Firmă de familie care a crescut constant, cu o strategie de business bine conturată și sisteme moderne de management… Transcom este una dintre primele companii românești unde transferul de generații a avut loc… cu succes!
Compania a luat naștere în 1994, încadrându-se în tendința clasică a acelei perioade – trecerea de la stat la privat. Vasile Podeanu a pus bazele companiei Transcom, fiind printre primele companii de transport din Romania. „Tatăl meu a cumpărat camionul pe care lucra la ITA (societate de stat). L-a luat în locație de gestiune și, de acolo, lucrurile s-au dezvoltat”, a amintit Ionuț Podeanu, manager general Transcom.
Inițial s-a realizat transport național, iar cursele internaționale au demarat abia în 2002.
Firma a cunoscut o ascensiune deosebită în 2007, odată cu accesarea pieței de retail și achiziționarea unei flote de 20 de ansambluri frigorifice. Compania deținea, la acea vreme, o flotă de 25 de camioane și, practic, accesarea segmentului de retail a dus la dublarea flotei.
„A fost o nebunie, mai ales că, în domeniul acesta, dacă nu ești foarte atent la costuri, poți ajunge imediat la pierderi. Rata profitului este mică în transporturi și, în general, clienții pun presiuni mari pe tarife, astfel încât abia asigură supraviețuirea. Însă, avantajul în a lucra cu retailerii este asigurarea unui venit constant. Practic, 12 luni pe an putem să ne plătim ratele, salariile… Acest lucru a însemnat foarte mult, în perioada de criză care a urmat imediat investiției din 2007. Când alte domenii intrau în colaps, mâncarea a continuat să fie cumpărată. Astăzi, lucrăm pentru doi mari retaileri, inclusiv pe proiecte internaționale”, a precizat Ionuț Podeanu.
Accent pe internațional
Începând cu 2012, compania a investit tot mai mult în flota de internațional. A fost dezvoltat departamentul pentru Comunitate și balanța între transportul național și cel internațional s-a modificat. Astăzi, Transcom operează cu 80 de camioane proprii, pe curse internaționale – Comunitate și tur-retur.
„Pentru a controla cât mai bine costurile și a face față acestor vremuri dificile, am realizat o selecție a clienților cu care colaborăm, pe internațional. Am păstrat doar contractele profitabile și lucrăm pe niște curse fixe. Practic, un camion realizează, săptămânal, același circuit. Am reușit să îmbinăm nevoile de transport ale mai multor clienți și acest model de optimizare este mult mai profitabil pentru o companie de transport”, a explicat managerul general Transcom.
Deși, în general, neprofitabilă, compania a dezvoltat și componenta de tur-retur, în primul rând pentru șoferi. Astfel, aceștia au posibilitatea să rămână pe același camion, cu care pleacă direct de la sediul firmei, urmând ca, la finalul circuitului, să predea autovehiculul, de asemenea, la garajul firmei.
„Am economisit, astfel, și pe partea de mentenanță. Camionul ajunge în medie o dată la două luni la garaj și, astfel, este verificat în service-ul firmei. Componenta de tur-retur ne ajută și în perspectiva Pachetului Mobilitate, întoarcerea camionului acasă fiind deja asigurată”, a explicat Ionuț Podeanu.
Pe intern… concurență dură, lipsă de respect și dezorganizare
Transportul național continuă să reprezinte o componentă importantă, însă ridică numeroase probleme. „În primul rând, în România, se lucrează șapte zile pe săptămână pe segmentul retail și, de aici, apar costuri mai mari, atât pe partea de TESA și șoferi, cât și pe partea de mentenanță. O altă problemă este faptul că tarifele noastre sunt comparate de către clienți cu cele ofertate de firme mult mai mici. Este foarte greu să licitezi alături de firme cu 3-5 camioane. La noi, apar costuri legate de structură, însă, totodată, oferim servicii la o calitate superioară. Aparent, însă, în România, nu se pune accent pe acest aspect”, a declarat Ionuț Podeanu.
Multe probleme apar și pentru șoferi, la nivelul depozitelor unde încarcă/descarcă. Aceștia sunt tratați, de multe ori, cu lipsă de respect și, în general, orice problemă apare este vina șoferului. Merită să amintim și impunerea de către unii retaileri ca șoferul să realizeze încărcarea camionului. Este o operațiune care durează peste două ore și, în combinație cu faptul că livrările se fac, în general, în timpul nopții… munca șoferilor este mult îngreunată.
Și peste toate acestea, la transportul intern, un camion ajunge la un parcurs lunar de 8-9 mii de kilometri.
„Lucrăm din 2007 pentru segmentul retail, am trecut prin numeroase schimbări și am depășit multe provocări. Știm să ne facem calculele bine și nu acceptăm să intrăm în negocieri care devin nesigure pentru noi”, a precizat Ionuț Podeanu.
Transcom are, astăzi, o flotă de 120 de ansambluri, la care se adaugă și subcontractorii. Compania acoperă o gamă largă de transporturi, având 105 semiremorci frigorifice, 45 semiremorci cu prelată, 8 bene pentru transport cereale, 5 bene pentru transport piatră, 15 trailere extensibile (transport prefabricate din beton), cisterne pentru transport făină… Sunt aproximativ 200 de semiremorci, parte dintre acestea fiind tractate de subcontractori.
Transfer de generații
În 2007, Ionuț Podeanu abia terminase studiile și a decis că este momentul să ajute la dezvoltarea companiei. „Primii doi ani am activat ca șofer, pentru a înțelege nevoile lor și pentru a asigura o bună colaborare cu conducătorii auto, dar și cu clienții. Ulterior, am trecut la birouri. Am gestionat contractul cu un retailer și, în timp, am trecut de la dispecerat, la analize de costuri și negociere de contracte”, a spus managerul general Transcom.
Trecerea prin toate departamentele a reprezentat drumul corect pentru cunoașterea în amănunt a companie și a modului în care aceasta funcționează.
„A fost scopul tatălui meu să îmi permită să trec prin toate etapele. De exemplu, chiar în ziua în care am obținut permisul de conducere, m-a trimis în prima mea cursă, către Botoșani. Eram atât de entuziasmat că, atunci când am pornit camionul, nu mai știam pe unde trebuie să o iau, deși mai făcusem respectivul traseu, cu alți șoferi. Nu știu dacă voi fi capabil sa procedez la fel cu copiii mei”, a arătat Ionuț Podeanu.
Însă schimbul de generații nu înseamnă doar preluarea conducerii companiei, ci ar trebui să asigure și o nouă viziune pentru viitoarea etapă de dezvoltare. Iar digitalizarea reprezintă punctul central.
Oameni și tehnologie
Viitorul înseamnă, pentru Transcom, concentrarea pe două direcții principale: oameni și tehnologie.
„În următorii ani, ne vom concentra, în primul rând, pe consolidarea unei echipe unite, cu fluctuații mai mici de personal. Totodată, din 2012, am realizat un parteneriat cu o firmă de IT pentru a dezvolta propria soluție de management și ne dorim să dezvoltăm în continuare acest produs”, a explicat Ionuț Podeanu.
Soluțiile IT sunt, deja, parte integrantă din Transcom și sunt numeroase exemple în care au rezolvat problemele cu care se confrunta compania, în diferite perioade.
Astfel, stoparea furturilor de motorină pe transportul intern a avut un important suport IT. Practic, atunci când dispecerul introducea o cursă, programul calcula, în funcție de mai mulți parametri, necesarul de carburant. Șoferii primeau, automat, pe card suma pentru cantitatea de motorină necesară.
Un alt exemplu „smart” este legat de evitarea erorilor la cuplarea și decuplarea semiremorcilor. Fiecare cap tractor are propriul telefon mobil. La cuplarea semiremorcii, șoferul scanează un cod QR aflat pe semiremorcă și, astfel, în sistemul telematic utilizat de companie, apare informația privind cuplarea respectivului cap tractor cu respectiva semiremorcă. Sunt evitate, astfel, potențialele erori și nu mai este nevoie de un alt sistem GPS pentru semiremorci. În plus, dacă un cap tractor parcurge o distanță mai mare de 20 km fără a avea o semiremorcă atribuită, sistemul emite o alertă.
Însă soluția IT utilizată de Transcom înseamnă mult mai mult. „Astăzi, nu aș putea conduce compania fără soluția IT dezvoltată. Pe lângă rapoartele de profitabilitate, pot vedea orele lucrate de fiecare șofer în parte, kilometrii parcurși, pe partea de dispecerat pot monitoriza activitatea dispecerilor, câte comenzi a introdus fiecare, câte mașini a gestionat. Promovăm investițiile în digitalizare, atât pe partea de camion, cât și la birou. Dorim să dezvoltăm, în continuare, programul nostru de management și să creștem acuratețea datelor pe care le oferă. Totodată, țintim creșterea investițiilor pe zona de aplicații la bordul camionului”, a precizat Ionuț Podeanu.
Nici carburanții alternativi nu au fost neglijați. Transcom are deja în exploatare 5 camioane pe gaz, 3 LNG și 2 CNG. „Am mers cu calcule precise la clienți și le-am arătat că, deși investiția este mai mare, putem avea un impact important la capitolul protecției mediului. Iar campania noastră a avut succes și avem, deja, clienți, inclusiv în România. La internațional, utilizarea camioanelor pe gaz reprezintă un succes important, mai ales că rulează peste 70% din parcurs în Germania, unde sunt scutite de plata taxei pe autostradă”, a declarat managerul general Transcom.
Votați aici finaliștii ROMANIAN TRANSPORT COMPANY OF THE YEAR 2021
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro