RTCY 2015. Cărți bine jucate

Se fac adesea comparații între afaceri și jocurile de cărți. Figurativ vorbind, fiecare om de afaceri primește niște cărți în mână și încearcă să obțină maximul din ele. Fără a avea cele mai bune cărți, Vio Trans Grup a reușit să pună în aplicare o strategie care a asigurat o dezvoltare sigură a companiei, stabilitatea atinsă fiind mult peste media pieței românești de transport.

Viorel Angelescu

Câștigarea ediției 2015 a concursului RTCY de către Vio Trans Grup (VTG) a reprezentat, fără îndoială, o surpriză pentru multă lume. Compania dâmbovițeană a reușit să impresioneze juriul prin rezultatele tot mai bune, prin reformele pe care le implementează pentru creșterea puterii organizaționale și, nu în ultimul rând, prin viziunea ambițioasă și, totodată, coerentă legată de viitor.

Amintim faptul că Vio Trans Grup a participat la RTCY și anul trecut, când a obținut locul al treilea.

Strategia companiei țintește specializarea și accesarea zonelor de nișă care beneficiază de concurență mai redusă și tarife mai ridicate. Două dintre exemplele recente care se încadrează în această strategie sunt reprezentate de transportul de mărfuri cu valoare ridicată (Vio Trans Grup deține certificat TAPA TSR 1) și distribuția în Europa cu camioane de 40 t masă totală. Activitatea de distribuție a fost lansată anul acesta și presupune amplasarea unui stivuitor în partea din spate a camionului. Astfel, șoferul este pregătit inclusiv pentru manipularea acestui utilaj.

Anul viitor, un nou proiect va intra în operare. Este vorba despre un depozit ce va oferi VTG posibilitatea de a dezvolta serviciile oferite clienților – depozitare, grupaje, cross-dock…

Pași siguri

Dezvoltarea de noi activități într-un ritm rapid s-a împletit, în cazul VTG, cu prudența. Practic, multe dintre direcțiile de dezvoltare au emanat din structura deja existentă. Astfel, totul capătă o logică, având ca efect o foarte bună stabilitate financiară, precum și o dezvoltare continuă, fără sincope – creșterea flotei, sediu și service propriu, expediție, dezvoltarea unei flote captive alături de cea proprie (în general, foști șoferi ai VTG care au devenit patroni de mici firme), obținerea certificatului TAPA TSR 1, distribuție și, în 2016, depozit propriu.

Însă toate acestea sunt posibile doar având un personal bine pregătit și instrumente capabile să susțină o productivitate ridicată. Iar VTG a înțeles acest lucru, crescând eforturile în asigurarea unei pregătiri cât mai bune pentru angajați, instrumente moderne și, totodată, o structură a organizației optimizată pentru activitatea desfășurată.

Amintind și implicarea companiei în numeroase acțiuni de responsabilitate socială, am acoperit principalele motive pentru care, alături de titlul RTCY 2015, Viorel Angelescu, managerul general și proprietarul VTG a primit trofeul pentru „Managerul Anului”.

Mai multe detalii puteți afla direct din dosarul VTG completat pentru concurs, disponibil pe www.ziuacargo.ro, secțiunea Evenimente.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.