Deși 2022 a fost marcat de o mulțime de provocări, printre care se numără sechelele pandemiei, războiul din Ucraina, inflația și creșterile de prețuri la energie, Schmitz Cargobull a reușit să își îndeplinească obiectivele, atât în România, cât și la nivel internațional. Iar, pentru 2023, producătorul își păstrează optimismul, considerând că este posibil să se mențină la același nivel, deși nu se anunță un an ușor.
Turbulențele pornite odată cu pandemia au continuat și în anul 2022, cu atât mai mult cu cât la începutul anului, în februarie, a izbucnit războiul prin care Rusia a invadat Ucraina. Grupul Schmitz a trebuit să se retragă din Rusia, ceea ce a generat o scădere cu 20% a veniturilor. De asemenea, a apărut problema stopării contractelor cu furnizorii de materiale din Rusia, producătorul fiind nevoit să caute furnizori noi, cu alte prețuri, alte volume, alte condiții și termene de livrare mărite. Dar compania s-a adaptat și reprezentanții săi consideră că au învățat o lecție valoroasă, în sensul de a avea întotdeauna la îndemână alternative pentru cazuri în care apar schimbări majore.
La toate acestea, s-a adăugat și un incendiu la fabrica Schmitz Cargobull de la Vreden, Germania, care a întrerupt fluxul de producție pentru o lună.
Bineînțeles, toate acestea au avut impact asupra prețurilor, a termenelor de livrare a produselor finite, cu variații mari de la un trimestru la celălalt și, drept urmare, și organizațiile de vânzări au trebuit să-și adapteze discursul, felul în care au ținut legătura cu clienții și felul în care au comunicat toate aceste schimbări.
Cu toate acestea, Grupul Schmitz își va atinge, până la sfârșitul anului financiar (31 martie) valorile bugetate – în jur de 60.000 de unități per total grup, din care România va realiza un volum de vânzări de aproximativ 1.500 de unități.
Inovații și noi soluții financiare
În ciuda dificultăților, și în 2022 compania a reușit să acorde o mare importanță inovațiilor, a alocat în buget o parte consistentă pentru dezvoltare și o parte din aceste inovații au fost aduse în fața publicului la târgul de la Hanovra. Este vorba despre un nou agregat frigorific dezvoltat in-house, de segment mediu, precum și de o multitudine de sisteme de monitorizare și de securizare a semiremorcilor (nu numai) frigorifice, producătorul respectând standardele TAPA și adaptându-se în permanență la schimbările acestora.
Nu în ultimul rând, în momentul de față, Schmitz are în dezvoltare un proiect de finanțare de proximitate și există speranțe ca, pe termen mediu, să poată fi implementat și în România.