Afirmam despre International Alexander, în 2017, (atunci când a câștigat competiția Romanian Transport Company of the Year) că a intrat în categoria „supergreilor”, prin dimensiuni și printr-o ofertă completă de servicii 3PL. Business-ul complex, care acționează în zona 4PL extins, astăzi, la nivel internațional, este, însă, cu totul altceva.
„Simt nevoia să dezvolt, permanent, firma. Urmăresc situația financiară, pentru că orice afacere trebuie să aducă profit, însă ceea ce mă motivează este faptul că pot să construiesc. Sunt pasionat de transport și logistică, de faptul că pot privi de sus activitatea și încerc să găsesc îmbinările corecte. Îmi place să fac oamenii să se înțeleagă, să lucreze bine unii cu alții”, afirma, în 2019, Simion Apreutese, astăzi CEO al International Alexander Holding, în cadrul unui interviu acordat revistei ZIUA CARGO. Afirmația făcută atunci se regăsește astăzi, mai mult decât oricând, în realitate.
2003, o firmă, un singur camion
International Alexander Holding este, astăzi, definit de un nucleu de firme ce activează în segmentele de transport, logistică, producție, tehnologie/e-commerce și real estate.
„În anul 2003, fondatorul și actualul CEO al grupului de firme, Simion Apreutese, a pornit de la o idee simplă, de a iniția o afacere în domeniul transporturilor. Începutul a fost făcut cu un singur camion, prin firma mamă – International Alexander”, își amintește Loredana Apreutese, director general al companiei. „În timp, cu implicare și viziune, a crescut flota de camioane și a înțeles rapid că succesul vine din schimbare, îmbunătățire și expansiune, astfel că a început să transforme transportul clasic de la care se pornise într-un concept profesionist și în strânsă legătură cu nevoile clienților.”
Loredana Apreutese subliniază că, odată cu creșterea business-ului, s-a creat o echipă de oameni dornici să construiască și să se specializeze, într-un sector de activitate dinamic. „O echipă care reușește să țină lucrurile în mișcare și să reprezinte o companie pune accentul pe parteneriate pe termen lung, fiind deschisă să adere la standardele internaționale”, a precizat ea.
Din 2006, International Alexander s-a specializat pe zona de automotive și a demarat proiecte cu clienți din acest domeniu.
Loredana Apreutese: „Ne mândrim cu faptul că am construit alături de partenerii care ne-au acordat încredere la început de drum, am crescut împreună cu ei și am ajuns, în prezent, să oferim servicii integrate, să devenim un 4PL, care transmite stabilitate și flexibilitate.”
„Astăzi, suntem un grup de firme, interconectate prin servicii conexe, care ne poziționează ca un furnizor complex, capabil sa ofere o gamă diversificată de transporturi rutiere, maritime, aeriene, intermodale, dar și un furnizor ce a început construcția unei rețele proprii de depozite.”
Depozite și în alte țări
Internațional Alexander Holding deține, în prezent, depozite finalizate în Arad, Timișoara, Târgoviște, fiind, de asemenea, achiziționate terenuri pentru viitoare proiecte în București, Sibiu, Sebeș, dar și în Ungaria, Serbia, Cehia și Germania. „În plus, suntem prezenți ca operatori de logistică integrată direct în fabricile clienților, alături de care am definit layout-uri și procese de lucru care sa asigure producția în diverse sectoare de activitate, în special automotive și FMCG”, a mai adăugat Loredana Apreutese.
2021, achiziții spectaculoase
Managementul grupului a decis, în 2021, și o creștere prin achiziția a două companii. Una dintre ele este Vio Transgrup din Târgoviște (înființată în urmă cu 20 de ani). Este vorba despre prima companie din România certificată TAPA 1. Vio Transgrup activează într-un segment mai exclusivist, acela al transportului de mare valoare. Merită să reamintim faptul că, odată cu această tranzacție, am asistat, probabil, la prima preluare în industria transporturilor din România care a avut la bază strict rațiuni de dezvoltare a afacerii și nu specularea unei situații de conjunctură, izvorâte din dificultățile financiare ale firmei preluate.
Ce-a de-a doua achiziție a acestui an a vizat compania germană Brandl, cu o tradiție de 50 ani în producția de piese auto, având fabrici în România și Cehia și clienți între giganții industriei auto.
„Achizițiile marchează strategia pentru consolidarea și dezvoltarea competențelor, dar și una dintre puținele mutări făcute de antreprenorii locali pentru a se extinde în afara țării și a completat armonios serviciile deja oferite, devenind, așa cum am mai spus, un furnizor complex de servicii, cu o experiență relevantă în sectoarele de activitate și cu rezultate remarcabile, confirmate pe parcursul anilor”, a mai arătat directorul general International Alexander.
Desigur, tranzacțiile au fost urmate de o perioadă de adaptare, cunoaștere și integrare a oamenilor, a business-urilor, inclusiv a clienților. „Aș putea spune cu sinceritate că sunt necesari minimum doi ani pentru acest proces, de integrare a competențelor oamenilor, de aderare la obiectivele comune și pentru o identificare cât mai completă a sinergiilor business-urilor. Pentru noi ca echipă de management este, în mod real, o provocare să extragem ce e mai bun din fiecare entitate și să găsim un mod comun de a pune în aplicare toate resursele, astfel încât să avem rezultate armonioase și cu valoare adăugată.”
Fără îndoială, structura IT&C oferă un avantaj în plus în integrarea companiilor achiziționate în grup. Totul este analizat în detaliu. „Avem o structură definită complex, cu manageri specializați pe departamente și, fără excepție, urmărim rapoartele de activitate din cadrul fiecărui departament, indiferent că discutăm de departamentele de HR, flotă, operațional, logistică vânzări, calitate, asigurări, service, lean management, sau financiar.”
Loredana Apreutese, director general International Alexander: „Pandemia a adus multiple provocări, schimbări de strategie, nevoie de adaptabilitate și reacții rapide. Focusul a fost, în mod cert, pe siguranța sănătății angajaților și pe soluții pentru a menține business-urile noastre și ale clienților noștri în mișcare.”
„Nu facem un secret din faptul că rămânem deschiși pentru potențiale dezvoltări, achiziții sau asocieri.”
Totul evoluează. Dar principiile rămân aceleași. „Respect, responsabilitate, seriozitate – acestea sunt valorile pe care le încurajăm în companie”, declara Simion Apreutese
2022, un grup puternic, cu o cifră de afaceri de 200 milioane de euro
Conform estimărilor managementului, Internațional Alexander Holding va încheia anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproximativ 195-200 milioane de euro. „În 2022, ne dorim să menținem business-ul actual, să optimizăm resursele actuale și potențialul de dezvoltare pe care îl are Grupul de firme în actuala structură”, a concluzionat directorul general International Alexander.
Date relevante
International Alexander Holding este reprezentată, în acest moment, de aproximativ 2.500 de angajați, activi pe zona de transport, logistică, e-commerce și real estate.
În ultimul an, cifra de afaceri a avut o creștere constantă de 20-25%, după ce s-a încheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri, la nivel de grup, de circa 125 milioane de euro.
Votați aici finaliștii ROMANIAN TRANSPORT COMPANY OF THE YEAR 2021
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro