Schmitz Cargobull Trailer Connect – Sistem pentru monitorizarea mărfii

S_KO_COOL_TrailerConnect1Schmitz Cargobull prezintă o nouă abordare a potențialului creat de digitalizare, prin sistemul de telematică Cargobull Trailer Connect.

Parametrii monitorizați prin Cargobull Trailer Connect sunt variați, începând de la poziționarea vehiculului, presiunea în anvelope, nivelul de uzură a plăcuțelor de frână, starea ușilor spate, continuând cu nivelul de combustibil al agregatului, date despre funcționarea agregatului și terminând cu diagrama de temperatură, posibilitatea afișajului umidității interne – toate aceste elemente au rolul de a diminua costurile de întreținere ale vehiculului și, de asemenea, de a minimiza riscurile legate de potențiale imobilizări, de orice natură, pe timpul curselor.

Siguranță și transparență

Totodată, Schmitz Cargobull a avut în vedere o soluție care să aducă mai mult decât diminuarea costurilor operaționale.

Punând în centrul atenției marfa, siguranța în transport și siguranța transportatorului, Cargobull Trailer Connect reprezintă soluția ideală.

Importanța achiziției unui sistem de telematică este cel mai bine ilustrată prin experiența practică. Doi clienți Schmitz Cargobull au trecut prin situații identice, iar utilizarea Cargobull Trailer Connect de către una dintre companii a dus la un final complet diferit.

Ambii transportatori au fost opriți în vamă pentru control, constatându-se existența unor mărfuri ilegale, încărcate de la depozit, fără ca șoferii să fie prezenți la încărcare. Ambii șoferi au fost arestați, camioanele au fost sechestrate, iar marfa adiacentă a fost confiscată. Unul dintre transportatori și-a putut dovedi nevinovăția, datorită sistemului de telematică instalat, care a dovedit că șoferul nu a deschis ușile pe durata transportului, de la încărcarea la care nu a participat și până la control.

Aceste două exemple pun în evidență importanța acordată transparenței transportului, dând posibilitatea rezolvării unor astfel de situații.

Pe de alta parte, Cargobull Trailer Connect oferă și exemple de creștere a nivelului de comunicare între transportator și client, în cazul transportului frigorific, făcând datele disponibile. Având date în timp real despre condițiile în care marfa este transportată, este garantată nu doar siguranța transportului, ci și calitatea serviciului de transport.

Pregătit pentru integrare

Următorul pas în dezvoltarea sistemului îl reprezintă integrarea sistemului Trailer Connect în sistemul de telematică dezvoltat de către constructorul de camioane, oferind posibilitatea utilizării unei platforme unice, atât pentru tractor, cât și pentru semiremorcă.

Acest pas duce la ușurarea muncii unui manager de logistică și la creșterea transparenței monitorizării șoferilor pe fiecare ansamblu în parte.

Anul acesta, Schmitz a încheiat un parteneriat cu Mercedes-Benz și, împreună, au realizat o nouă strategie de dezvoltare a serviciilor digitale dedicate transportului, în scopul de a utiliza la capacitate maximă potențialul creat de digitalizarea datelor.

Avantaje Cargobull Trailer Connect:

– procesarea mai rapidă a unei comenzi de transport;

– optimizarea traseelor;

– control îmbunătățit al timpilor de livrare;

– sistem premium cu grad de eșec sub 1%, ce determină evitarea imobilizării în service a semiremorcii;

– atingerea unui grad de uzură uniform pe întreaga flotă de semiremorci;

– evitarea costurilor neprevăzute, datorită preîntâmpinării situațiilor de pană, prin monitorizarea parametrilor de funcționare;

– posibilitatea reglării temperaturii interioare a semiremorcii frigorifice, de la distanță;

– evitarea situațiilor în care o marfă este direcționată către o destinație greșită;

– mărirea gradului de securitate, atât pentru echipamentul de transport, cât și pentru marfă;

– monitorizarea subcontractorilor;

– planificarea turelor de lucru ale șoferilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.