RPTCY 2015. SIMPA TRANS: Un transportator pur-sânge

Cu o experienţă de 16 ani în domeniu, Simpa Trans este o companie care a ştiut să pună în mod corect fiecare pas… privind cu atenţie piaţa şi valorificând fiecare oportunitate.

Dacă în 1999 Simpa Trans deţinea un singur microbuz, care realiza curse pe rutele Mangalia – Olimp, Mangalia – Constanţa, astăzi flota companiei include 45 de autovehicule, dintre care 12 autocare. Punctul de cotitură în activitatea firmei l-a constituit câştigarea mai multor trasee, care a coincis cu investiţia în maşini.

„Constanța era, la un moment dat, singurul județ mai dezvoltat din punctul de vedere al transportului de persoane. Noi am fost unii dintre pionierii din domeniu“, ne-a explicat Marian Guţă, director general Simpa Trans, menţionând că foarte importante în dezvoltarea activităţii firmei au fost exemplele pe care le-au luat urmărind activitatea companiilor mari, dar şi a celor turceşti, care făceau ruta Istanbul-Constanța.

„Trecerea la o capacitate mai mare de transport a fost ca un joc. Primele două autocare le-am cumpărat în 2007. Voiam să le folosim pentru a face activități turistice. La 1 ianuarie 2007, intram în UE și se puteau face achiziții intracomunitare de bunuri fără TVA, iar Turcia și România aveau o convenție potrivit căreia nu se plătea TVA în vamă pentru bunurile achiziționate din Turcia. Acordul a fost valabil de la 1 ianuarie până la 15 aprilie. Astfel, nu am plătit TVA în vamă pentru două autocare Mercedes-Benz achiziționate din Turcia. Imediat le-am pus pe trasee şi atunci când călătorii au observat că pe cursă existau autocare, ne-au preferat. Apoi au început și ceilalți să achiziţioneze astfel de autovehicule.“

Tot în 2007, în parcul Simpa Trans au mai intrat un Tourismo și un Travego achiziţionate în leasing, toate autocarele fiind alocate cursei București-Constanța. În 2008, au urmat alte patru mașini, de 55 și de 60 locuri, pentru ca în 2009 să fie preluat un Travego de la un partener din Mangalia.

În prezent, compania deţine 12 autocare între 48 și 60 locuri, 30 de microbuze Sprinter, un Tourino de 33 locuri și două Cibro. „Pentru a fi competitivi, am decis să înlocuim toate mașinile vechi“, a precizat directorul general Simpa Trans.

Cheltuieli reduse, venituri optimizate

Marian Guţă îşi aminteşte că au existat momente dificile în perioada 2009-2010, când valoarea euro a crescut foarte mult și o dată cu ea și ratele de leasing, în condiţiile majorării prețului motorinei şi a unor venituri care rămăseseră constante.

Marian Guţă, director general Simpa Trans

„Am fost nevoiţi să reducem în acel moment cheltuielile la maximum. În plus, pentru securizarea veniturilor, am introdus case de marcat și am pus la dispoziția clienților mai multe tipuri de abonamente. Pot să dau ca exemplu călătoria dus-întors, care se achiziționează prin dispecerat. În paralel, am plecat cu vânzarea din vehicul către dispecerat și agenții. Iar efectele pozitive au fost vizibile. Clienții au înțeles că este mai bine să își ia bilet înainte să ajungă la autocar și s-au bucurat de tarife mai mici. De exemplu, pentru un bilet dus-întors achită mai puţin decât pentru două curse plătite separat. În plus, luând biletul de la noi, trebuiau să se întoarcă tot cu noi, nu cu altă companie.“

Şoferul este oglinda mașinii lui și mașina oglindește strădania șoferului, este de părere Marian Guţă, în condiţiile în care din cei 100 de angajaţi ai Simpa Trans peste 60 sunt șoferi. Iar pentru a forma acea conduită a conducătorului auto care să se potrivească firmei a fost creat, într-o primă etapă, un nucleu al şoferilor buni.

„Toată lumea vorbește cu șoferii în firmă, inclusiv eu. Chiar dacă nu sunt tot timpul toți șoferii disponibili, convocăm întâlniri parțiale. Le-am explicat de la început că trebuie să emită bon fiscal, să respecte fișa postului, precum şi anumite reguli de conduită – nu se fumează, nu se consumă alimente în mașină, trebuie să poarte cămașă, cravată, ecuson… Odată creat un nucleu al şoferilor, orice nou angajat preia conduita potrivită, alăturându-se acestuia“, a mai arătat directorul general Simpa Trans.

El a explicat că şoferii nu sunt plătiţi procentual, ci cu un salariu fix, pe care îl pot suplimenta realizând activități suplimentare. „Toţi conducătorii auto sunt din Mangalia, unii dintre ei angajaţi de când am început activitatea. Nu am dat șoferi afară, iar cei care nu au vrut să lucreze cu case de marcat, au plecat singuri. Au fost, de asemenea, şoferi nemulţumiţi că am montat camere. Şi aceia au plecat“.

Marian Guţă a menţionat că prin intermediul camerelor poate fi stabilit numărul clienților din vehicul pe timpul cursei. Concret, imaginile furnizate de camerele care sunt montate pe tot parcul, excluzând autocarele, se stochează pe un server pentru 30 de zile, dar se pot viziona și în timp real. Pe de altă parte, Simpa Trans nu a mers pe varianta adoptării unor mașini de control în trafic, dar există pe toate cursele dispeceri în capetele de linie, care raportează la dispecerat prin SMS că mașina a plecat cu un anumit număr de pasageri.

De asemenea, la jumătatea traseului Bucureşti – Constanţa, maşinile fac un popas de 15 minute la o benzinărie cu care Simpa Trans a încheiat un acord, angajaţii staţiei având obligația să numere călătorii. În fiecare seară, managementul companiei primeşte un raport privind numărul de călători, iar dacă șoferii mai iau călători pe parcurs, trebuie să anunțe și să emită bon fiscal.

Clientul, în centrul atenţiei

„Pentru şoferi este foarte important faptul că beneficiază de un loc de muncă sigur, precum şi faptul că lucrează pe o mașină bună. Uneori, concurează între ei privind curăţenia în maşină. Îi verificăm periodic iar pe cei pe care îi găsim în regulă de două-trei ori chiar îi dăm exemplu celorlalți. Toată lumea trebuie să mențină curățenia. Este un lucru foarte important“, a subliniat directorul general Simpa Trans. În plus, şoferii trebuie să fie disciplinaţi, să conducă într-o manieră sigură şi să aibă o conduită corectă în relaţie cu pasagerii.

„Fiecare conducător auto are responsabilitatea a 20 până la 60 călători, iar raportul dintre el și călător este cel mai important lucru. Contează foarte mult când un șofer deschide ușa călătorului și-l ajută cu bagajele, în comparație cu cel care nici măcar nu se dă jos de la volan.“

Şi pentru că siguranţa în trafic reprezintă un element foarte important, permanent au loc şedinţe pe această temă. În plus, toate reclamațiile sunt verificate de la A la Z.

„Avem un sistem de plată a biletelor online, dezvoltat împreună cu Bileteria, și toți cei care cumpără bilete în acest sistem au și posibilitatea de a scrie un mesaj de mulțumire sau de reclamație. Foarte multe sunt de mulțumire, pentru faptul că au călătorit corect, civilizat, în siguranță. Dar mai sunt și nemulțumiri. Iar pentru noi clientul este extrem de important. De aceea încercăm să stăm de vorbă cu orice beneficiar care este nemulţumit și să rezolvăm situația în cel mai bun mod. În ceea ce priveşte sistemul de vânzare, în afara variantei online, mai sunt și 30 de agenții de turism din Constanța, care vând bilete pentru noi“, a mai explicat Marian Guţă.

Transportul turistic reprezintă în prezent 30% din volumul total de activitate al Simpa Trans. Iar perspectivele arată bine. „Cu acest tip de curse am plecat de la zero în 2007, când am cumpărat cele două autocare, în condiţiile în care pentru noi cursele în străinătate constituiau un teritoriu necunoscut. Poate că la început am și pierdut bani, dar am reuşit să dezvoltăm un segment care ne oferă perspective foarte interesante în viitor“. În opinia directorului general Simpa Trans, evoluţia în timp a companiei este strâns legată de situația financiară din România. Dar pentru un transportator pur-sânge într-o continuă căutare de noi oportunități, viitorul nu poate să arate decât bine.

Marian Guţă, director general Simpa Trans:

„Pentru întreținere și reparații, Simpa Trans foloseşte ateliere proprii. La service autorizat apelăm numai pentru revizii în garanție.“

„Am fost prima companie din România care a adoptat sistemul Wi-Fi în autocare. Iar această facilitate nu este importantă numai pentru călătorii în serviciu regulat, ci și pentru închirierea către firme sau excursii. Astăzi, una dintre primele întrebări care ni se adresează este dacă avem internet pe mașină.“

„La ora actuală, cel mai important concurent este trenul, care este subvenționat.“

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.