Camioanele electrice, CNG, cu hidrogen, hibrid sau biodiesel nu mai sunt doar desene pe planșele de lucru ale inginerilor. Aceste tehnologii au intrat în faza de testare, unele fiind deja utilizate de către operatori de transport.
Se discută de foarte mulți ani despre formele de energie alternative, despre avantaje și provocări, despre cum vor arăta camioanele viitorului. Producătorii ne arată, la anumite intervale de timp, progresele care au mai fost realizate de către departamentele de cercetare…
La începutul lunii iulie, Renault Trucks a făcut mai mult decât atât, introducând tehnologiile alternative în lumea reală. Aceste tehnologii sunt deja utilizate, iar presa de specialitate a avut ocazia să testeze aceste camioane și, totodată, să afle impresiile celor care le utilizează în activitatea de zi cu zi.
Camionul electric
Cu ocazia evenimentului organizat la Lyon, am putut testa un camion de 16 t, 100% electric. Iar senzația este extraodinară. Silențios și fără emisii poluante, la volanul acestui autovehicul ai o senzație asemănătoare cu cea din carturile electrice din parcurile de distracții. Puterea motorului electric este impresionantă și totul este extrem de simplu: apeși accelerația – vehiculul demarează instant, fără timpi de întârziere, odată eliberată pedala de accelerație, vehiculul frânează până la oprire, efectul fiind asemănător cu acela produs de un retarder (sistemul de recuperare a energiei intră în funcțiune la eliberarea accelerației). Practic, frâna de serviciu rămâne doar un element pentru situații de urgență.
De altfel, acest camion Renault Trucks D 100% electric este utilizat de către firma Speed Distribution Logistique, care realizează distribuția în Paris pentru magazinele Guerlain. Prezent la eveniment, reprezentantul casei de parfumuri și produse cosmetice a arătat faptul că interesul pentru protecția mediului este tot mai ridicat în rândul clienților și mesajele transmise în această direcție sunt importante. La acest nivel de utilizare experimentală, camionul electric antrenează costuri suplimentare de transport cu 20% mai mari față de un vehicul clasic, însă trebuie avută în vedere sensibilitatea tot mai mare a autorităților pariziene la poluare.
Autovehiculul electric lucrează în același regim precum camioanele diesel, având nevoie de 2-3 încărcări parțiale pe parcursul zilei (în timpul încărcării mărfurilor), încărcarea completă a bateriilor realizându-se noaptea.
Acest autovehicul va livra timp de doi ani către magazinele Guerlain din Paris, parcurgând peste 200 km zilnic.
Caracteristicile tehnice ale Renault Trucks D 100% electric
Masă totală: 16,3 t
Sarcină utilă: aproximativ 6 t
Ampatament: 4.700 mm
Motor: electric LQ 160P asincron de 103 kW/400 V
Cutie de viteze: ZF 6S800 TSO, robotizată
Baterie: 2 pachete baterie litiu-ion, având o energie totală de 170 kWh
Masa bateriilor: 2 t
Încărcarea bateriilor: priză reţea 380 V/64A şi recuperare a energiei la frânare
Timp complet de încărcare: aproximativ 7h
Autonomie: 120 km (fără încărcare parțială)
Experiența Maxity electric
Renault Trucks a acumulat deja o experiență importantă în ceea ce privește autovehiculele electrice. Astfel, peste 220.000 km au fost parcurși de modelele Maxity electric deținute de Greenway Services. Această companie de transport specializată în livrări utilizează vehicule electrice încă din 2011, iar activitatea este în dezvoltare. Două noi vehicule electrice sunt în curs de livrare, urmând să se adauge la flota deja existentă de 10 Maxity electrice.
Maxity electric poate fi condus cu un permis categoria B și beneficiază de o sarcină utilă de aproximativ 1,5 tone. Este alimentat de baterii litiu-ion de ultimă generaţie, încărcabile în șapte ore, la un cost de aproximativ doi euro pe zi. Bateriile sunt, în prezent, dimensionate astfel încât autovehiculul să poată parcurge o sută de kilometri cu o încărcare completă.
Greenway Services se înscrie, de fapt, într-un demers ecologic global şi le propune clienţilor săi servicii complementare la livrare, cum ar fi recuperarea şi revalorizarea ambalajelor şi a suporturilor de livrare (paleţi, folie, cartoane) sau chiar Green Box (recuperarea bateriilor, a becurilor, a hârtiei și a consumabilelor din magazin).
Hidrogen – electricitate fără baterii
Celula de combustibil pe bază de hidrogen ar putea fi răspunsul la prețul mare al bateriilor. Practic, din punct de vedere al performanțelor dinamice și al protecției mediului, vehiculul este unul electric. Însă utilizarea celulei de combustibil permite restrângerea capacității bateriilor. Reprezentanții Renault Trucks au arătat că elementele necesare celulei de combustibil sunt ușor de realizat și trecerea la producția industrială ar duce la scăderea semnificativă a costurilor de producție.
La ora actuală, Renault Trucks testează un asemenea vehicul în colaborare cu poșta. Practic, este vorba despre un Maxity electric cu un sistem de prelungire a autonomiei pe bază de hidrogen. Acest model electric de 4,5 de tone ajunge la o autonomie de 200 kilometri, fiind testat în condiţii reale de exploatare, timp de un an.
Celula de combustibil care funcţionează cu hidrogen, dezvoltată de Symbio FCell, permite dublarea autonomiei autovehiculului.
Acest autovehicul nu emite decât vapori de apă.
Când autovehiculul se deplasează, motorul electric este alimentat de două surse de energie complementare; celula de combustibil permite livrarea unei puteri maxime de 20 kW, apoi bateria furnizează puterea necesară complementară. La oprire, celula de combustibil permite reîncărcarea bateriei dacă este necesar.
În ceea ce priveşte căldura degajată de celulă, ea este reutilizată pentru încălzirea habitaclului, ceea ce evită consumarea energiei de la baterie şi permite, deci, păstrarea autonomiei.
Principiul de funcționare este unul simplu: formarea de apă pornind de la oxigenul din aer şi hidrogenul stocat în rezervoare produce electricitate şi căldură, conform principiului invers al electrolizei apei.
Caracteristici tehnice:
Masă autorizată: 4,5 t (3,5 t + 1 t regulament de favorizare a vehiculelor „curate“)
Poate fi condus cu permis categoria B
Sarcină utilă: 1 t
Autonomie: 200 km (100 km baterii + 100 km celula de combustibil)
Viteză maximă: 90 km/h
Transmisie: robotizată
Motor electric: 400 V/47 kW
Cuplu maxim la pornire: 270 Nm
Baterii: litiu-ion
Masă baterii: 400 kg
Ciclu de încărcare completă: 7 ore
2 rezervoare de hidrogen
Capacitate: 75 l/rezervor, 4 kg H2 la 350 bar
Masă totală celula de combustibil: 300 kg
Hibrid pentru autonomie crescută
Bineînțeles, acolo unde este nevoie de o autonomie mai mare, varianta de motorizare hibrid poate reprezenta răspunsul corect.
Renault Trucks experimentează alături de transportatorul Deret un model D electric cu dispozitiv de prelungire a autonomiei. De la o autonomie totală de 400 km, din care 60 km în modul complet electric, acest autovehicul de 16 tone va asigura aprovizionarea magazinelor de la aeroportul Paris Charles-de-Gaulle în mod 100% electric, reducând emisiile de CO 2 cu 30 %.
Acest model Renault Trucks D de 16 tone utilizează alături de motorul electric un motor termic.
Din punct de vedere tehnic, autovehiculul permite combinarea unui mod cu zero emisii şi zero poluare fonică (100% electric) pe o distanţă de 60 km cu un mod termic pentru a aduce autonomia acestuia la 400 km.
Supervizarea energetică se face prin intermediul unui sistem de gestionare a energiei autovehiculului pilotat de un calculator dedicat. Acesta din urmă, asociat unui algoritm dezvoltat de Renault Trucks, îi permite motorului să funcţioneze optim şi, astfel, să favorizeze reducerea emisiilor de CO 2 şi a consumului de carburant.
Calculatorul gestionează automat încărcarea bateriei şi optimizează permanent gestionarea celor două energii, electrică şi termică.
Motorul trece sistematic în modul electric atunci când viteza coboară sub 30 km/h.
Conducătorul auto are, de asemenea, posibilitatea de a trece de la un mod la altul prin acţionare manuală şi poate monitoriza fluxurile de energie pe ecranul tabloului de bord.
Renault Trucks lansează CNG EURO 6
Începând cu anul 2004, Renault Trucks dezvoltă şi comercializează pentru gama sa Distribuţie, autovehicule care sunt alimentate cu GNC, gaz natural comprimat. În prezent, producătorul completează gama Distribuţie cu modelul Renault Trucks D Wide CNG, echipat cu noul motor pe gaz EURO 6 de 9 litri, având o putere de 320 CP şi fiind disponibil în două configuraţii, 4×2 de 19 tone sau 6×2 de 26 tone.
Gazul natural comprimat reprezintă o formă de energie ecologică și fiabilă pe termen lung, rezervele de gaz la nivel mondial fiind suficiente pentru următorii 200 de ani. În plus, producția de biogaz este în plină dezvoltare. Amintim, de asemenea, faptul că, la nivel european, există deja 2.780 de stații publice de alimentare cu CNG.
Motoarele pe gaz nu elimină aproape deloc particule, nu emit gaze sau miros. În plus, autonomia lor este echivalentă celei a unui autovehicul diesel.
Modelul D Wide GNC EURO 6 funcţionează atât cu gaz natural, cât şi cu biometan (biogaz).
Este echipat cu noul motor EURO 6 NGT9 cu 6 cilindri, cu o cilindree de 9 litri şi o putere de 320 CP. Acest motor dispune de calităţi dinamice şi de un confort la condus echivalente celor oferite de un motor diesel, dezvoltând un cuplu mai mare (1.356 Nm), cu un nivel sonor redus. Renault Trucks D Wide GNV este disponibil în două configuraţii: 4×2, 19 t şi 6×2, 26 t.
Modelul Renault Trucks D Wide GNC EURO 6 este prevăzut cu o cutie de viteze integral automată Allison seria 3200.
Autovehiculul este propus cu două capacităţi de rezervoare: 600 de litri de gaz comprimat la 200 bar, adică 90 kg de gaz cu şase rezervoare, sau 800 de litri, adică 120 kg de gaz cu opt rezervoare.
Aceste rezervoare din oţel au fost concepute pentru a rezista la o presiune de 500 bar, adică de 2,5 ori mai mult decât normal, şi au o durată de viaţă mai mare de 20 de ani.
Întreţinerea şi mentenanţa autovehiculului sunt asigurate de reţeaua Renault Trucks în întreaga Europă.
Folosirea vehiculelor cu gaz este, în prezent, susţinută de Uniunea Europeană, care a adoptat, în septembrie 2014, o nouă reglementare ce vizează garantarea unei acoperiri suficiente a punctelor de alimentare cu gaz din Europa.
Caracteristici tehnice:
Configurații: 4×2 (19 t) şi 6×2 (26 t) autoșasiu
Motor: pe gaz EURO 6 NGT9, tehnologie de aprindere cu scânteie
Putere maximă: 320 CP
Cuplu maxim: 1.356 Nm
Cutie de viteze: automată Allison seria 3200
Ampatamente: 3.500 – 4.750 mm
Rezervoare: de până la 800 litri = 160 mc = 120 kg de gaz natural comprimat
Autonomie: de până la 400 km la utilizarea urbană
Radu BORCESCU
Lyon, Franța
radu.borcescu@ziuacargo.ro