Cu un număr mai mic de operatori licențiați și o flotă în ușoară creștere, care reflectă, de fapt, o majorare în parcurile destinate celor care fac transport în interes propriu, piața de transport persoane nu pare, astăzi, locul potrivit pentru a dezvolta o afacere. Există, însă, segmente care îi permit să păstreze o anume stabilitate și zone în care încă se investește. Un lucru este cert. Nevoia de a găsi direcția corectă pentru deplasare este, astăzi, mai puternică decât în anii trecuți.
Urmărind ediția 2024 a competiției „Romanian Passenger Transport Company of the Year”, dar și discuțiile purtate cu ocazia Conferinței pe care echipa ZIUA CARGO a organizat-o, în perioada 16-17 mai, la Poiana Brașov (Hotel Sport), am putut observa (din nou, dar poate mai puternic) contrastul dintre zona de transport urban și cea de transport național. Prima a beneficiat, în ultima perioadă, de fonduri impresionante de investiții (pentru o țară precum România), provenind din surse europene… Iar cea de-a doua pare că nu mai are motive pentru a investi. Și totuși, ambele segmente se află într-un moment de răscruce… Actualul capitol privind finanțarea europeană se apropie de sfârșit, iar strategia de a cheltui cât mai bine banii primiți trebuie înlocuită de o alta, în care flotele noi și instrumentele deja implementate vor trebui utilizate cu folos.
Într-o piață în schimbare, clientul devine miza principală
Populația României este în scădere și, dacă orașele mari rămân atractive pentru cei din alte zone ale țării, localitățile mai mici se confruntă, în mod direct, cu această tendință. Pe de altă parte, la nivel național, obiceiurile pasagerilor se schimbă. Se deplasează mai rar și, atunci când o fac, vor și alte lucruri decât în trecut. Iar, în tot acest tablou, cu multe culori diferite, clientul, astăzi într-o continuă schimbare, reprezintă un punct central.
Pasagerii Tineri, atenți la sustenabilitate
Ce vor tinerii?
Mă voi opri doar asupra unui singur exemplu, observat cu ocazia Conferinței ZIUA CARGO, elocvent, însă, pentru ceea ce aduce schimbarea generațiilor. În momentul în care discutam despre ceea ce își doresc tinerii, Valentina Radu, proaspăt absolvent (ca șef de promoție), astăzi asistent universitar în Departamentul Transporturi, Trafic și Logistică al Facultății de Transporturi din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, a spus un lucru foarte important.
Tinerii de astăzi au o latură foarte bine conturată privind responsabilitatea socială. Ea se referea, în acel context, la angajatori, dar responsabilitatea față de societate și mediu se poate manifesta și în alegerea variantei de transport. Sunt unele companii (nu multe) care folosesc, deja, această direcție, în încercarea de a convinge populația să renunțe la mașina personală. Bineînțeles, alături de alte elemente care țin de elemente precum confortul, un program respectat și bine dimensionat de transport, o comunicare corectă și facilă cu pasagerii. Toate acestea implică digitalizare.
O singură opțiune: digitalizarea
Ca un răspuns, digitalizarea își face tot mai mult loc, mai ales în segmentul transportului public urban. Aici, pe lângă fondurile destinate achiziționării de autobuze noi (multe electrice), încep să își facă loc tot mai multe proiecte „smart” care asigură creșterea siguranței, predictibilitate superioară în desfășurarea serviciului și o informare tot mai precisă a călătorilor. Totodată, sistemele de taxare se modernizează tot mai mult.
De altfel (cu o piață liberalizată sau nu), toți operatorii de transport trebuie să își întărească metodele de comercializare, fiind importantă inclusiv utilizarea platformelor digitale pentru vânzarea biletelor și folosirea unor sisteme de tarifare dinamice.
Astăzi, profitul nu mai poate fi privit doar ca o metodă de supraviețuire, ci trebuie să asigure inclusiv sursa pentru viitoarele investiții (obligatorii): modernizare, digitalizare, decarbonizare…
Interjudețenele rămân în prelungiri. Situație incertă la județene
Dar să ne întoarcem puțin la ceea ce se întâmplă din punct de vedere legislativ. Operatorii de pe traseele interjudețene răsuflă, parțial, ușurați. Este de așteptat ca răspunsul Curții Constituționale să întârzie cel puțin până la finalul anului, iar apoi, indiferent de decizie, actul normativ va trebui să străbată din nou etapele legislative (măcar parțial), pentru a aduce lucrurile la zi – toate termenele prevăzute în textul inițial au fost depășite. Apoi urmează normele… Ironic, la inițierea actului normativ, nimeni nu anticipa că liberalizarea se va transforma într-o prelungire pe termen nedeterminat.
În cazul traseelor județene, situația rămâne incertă. În unele județe, licitațiile nu s-au terminat, iar în cele unde procedurile sunt finalizate este foarte dificil de asigurat un serviciu de transport stabil, în condițiile în care, în majoritatea cazurilor, este imposibil de realizat un echilibru funcțional între tarife, costuri și număr de pasageri. Iar posibilitatea compensării este privită cu maximă reticență de către consiliile județene. Doar în Bistrița Năsăud, s-au semnat contracte care prevăd posibilitatea acordării de compensații, ca urmare a contestațiilor câștigate în instanță de către un transportator. Operatorii de transport analizează posibilitatea de a prelua acest exemplu în cât mai multe județe.
Tahograful Smart2… o misiune cel puțin dificilă
O altă misiune imposibilă pare și montarea pe întregul parc a noilor tahografe Smart2 – prea puține service-uri autorizate, insuficiente aparate, sume consistente, pe care nu toți operatorii le pot disponibiliza, și timp prea puțin la dispoziție. Iar problema este una valabilă pentru întreaga Uniune Europeană.
Prezent la conferință, Mihai Alecu, directorul general al Registrului Auto Român, a precizat că RAR a autorizat și autorizează, în continuare, agenți economici care efectuează instalarea și inspecția tahografelor inteligente (Smart2), în conformitate cu noile prevederi europene. În prezent, sunt autorizate, în România, peste 100 de ateliere TLV, pentru efectuarea inspecțiilor la tahografele Smart2 SE 5000, versiunea 8.1 și 1381 versiunea 4.1.
„Una dintre activitățile RAR care se adresează transportatorilor de persoane este reprezentată de eliberarea certificatului de clasificare pe categorii de confort a autobuzelor și microbuzelor. După cum știți, legislația în vigoare prevede reverificarea, o dată la 2 ani, a respectării condițiilor inițiale de clasificare, pentru a fi prelungită cu încă 2 ani valabilitatea certificatului de clasificare. Am primit propunerea dumneavoastră de modificare a termenului de valabilitate de la 2 la 3 ani, iar RAR nu se opune acestei propuneri. Așteptăm, acum, acordul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pentru implementarea propunerii”, a precizat Mihai Alecu. El a prezentat, de asemenea, modificări propuse de RAR la HG 899/2003, pentru a veni în sprijinul operatorilor economici autorizați, să efectueze operațiuni de instalare sau reparare a tahografelor.
Vești de afară…
Între timp, legislația europeană privind transportul de pasageri se schimbă. Sunt și vești bune din această direcție, dar despre ele vom vorbi în numărul următor al revistei ZIUA CARGO.
Vă invit, în continuare, să faceți cunoștință cu laureații acestui an ai concursului „Romanian Passenger Transport Company of the Year”, operatori care reușesc să găsească echilibrul și să rămână competitivi, chiar și într-o piață dificilă.
Laureații Anului 2024
Locul întâi a fost câștigat de Compania de Transport Public Iași, pentru categoria „Transport Urban” și Livio Dario pentru categoria „Transport Național”.
Pe locul doi s-au plasat ETA Râmnicu Vâlcea (Transport Urban) și DM Travel (Transport Național).
Podiumul a fost completat de Oradea Transport Local (Transport Urban) și CDI Transport Intern și Internațional (Transport Național).
Au fost acordate și două premii speciale. Premiul pentru Stabilitate Financiară a fost câștigat de Livio Dario, iar Premiul pentru Popularitate a fost adjudecat de CDI Transport Intern și Internațional.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro