RATB se înnoiește cu 500 de autobuze și 55 de tramvaie

Vincențiu Daniel Antonescu, directorul general al RATB, vrea să înnoiască parcul regiei cu 500 de autobuze și 55 de tramvaie noi, achiziționate prin licitație în cadrul unui program multianual pe 4 ani.

Parcul auto al Regiei Autonome de Transport București (RATB) este îmbătrânit, ultimele autobuze fiind cumpărate în anii 2006-2007. În prezent, circa 200 de autobuze din totalul de 1.147 nu mai pot fi scoase pe traseu, în special prin lipsa pieselor de schimb. Șeful RATB se gândește să achiziționeze, prin licitație, 500 de autobuze noi. „Dacă am avea în total 900 de autobuze, ar fi în plus în circulație circa 100 față de ce avem acum, fapt ce i-ar determina pe bucureșteni să mai renunțe la mașina personală”, ne-a precizat el.

În plus, Vincențiu Daniel Antonescu vrea să cumpere minibusuri, „care pot pătrunde pe străduțe”. „Avem deja companii private care ne fac concurență pe liniile preorășenești, dar care intră destul de mult și în oraș”, ne-a declarat el.

La capitolul tramvaie, șeful RATB și-a propus să producă 55 de astfel de vehicule nepoluante în Uzina RATB, care să se alăture pe traseu celor 280 de tramvaie care circulă în prezent (din totalul de 481 aflat în parcul auto al RATB).

Pentru aprilie este programată punerea în circulație a unui nou tramvai Bucur LF, atractiv prin eleganță și design futurist. Până acum, au fost introduse în trafic 13 tramvaie Bucur LF, care circulă pe linia 1.

La troleibuze, din totalul de 297 aflate în parcul auto, sunt puse în circulație 186 de troleibuze, dar și ele au durata de viață depășită. „Nu avem în plan să achiziționăm troleibuze, dar avem un studiu pentru modernizarea lor la uzina proprie de reparații a RATB, unde lucrează în prezent 950 de angajați, față 3.000, în trecut. Este foarte important ca în viitoarea transformare a regiei (în societate comercială – un proiect mai vechi al municipalității – n.r.) uzina să rămână a noastră, pentru că fără oamenii de acolo nu am putea să rulăm parcul existent”, ne-a precizat dir. gen. Antonescu.

Investiții de peste 366 milioane lei

Programul de investiții de la bugetul local propus pentru anul 2015 cuprinde fabricarea a 10 tramvaie Bucur LF (Low Floor), modernizarea altor 10 tramvaie și producerea unui prototip tot LF, dar cu podea coborâtă în proporție de 80%. „Planul total de investiții pentru anul 2015 depășește 366 de milioane de lei, dar aș începe cu subvenția planificată de la bugetul local, care însumează 600 de milioane de lei – sumă necesară acoperirii diferenței dintre costurile și veniturile RATB. În 2014 am avut venituri proprii de 357,6 milioane lei, din vânzarea titlurilor de călătorie – circa 163,5 milioane lei -, din publicitate și închirieri spații sau utilaje – 5,95 milioane lei -, iar din alte venituri, în jur de 188,18 milioane lei”, ne-a precizat Vincențiu Daniel Antonescu.

Pentru proiectele de investiții, șeful RATB a trimis note de fundamentare către Primăria Capitalei, exprimându-și convingerea că „un posibil start” ar putea fi anul 2015.

Benzi unice pentru transportul în comun

RATB se află sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București (CGMB), for de la care dir. gen. Antonescu așteaptă sprijin pentru multiplicarea benzilor unice pe care să circule transportul public – deja implementate pe anumite bulevarde din centru – și pentru sincronizarea semafoarelor astfel încât vehiculele RATB să aibă prioritate în intersecții.

„În afară de tramvaiele gen metrou ușor, sunt trei sau patru coridoare unice pentru linii de autobuze, dar ar mai fi nevoie. În plus, nici acestea nu sunt respectate de către șoferii bucureșteni, unele fiind ușor avariate iar stâlpișorii de delimitare nu mai există. Dacă noi, ca șoferi, vom încălca mereu liniile dedicate ale RATB, vom produce întârzieri ale mijloacelor de transport în comun. De asemenea, ne confruntăm cu foarte multe cazuri de parcări neregulamentare pe aceste benzi unice, mașinile lăsate acolo blocând traseul mijloacelor de transport public și accesul la calea de rulare. Ne-ar ajuta foarte mult intervenția Poliției Rutiere sau a Poliției Locale”, ne-a mai spus directorul general al RATB.

Parcări la capete de linie

Totodată, un proiect mai vechi discutat și în Consiliul General, prevede construirea unor parcări la capete de linie, respectiv pe Autostrada București-Pitești, capăt de linie spre Militari, pe Autostrada București-Constanța, capăt de linie înspre Titan sau capătul liniei 21.

„Acolo ar putea exista pe viitor niște parcări pentru cei care tranzitează Capitala, dar și pentru bucureșteni, astfel încât aceștia să își poată lăsa mașina și să circule cu mijloacele de transport în comun, cum se întâmplă în alte țări. În acest fel, am reduce o sursă importantă de poluare, oferindu-le locuitorilor Capitalei șansa de a trăi într-un mediu mai curat”, este de părere Vincențiu Daniel Antonescu.

Autobuze electrice, în probe

În acest sens, șeful RATB are un proiect ambițios pentru centrul Capitalei, unde gradul de poluare este ridicat: introducerea de autobuze electrice. Pentru început, astfel de mijloace de transport în comun nepoluante vor circula în probe începând din 15 martie. Vor fi introduse mai întâi, pe o linie, două astfel de vehicule provenite de la o firmă din China, apoi un autobuz de la un furnizor din Cehia.

Dir. gen. Antonescu vrea să vadă cum funcționează aceste mijloace de transport ecologice și ce părere au călătorii despre ele. Însă prețul de peste 400.000 de euro al unui autobuz electric este dublu sau chiar triplu față de cel al unuia obișnuit, iar acumulatorii mai costă și ei între 50.000 și 60.000 de euro. Totuși, șeful RATB ar dori să achiziționeze câteva astfel de mijloace de transport ale viitorului. Însă accesarea de fonduri europene pentru acestea este condiționată de transformarea Regiei în societate comercială.

Transformarea în S.C., șansa fondurilor europene

„Statutul de regie autonomă nu ne permite să accesăm fonduri europene și trebuie să începem anul acesta transformarea RATB în societate comercială. Acum suntem în faza întocmirii drafturilor de statut și a celor privind contractele de servicii publice pe care va trebui să le încheiem cu Primăria Capitalei, fără de care nu am putea să asigurăm transportul pasagerilor. Transformarea Regiei în societate comercială este legată de aceste contracte de servicii publice de transport. Dacă nu ne transformăm în societate, există riscul, într-o variantă pesimistă, ca în 2019 să rămânem doar cu tramvaie și troleibuze – dar să pierdem chiar și această parte de transport electric”, avertizează dir. gen. Antonescu.

Șeful RATB dă asigurări că această transformare nu înseamnă restructurarea de personal, fiind posibile chiar angajări: „Acum avem 10.625 de salariați, dar personalul este subdimensionat pe anumite departamente”.

Vincențiu Daniel Antonescu consideră că varianta cea mai corectă este transformarea regiei într-o societate comercială cu acționar unic Primăria Capitalei. De altfel, a fost făcut și un studiu care a arătat același lucru. „Abia după 4-5 ani, dacă există și alte opțiuni de finanțare și de susținere, putem să ne gândim la alt scenariu. Dacă Primăria ar fi acționar unic, am putea atrage și noi fonduri europene – o gură de oxigen care ne-ar ajuta foarte mult la producția de tramvaie, la modernizarea și repararea parcului actual. Vom avea un alt grad de libertate”, a conchis directorul general al RATB.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.