RETRO: „Lumea noastră”, în iunie 2010

Ne întoarcem în urmă cu 10 ani, în iunie 2010, pentru a rememora evenimentele importante pentru industrie din acea perioadă.

Trăiam vremuri încă tulburi, în care „lupta pentru un camion cu marfă mai are puţin şi se transformă în atacurile de la Plevna, Griviţa şi Vidin la un loc…” după cum sintetiza Raluca Mihăilescu, autoarea editorialului ZIUA CARGO din acea lună.

Însă tot de la ea, corespondent internațional al revistei, la acem moment, primeam și vești îmbucurătoare: după severa criză financiară din 2008, aflam că „vestul începe să respire, uşor-uşor, fără pompe de oxigen şi se hrăneşte pe cale naturală, fără perfuzii. … Olandezul de rând, neamţul, francezul, belgianul au început din nou să-şi facă planuri de vacanţă. …Toţi vor avea nevoie de transport.”

Piață

  • Cefin România și Edy Internațional Spedition semnau un contract pentru livrarea a 70 de camioane IVECO.
  • Revista ZIUA CARGO lansa oficial concursul „Romanian Transport Company of the Year” (RTCY), cu ocazia conferinței „Un Cocktail anticriză: Clienți, Cărăuși și Legislație”, desfășurată la Hotel Iaki, din Mamaia.
  • „Anul acesta, avem aproape 600 de operatori noi. Pe de altă parte, conform verificărilor făcute la Registrul Comerţului, sunt în jur de 2.000 de operatori de marfă în insolvenţă”, anunța Daniela Dobrilă, director de Licenţe şi Autorizări în cadrul ARR.
  • Apăreau primele stații OMV EuroTruck din România.
  • CTE Trailers anunța oficial că produsele Meiller-Kipper vor fi distribuite în România prin intermediul său, ca unic importator.
  • SCANIA tocmai organizase, în Germania, primul drive-test oficial pentru noul său motor de la acea vreme, V8, de 730 CP.
  • Și Volvo, după Bauma, a susținut prima sesiune oficială de teste cu noul FMX, în cariera Kallered din Göteborg, Suedia.
  • BursaTransport, un barometru important pentru segmentul transporturilor, dădea semnale pozitive legate de piața comenzilor de tip spot.
  • Continental anunța introducerea modelului HTL 2 ECO-PLUS de anvelope pentru remorci de cursă lungă .

Legislație

  • În cadrul conferinței ZIUA CARGO, transportatorii și-au exprimat părerea unanimă, aceea că tarifele de la acea vreme nu reflectau costurile din transporturi și se susținea înghețarea licențelor de transport. Totodată, exista o neîncredere în faptul că, până la finalul lui 2010, se va emite o nouă Lege a Transporturilor.
  • ARR anunța controale la sediu… în cazul firmelor care sunt depistate în trafic cu nereguli în ceea ce privește tahograful. Avertizarea venea din partea lui Nicolae Tănase, inspectorul șef, de la acea vreme, al Autorității Rutiere Române.
  • Chiar dacă erau mult mai puține decât licențele de transport public, cele în cont propriu erau în creștere, relevând faptul că, pe timp de criză, românii preferau soluțiile din curtea proprie.
  • Creșteau penalitățile. Guvernul înăsprea sancțiunile fiscale pentru plata cu întârziere a obligațiilor bugetare.
  • Relațiile extracomunitare câștigau teren, pentru 2010 fiind emise 1.052 de autorizații CEMT, în creștere față de un număr de 833, la nivelul întregului an 2009, şi 728 în 2008.

Logistică

  • La Turda, în județul Cluj, mai exact în depozitul Aquila din Tureni, se desfășura cea dea doua ediție a „Ghidului Inteligent de Reducere a Costurilor”, organizată de Supply Chain Management Center și ZIUA CARGO, eveniment în cadrul căruia se ofereau ponturi pentru a fi eficient în business.
  • FM Logistic a pus piatra de temelie a construcției depozitului său de la Petrești, din județul Timiș.
  • Al doilea episod al campaniei „Cum se fabrică în România” a prilejuit copiilor participanți o încântare, pentru că au putut afla, direct la fața locului, cum se produc băuturile răcoritoare și biscuiții, vizitând fabrica Pepsi din Dragomirești-Vale, respectiv Ülker, din Popești-Leordeni.

Infrastructură

  • Administrația Străzilor din Municipiul București anunța, cu fast, că „Bulevardul Aviatorilor se va reface din temelii, fără oprirea circulației”.

CSR

  • Programul Overland for Smile, de asistență medicală stomatologică gratuită, destinat copiilor instituționalizați din întreaga lume, ajungea în România, pentru al cincilea an consecutiv, cu sprijinul Cefin România.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.