Renault Trucks T520 Maxispace: Un strop de pasiune

Vârful de gamă al seriei Renault Trucks T a reprezentat o surpriză plăcută pe toată durata testului – dotări generoase, o ținută de drum sigură, putere impresionantă – iar, la final, consumul mediu obținut a întrecut toate așteptările.

Camioanele de ultimă generație trebuie să fie niște campioni ai eficienței. Ne-am obișnuit să punem accent pe aspectele care aduc economii la consumul de carburant și asigură o fiabilitate crescută, apoi discutăm și despre sistemele care cresc siguranța și apoi… mai rămâne puțin spațiu și pentru confortul șoferului, însă doar strictul necesar, punctând aspectele obligatorii – pat, spații de depozitare, frigider, sistem de climatizare în staționare…

Dacă am duce toate aceste aspecte către superlativ? Din fericire, toți constructorii de camioane realizează și modele deosebite – un fel de cinci stele pe camion – iar, pentru Renault Trucks, modelul T520 Maxispace intră cu siguranță în această categorie. Camionul te face să visezi încă de la prima vedere, dotările lui reprezentând o promisiune a confortului maxim ce poate fi atins la bordul unui cap tractor.

Scaunul șoferului, cu ventilație și încălzire, scaunul din dreapta ce se poate întoarce către televizorul montat pe peretele cabinei, patul cu dimensiuni generoase, complexul sistem de iluminare interioară, telecomanda care îți permite să rămâi în pat atunci când dorești să schimbi ceva (lumini, climatizare) sunt elemente care vorbesc despre momentele plăcute pe care le vei petrece în cursă cu acest camion.

Nu vreau să exagerez. Știm cu toții că eficiența este prioritară, iar viața de șofer nu este ușoară. Renault Trucks T520 Maxispace este în primul rând un instrument puternic, foarte competitiv, dedicat afacerii de transport pe distanțe lungi. Însă, privind acest autovehicul, ai șansa să reaprinzi un strop de pasiune, într-o lume care pare să devină aproape obsedată de cifre și bani.

Sigur și puternic…

Drive-testul s-a desfășurat pe autostrada A1 București-Pitești și pe Drumul Național 65 Pitești – Slatina. Întotdeauna am considerat că Autostrada A1 reprezintă un drum foarte bun pentru teste, cu denivelările ei deranjante, care pun la grea încercare suspensiile și sistemul de direcție. Iar, apoi, drumul spre Slatina are multe urcușuri și coborâșuri, câteva serpentine și multe sate – în concluzie, un traseu pe care să te simți ca acasă.

Având în vedere aceste realități, trebuie să recunoaștem că seria Renault Trucks T a însemnat un salt important în materie de suspensii și direcție față de predecesoarele Premium și Magnum. În noul camion te simți mai în siguranță, direcția este precisă și denivelările asfaltului ajung în mică măsură să fie resimțite în cabină sau pe volan. M-am gândit că acesta ar putea fi principalul avantaj al noii generații Renault Trucks.

Pe drum, în mod firesc, am început să discut cu Philippe Calvi, responsabilul francez dedicat activităţilor demonstrative, care a adus camionul în România – subiectele obișnuite: cum mai este prin Franța, pe unde merge în vacanță, câți copii are (francezii se pare că fac mulți copii, Philippe are patru și deja patru nepoți), Brexit, fotbal… Autostrada este monotonă, însă, chiar dacă am fixat viteza la 85 km/h, sunt multe autovehicule care merg mai încet. Mult mai încet… Chiar dacă nu este tocmai legal, te apuci și le depășești… apeși accelerația și, într-adevăr, cei 520 CP își fac datoria. Demarajul este impresionant. Iar, în timpul unei astfel de depășiri, am realizat că, în continuare, vorbeam cu Philippe destul de încet. Cabina, sau, mai degrabă, camionul în sine este foarte silențios – un nou element pe care trebuie să îl trec la punctele forte ale noii serii.

În ceea ce privește puterea motorului, aceasta iese în evidență cel mai bine atunci când ai de urcat un deal. Fără un efort vizibil, la turații scăzute, puțin peste 1.400 rpm, autovehiculul poate mări viteza chiar și în rampele accentuate, în ciuda faptului că este încărcat la capacitate maximă.

…și economic

Pe drum, am fost atât de încântat de camion, încât am început să mă joc cu comenzile – tempomat, computer de bord, radio… Sunt toate grupate pe volan, sub volan, sau lângă volan. Am simțit, la lansarea seriei, că această aglomerare creează un ușor disconfort pentru un șofer care conduce pentru prima dată Renault Trucks. Însă, pentru mine, nu mai era prima dată.

Am început să înțeleg și să apreciez strategia franceză de amplasare a comenzilor – modul de lucru al pilotului automat/ACC pe un comutator puțin mai departe pe bord (nu ai de ce să umbli la el prea des); selectarea vitezei pentru pilot automat se realizează prin butonul de sub volan, în partea stângă; două butoane pe volan sunt destinate memorării vitezei (să spunem, viteza pentru autostradă și cea pentru drum național) și, astfel, câștigi timp și confort; a naviga prin paginile computerului de bord este și mai ușor, cu ajutorul unei rotițe aflate, de asemenea, sub volan, pe partea dreaptă, și nici măcar nu trebuie să îți modifici poziția mâinii pe volan… Ceea ce inițial mi s-a părut complicat reprezenta, de fapt, o gândire elaborată, pentru confortul dus la un alt nivel.

Testul, care a ținut aproximativ trei ore, s-a desfășurat în cea mai mare măsură pe autostradă, cu autovehiculul încărcat la maxim. Nu am țintit obținerea celui mai bun consum posibil, ci, mai degrabă, am dorit să mă bucur de performanțele dinamice și dotările excepționale ale camionului. Abia la finalul testului am studiat informațiile din raportul Optifuel Infomax. Primul lucru pe care l-am căutat a fost, bineînțeles, consumul mediu. Rezultatul – 24,9 l/100 km. Chiar nu mă așteptam la asta. Și iată cum prind viață sfaturile venite din partea constructorilor de camioane, care afirmă că un motor mai mare nu înseamnă și consum majorat.

Acest motor de 13 l, cu șase cilindri în linie și 520 CP, împreună cu transmisia automată, cu 12 trepte, reușesc să transforme autovehiculul într-un instrument foarte eficient pentru afacerea de transport. Și pentru că discutăm de consum, trebuie amintit și cuplul mare, de 2.550 Nm, care se menține pe o plajă largă de turații, între 1.100 și 1.432 rpm. Acesta, probabil, este principalul atu pentru menținerea unui consum scăzut de carburant.

Și bineînțeles, să nu uităm de AdBlue, consumul acestuia fiind de 2,1 l/100 km, adică 8,3% din consumul de carburant.

Începi să te întrebi dacă nu cumva un asemenea camion, cu dotări complexe și putere mare, ar putea fi, totodată, alegerea optimă din punct de vedere al afacerii de transport.

Înainte de a încheia, trebuie să spunem câteva cuvinte și despre Optifuel Infomax, un sistem complex, ce oferă informații utile pentru îmbunătățirea stilului de conducere. Alături de consumul de carburant și AdBlue, sunt oferite numeroase rapoarte legate de modul de utilizare a diferitelor sisteme ale camionului, precum sistemul de frânare sau pilotul automat și, totodată, este ilustrat gradul de eficiență în utilizarea cuplului motor. Specialiștii pot transforma aceste date în sfaturi precise, menite să crească și mai mult performanțele camionului.

Motor DTI 13 EURO 6

Putere maximă: 520 CP la 1.432-1.800 rpm

Cuplu maxim: 2.550 Nm la 1.100-1.432 rpm

Nr. cilindri: 6 în linie

Cilindree: 12,8 l

Oprire automată a motorului în ralanti, după 5 minute

Frâna de mână se activează automat după oprirea motorului, iar cutia de viteze trece pe „neutru”.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.