RPTCY 2018: Tendințe în control

În cadrul conferinței Ziua Cargo, destinată transportului de pasageri, Inspectorul de Stat Șef ISCTR, Alina Luminița Cațan, a prezentat statistici interesante privind activitatea de control, dar și tendințele care se manifestă, la ora actuală, în această activitate și măsurile care se adoptă pentru eficientizarea ei.

Inspector de Stat Șef ISCTR, Alina Luminița Cațan

„Având în vedere faptul că, în general, instituțiile cu atribuții de control sunt privite cu reticență, aș dori să evidențiez importanța ISCTR în domeniul transporturilor rutiere, deoarece acțiunile de control efectuate au rolul creșterii siguranței rutiere, asigurării unui climat de concurență normal, îmbunătățirii condițiilor de muncă a personalului din domeniul transporturilor rutiere, protejării infrastructurii și protecției mediului”, a subliniat Alina Luminița Cațan.

11.000 de controale, anul trecut

Inspectorul de Stat Șef ISCTR a precizat că, în urma controalelor efectuate, se constată încă multe deficiențe, iar în anul 2017 a fost aplicat un număr mai mare de contravenții față de anul 2016. În perioada ianuarie – decembrie 2017, au fost efectuate 11.017 controale la sediul întreprinderilor, iar, în urma controalelor efectuate în trafic, au fost verificate 180.250 autovehicule / ansambluri de vehicule, fiind întocmite 33.900 procese verbale de constatare a contravențiilor, dintre care 3.279 aplicate persoanelor fizice sau juridice străine, prin care au fost sancționate un număr de 38.755 contravenții, în valoare de 84.416.750 lei.

Accent pe siguranță

Referitor la tendințele în controlul transportului de călători, Alina Luminița Cațan a dorit să menționeze faptul că, că atât pe plan național, cât și internațional, în cadrul controalelor efectuate, se pune accent, cu precădere, pe aspectele care pot afecta, în mod semnificativ, siguranța rutieră și concurența loială. În acest sens, a menționat faptul că, în multe cazuri, inspectorii din cadrul ISCTR au aplicat sancțiuni pentru:

  • manipularea tahografului;
  • conducerea fără cartelă tahografică;
  • defecțiuni tehnice ale vehiculelor rutiere;
  • efectuarea transportului fără existența documentului de transport conform tipului de transport efectuat sau fără a deține certificat de competență profesională.

De asemenea, pentru eficientizarea activității de control privind reglementările din domeniul transporturilor rutiere, ISCTR are în vedere o serie de aspecte importante, printre care se numără:

  1. Realizarea unui control unitar:
  • reprezentanți ai ISCTR participă la conferințe, seminarii și controale comune, organizate de Comisia Europeană, Euro Controle Route și CORTE, iar bunele practici asimilate sunt utilizate în vederea eficientizării controlului, în funcție și de resursele materiale existente;
  • sunt elaborate proceduri de control în care sunt introduse detalii cu privire la activitatea de control și formularele utilizate;
  • sunt organizate programe de pregătire profesională. În acest sens, în anul 2017, au fost realizate programe de pregătire profesională, în care inspectori care au participat la seminarii organizate de Euro Controle Route au prezentat aspecte referitoare la controlul respectării legislației sociale și manipularea tahografelor.
  1. Deținerea unui sistem informatic…

… astfel încât activitatea de control, de întocmire a documentelor prin care se aplică sancțiuni, de actualizare a clasificării întreprinderilor din punctul de vedere al riscului să se realizeze la locul și momentul efectuării controlului, iar schimbul de informații să se realizeze în cel mai scurt timp posibil.

„În prezent, ISCTR utilizează o aplicație de control realizată cu resurse umane proprii, dar trebuie realizat un sistem informatic care să acopere toate activitățile derulate în cadrul acțiunilor de control”, a subliniat Alina Luminița Cațan.

  1. Clasificarea întreprinderilor pe grade de risc.

Are ca scop verificarea mai frecventă a întreprinderilor clasificate cu risc crescut, în condițiile în care întreprinderile clasificate cu risc mediu sau scăzut să fie controlate mai rar. Acest aspect este introdus în procedurile de control ale ISCTR. (vezi graficul)

  1. Sistem de monitorizare a traficului rutier.

„Dorim ca, pe viitor, să avem acces la astfel de sisteme, cu ajutorul cărora inspectorii să oprească cu precădere vehiculele rutiere deținute de întreprinderile clasificate cu risc crescut, ca urmare a controalelor anterioare, precum și vehiculele rutiere care nu dețin copie conformă a licenței comunitare/certificatului de transport în cont propriu, ITP, rovinietă etc.”, a afirmat Inspectorul de Stat Șef ISCTR, în cadrul conferinței Ziua Cargo de la Poiana Brașov.

  1. Utilizare echipamente moderne de control.

„În primul rând, aș dori să menționez echipamente moderne de detectare a fraudării tahografelor, deoarece este domeniul în care sunt constatate cele mai multe probleme, iar, pentru eliminarea acestora, sunt angrenate resurse umane și materiale considerabile. În acest sens, precizez că există inspectorate de control din Europa care dețin echipamente de control pentru detectarea fraudării tahografelor prin interpretarea datelor din unitatea electronica de control a autovehiculelor”, a explicat Inspectorul de Sta Șef Alina Luminița Cațan.

La nivelul Comisiei Europene, a fost adoptată o serie de reglementări care au și scopul eficientizării controlului în domeniul transportului rutier, iar, dintre acestea, menționăm obligativitatea echipării cu tahograf inteligent a autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată începând cu data de 15 iunie 2019 și reglementările privind controlul tehnic în trafic care se vor aplica începând cu data de 20 mai 2018.

Prin implementarea tahograful inteligent, se creează posibilitatea comunicării la distanță între tahograf și autoritățile de control, în vederea detectării timpurii, de la distanță, a posibilelor manipulări sau abuzuri, cu mențiunea că autoritățile de control pot accesa numai acele informații care pot fi generate ca urmare a unei manipulări a tahografului.

  1. Echipamente pentru verificarea stării tehnice în trafic.

Inspectorul de Stat Șef ISCTR a arătat că există inspectorate de control din Europa care dețin echipamente mobile de control pentru verificarea stării tehnice a vehiculelor rutiere sau locuri de control dotate și cu echipamente pentru verificarea eficacității frânelor și detectarea jocurilor (facilități de control tehnic în trafic).

Până la o eventuală achiziționare a unor unități mobile de control sau realizarea unor locuri de control dotate corespunzător, ISCTR verifică vizual starea tehnică a autovehiculelor, iar, acolo unde este cazul, vehiculul este însoțit până la o stație de inspecție tehnică periodică, pentru o verificare completă.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.