Ați trăit, bineînțeles, senzația atât de bine descrisă prin expresia „negru înaintea ochilor”. Te cuprinde, deodată, o mare supărare și, uneori, trebuie să te gândești bine, pentru a identifica cu precizie cauza.
Fiecare dintre noi are propriile motive de îngrijorare și, în perioada aceasta, este probabil să fie mai multe decât de obicei.
Pe mine însă m-a „atins” o știre… scurtă, aparent neimportantă, fără imagini, sau persoane care să iasă în față. Se spunea că reprezentații CNAIR își manifestă îngrijorarea privind ritmul în care drumurile sunt deteriorate de camioanele supraîncărcate. Practic, sub masa ilegală a autovehiculelor de transport șoselele se strică mult mai repede decât reușesc ei, CNAIR, să construiască unele noi și să le repare pe cele vechi. Astfel, propuneau să preia controlul privind masele…
Poftim?! Păi nu l-au mai avut?
Și, la acest moment, „negru în fața ochilor” primește un upgrade, fiind completat cu „stomac care fierbe”.
Se spune că pandemia este posibil să fi afectat capacitatea intelectuală a unora dintre cei care au trecut prin boală, dar amnezia de grup este cu totul altceva.
Oare am uitat cu toții de „ruleta” AST-urilor? De modul pervers în care „ilegalitatea” căpătase „față legală” pentru unii? De frustrarea celor amendați cu sume colosale pentru depășiri de sute și chiar zeci de kg, măsurate pe cântare suspecte, în timp ce alții treceau vizibil supraîncărcați, fără să fie băgați în seamă? Dar de rovignetele „mai ieftine”, dar perfect legale, din punctul unora de vedere, vă mai amintiți?
Sunt mii de firme care au dispărut, între timp, și alte mii nou înființate, dar acele experiențe sunt încă prezente în conștiința colectivă.
Dar poate că este momentul să ne calmăm!
Până la urmă, nici astăzi lucrurile nu arată foarte bine. Abuzurile autorităților, suspiciunile privind acte de corupție organizată, firme care aparțin direct, sau prin intermediari chiar celor care răspund de control… sunt aspecte care continuă să fie reclamate… ceva mai puțin, este drept…
Aș face trei comentarii.
Primul, pentru cei care își amintesc fenomenele descrise mai sus. Experiența este bună și te poate ajuta să reduci spre zero greșelile. Este greu să induci în eroare pe cei care au muncit (și trăit) în transporturi în ultimii 20 de ani și mai bine. În același timp, însă, această vastă experiență acumulată rapid (din cauza intensității) are și un efect al inacțiunii. Practic, anticipând mult mai bine potențialele capcane, riști să înaintezi cu pași mărunți, frânând, astfel, dezvoltarea. Sau, poate, este de vină doar înaintarea în vârstă… Revoluțiile sunt pentru tineri!
Al doilea comentariu este legat de imagine. O imagine pozitivă nu este necesară doar mediului privat, ci și instituțiilor publice. De fapt, mai ales acestora. Faptul că schimbi numele (din CNADNR, în CNAIR) nu este nici pe departe suficient pentru a crește nivelul de încredere. Este nevoie de asumarea curajoasă a misiunii pe care o ai, de reguli și de respectarea acestora… în primul rând de către angajații instituției. Aș vrea să cred că lucrurile vor arăta tot mai bine la stat… însă experiența nu mă lasă să fiu prea optimist. Am și eu o vârstă… din păcate.
Al treilea aspect este, probabil, cel mai important, pentru că este pragmatic. Am, și ar fi firesc să avem cu toții, o repulsie puternică împotriva cuvântului „control”. Tehnologia disponibilă astăzi poate reduce semnificativ interacțiunile umane de tipul controlor-controlat. Și experiența (din nou ea) ne spune că doar așa putem schimba lucrurile cu adevărat în bine. Dacă tot avem sumele necesare pentru a investi în infrastructură, este evident la îndemână să instalăm acele sisteme/senzori de măsurare dinamică a maselor. Vom ști, astfel, cu precizie unde sunt problemele și cine le cauzează, fără a mai opri camioanele degeaba, fără a mai stârni suspiciuni privind protejarea unora. În plus, am avea, în sfârșit, instrumente și indicatori prin care managerii instituțiilor de stat implicate în actul de control ar putea conduce eficient și identifica zonele cu probleme cu precizie. Nu inventăm roata, sunt numeroase metode „smart” prin care țări mai evoluate reușesc să mențină un grad ridicat de respectare a legii, chiar și în transporturi.
Firmele est-europene (unele dintre ele) își mai fac de cap pe acolo doar pentru că respectivele autorități nu au acces la sediul transportatorilor din alte țări. Așa s-a ajuns la Pachetul Mobilitate 1 și tot așa am ajuns în situația în care transportul național este atât greu de conceput ca o afacere în care să respecți integral legislația.
Un camion într-o stare bună de funcționare (și cu ITP luată pe bune), un șofer cu atestat valabil și orele de școlarizare efectuate, având, totodată, o cartelă pentru tahograf (doar una), un dispecer care știe meserie și un patron care să aibă curajul să nu mai dea șpagă – niciodată, nimănui… asta este tot ce avem nevoie. Nici nu trebuie să fie toți, doar o majoritate sigură.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
