Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița a organizat „Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, cu sprijinul Grupului Renault România, ce a pus la dispoziție locația sa de la Titu.
În cadrul acestei etape zonale, au participat 7 echipaje de pompieri paramedici din Bucureşti şi judeţe ale regiunii Sud – Muntenia, unde Grupul Renault România a pus la dispoziţia ISU Dâmboviţa 18 vehicule Dacia pentru buna desfășurare a exercițiilor de descarcerare.
Colaborarea cu ISU
În premieră, Grupul Renault Romania a colaborat cu ISU „Basarab I” Dâmbovița și a găzduit în perioada 17 – 18 iunie, la Centrul Tehnic Titu al Renault Technologie Roumanie, faza zonală a Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat.
Concursul a cuprins două probe, descarcerarea de vehicule şi acordarea primului ajutor calificat. Şapte echipaje de pompieri paramedici ai ISU din Bucureşti, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi și Unitatea Specială ISU Ciolpani au fost implicate în cele două probe.
Exerciţiile de descarcerare au fost realizate pe 18 vehicule Dacia (modele din prima şi noua generaţie: Logan, Logan Van, Sandero, Dokker), puse la dispoziţie de către Grupul Renault.
Această competiție, organizată anual de către ISU în România, este o platformă de învăţare şi de testare a deprinderilor, printr-o evaluare strictă, unde participanţii sunt încurajaţi să îşi autoevalueze practica şi tehnica. Jurizarea concursului este asigurată de reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi ai ISU din alte judeţe decât cele participante în concurs.
Grupul Renault a mai colaborat cu ISU „Cpt. Puică Nicolae” Argeș, când a donat un vehicul Dacia Logan Van pentru a fi utilizat de Detaşamentul de Pompieri din Mioveni în operaţiuni de salvare. Totodată, în 2014, grupul a mai donat trei vehicule Dacia la ISU Dâmboviţa, acestea urmând a fi folosite la antrenamente în cadrul exerciţiilor de descarcerare.
Competiție pentru salvarea vieților
Această etapă a competiției nu este cea finală, echipajele clasate pe primul loc în cele 2 probe, adică echipajul ISU „Basarab I” Dâmbovița – la proba „Descarcerarea din Vehicule“ şi echipajul ISU „Şerban Cantacuzino” Prahova – la proba „Acordarea Primului Ajutor Calificat” s-au calificat la faza naţională a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat.
Schimbul de experienţă, testarea şi îmbunătăţirea practicilor de lucru au fost, poate, cele mai de preţ bunuri câştigate de către competitori care, învingători sau învinşi, au împărtăşit pasiunea comună, aceea de „salvatori de vieţi“.
Siguranța rutieră – responsabilitate socială
Una dintre direcțiile de responsabilitate socială a Renault este siguranța rutieră, Grupul propunându-și să contribuie la obiectivele de sănătate publică prin diminuarea mortalității rutiere, mai ales în țările în curs de dezvoltare.
Cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori și un parc auto naţional de aproximativ 6 milioane de vehicule, România înregistrează anual în jur de 1.800 de decedaţi în accidentele rutiere (locul 2 în UE, cu o rată de 91 de persoane decedate la 1 milion de locuitori).
Pentru ca traficul pe străzile şi şoselele din România să stea sub semnul siguranţei, Grupul Renault România își dorește să contribuie prin toate mijloacele: prevenţie, corecţie, protecţie şi salvare.
Alexandru STOIAN