expun produsele sau se interesează de ce e nou și folositor, sunt toți aici pentru că au încredere. În ei înșiși și în viitor.
Și eu.
Dan SCHNICK
dan.schnick@ziuacargo.ro
