RENAULT TRUCKS: Premiera mondială online a gamelor T, C, K Evolution

Renault Trucks a prezentat actualizările gamelor sale T, T High, C și K în cadrul unui eveniment digital, pe data de 8 iulie 2021. Aceasta a reprezentat o ocazie unică de a descoperi schimbările majore aduse vehiculelor în ceea ce privește productivitatea clienților, precum și din punctul de vedere al confortului pentru șofer și al siguranței.

După dezvăluirea noilor game T, T High, C și K într-o manieră fără precedent, în cadrul jocului video Euro Trucks Simulator 2, Renault Trucks și-a invitat audiența la un eveniment digital pentru prezentarea fizică a evoluției camioanelor sale.

Participanții au făcut cunoștință cu noile vehicule și cu serviciile asociate printr-un număr de prezentări, inclusiv susținute de către Bruno Blin, președintele Renault Trucks, și de către Florence Simonet, vicepreședinte pentru servicii post-vânzare. Paul Daintree, directorul de design al Renault Trucks, a deschis porțile emblematicului centru „Design Hall” și a prezentat upgrade-urile realizate atât la interiorul, cât și la exteriorul cabinei.

Paul Daintree

Design Saga

Echipele de la Renault Trucks Halle du Design, conduse de către Paul Daintree, lucrează la evoluția gamelor T, T High, C și K încă din 2018. O reflexie dezvoltată în colaborare strânsă cu parteneri din rândul clienților.

„Este crucial pentru designeri să așeze utilizatorul final în centrul concepției și al deciziilor lor”, a explicat Paul Daintree, director de design la Renault Trucks, în cadrul evenimentului online. „Am organizat sesiuni cooperative cu clienții noștri în studioul de design și am vizitat parcări și depozite ale clienților pentru a ne întâlni cu cărăușii și cu șoferii, pentru a le înțelege necesitățile și a le răspunde.” Această muncă de teren a echipelor de design, alături de informațiile colectate din rețeaua de dealeri și de experiența inginerilor Renault Trucks, au format baza schimbărilor aduse vehiculelor în ceea ce privește stilul și confortul.

Un exterior îndrăzneț și stilat

„Partea frontală a vehiculului a fost redesenată, pentru a oferi mai mult spațiu clientului pentru picturi și elemente grafice personalizate,” a adăugat Paul Daintree. Luminile frontale au fost înnoite total, folosind tehnologia LED, care nu numai are avantajul unei mai bune iluminări, ci le și permite designerilor să reducă înălțimea unității farurilor și să plaseze mai multe elemente pe o suprafață mai mică. Deasupra farurilor, a fost adăugat un deflector. „Proporțiile părții din față au fost complet modificate – camionul are o prezență mai pregnantă, mai multă atitudine și este imediat recognoscibil.”

Grila frontală a fost, la rândul său, reproiectată, pentru a crea un look mai sofisticat și un aspect de autoturism. Funcția de rabatare, prin care grila poate fi transformată în scaun sau treaptă, a fost menținută datorită popularității ei în rândul șoferilor.

În fine, dimensiunile logo-ului Renault Trucks pe grila frontală au fost crescute. „Avem un camion extraordinar și suntem foarte mândri de noul lui designul, așa că de ce să nu arătăm asta?” a explicat directorul de design al Renault Trucks.

Un interior confortabil și practic

La interior, focalizarea este pe confortul șoferului. „În termenii confortului în conducere, una dintre cerințele clienților noștri a fost să aibă o poziție la conducere similară cu cea a unui autoturism,” a continuat Paul Daintree. Noile Renault Trucks T, T High, C și K au un volan ajustabil pe trei axe, cu un buton care se poate opera cu piciorul, și un sistem de pornire fără cheie. Aceste aspecte facilitează adaptarea poziției șoferilor la forma corpului și la preferințele lor.

Îmbunătățiri au fost făcute și la nivelul confortului vieții la bord. „Am decis să îmbunătățim confortul patului de bază, crescând grosimea și densitatea saltelei și dublând numărul de arcuri.” Pentru confort optim, a fost adăugat și un topper.

Designerii Renault Trucks au creat, de asemenea, spații de depozitare mai mari și au adăugat spații speciale pentru telefoane sau tablete, cu puncte de încărcare USB în apropiere. Spațiile de depozitare care nu sunt vizibile includ un nou sertar care permite transportul în siguranță a unui carnet A4 sau a unei tablete.

În fine, pentru o atmosferă perfect relaxantă la bord, materialele și culorile au fost schimbate, pentru îndulcirea contrastelor și pentru relaxarea ochilor șoferilor, care suferă o presiune considerabilă în timpul condusului. „Deși scaunele noastre actuale sunt foarte apreciate, am profitat de această oportunitate pentru a actualiza materialele, în special prin înlocuirea scaunului integral din piele cu material textil gofrat. Ca și în cazul exteriorului, suntem mândri să fim Renault Trucks, astfel că logo-ul are un loc de onoare pe scaune” a conchis Paul Daintree.

Cine a câștigat competiția de design?

În cadrul unei sesiuni organizate, în cadrul evenimentului, pe contul de Twitch al SCS Software, editorul jocului Euro Trucks Simulator 2, în cadrul căruia a avut loc inedita dezvăluire a noilor game, în luna aprilie, Renault Trucks a anunțat câștigătorul competiției internaționale de design lansate cu ocazia respectivă. Acesta este Enes Bolat, un student turc în vârstă de 18 ani, jucător pasionat al Euro Trucks Simulator 2, cu peste 2.000 de ore de joc.

Dar tânărul turc nu plănuiește să devină șofer de camion, ci să urmeze o carieră în IT. Enes Bolat și-a creat propriul design folosind software-uri de procesare imagini. „Pentru a produce acest design, m-am inspirat din lumea mașinilor de raliu. Am creat un template folosind un software dedicat, apoi l-am modelat și l-am transferat în joc,” a explicat tânărul, care a petrecut două săptămâni proiectându-și camionul Renault Trucks T High în 3D.

În designul său, Enes Bolat a folosit trei culori principale, roșu, negru și nuanțe de gri. De asemenea, el a accentuat designul farurilor prin adăugarea de dungi roșii. Ca referință la mașinile de raliu, o bandă în carouri înconjoară cabina, iar logo-ul mărcii completează modelul în partea frontală a camionului. Pe laterale, un model de linii negre sporește efectul de viteză și îi conferă vehiculului, numit „Renault Trucks Diamond Evolution”, un aspect suplu.

„Desigur, eram familiarizat cu Renault Trucks din Euro Trucks Simulator 2, dar interesul meu față de marcă a crescut după lansarea noilor modele” a continuat Enes Bolat. „Mi-a plăcut instantaneu estetica modelelor T și T High Evolution, în special noul design al farurilor. Discursul directorului de design al Renault Trucks m-a motivat să iau parte la competiție.” Dar tânărul student nu și-a imaginat că va câștiga primul loc. „Este incredibil să câștig o competiție internațională în acest joc de care m-am bucurat atâția ani și să îmi văd designul în mod oficial inclus în joc.”

În timpul evenimentului organizat de către Renault Trucks și SCS Software pe contul de Twitch al editorului, Enes Bolat a avut, de asemenea, plăcerea de a-și descoperi designul pe un camion Renault Trucks T High real.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.