Semnale din piaţă

Continuă perioada dificilă pentru sectorul de transport specializat în Full truck, tendinţa fiind una de scădere, în timp ce grupajele sunt în creştere. Şi mai ales pentru relaţii precum Italia sau Germania. Sunt trenduri pe care le resimt actorii din piaţă, despre care am discutat cu Dana Dumitru, Managing Partner Hermes Forwards, companie specializată în expediţii rutiere.

„În condiţiile în care noi lucrăm în proporţie de 90% pe segmentul de full truck, vă pot spune că, dacă în prima parte a anului, volumele au fost comparabile cu cele de anul trecut, începând cu ultima săptămână a lunii iulie s-au înregistrat scăderi faţă de perioada similară din 2012. Luna august poate fi comparată cu ceea ce s-a întâmplat în urmă 3 ani în perioada similară şi a părut chiar mai slabă decât ianuarie. Cel puţin pe importuri… Piaţa internă a fost însă susţinută de transportul de băuturi“, a apreciat Dana Dumitru. Din păcate, septembrie nu a adus semnale de încurajare, în condiţiile în care prima lună din toamnă este una foarte bună de obicei. „Septembrie a început la un nivel uimitor de redus, pentru ca abia la mijlocul lunii să se facă resimţite unele semne de revigorare privind volumele şi tarifele, dar nu putem vorbi despre un nivel similar anilor trecuţi. Nu ştiu la ce ne putem aştepta în perioada următoare“, a opinat Managing Partner-ul Hermes Forwards, precizând că foarte importante în această perioadă sunt contractele cu clienţi stabili. Din păcate, prelungirea termenelor de plată, inclusiv extracontractual, a generat mari probleme de lichidităţi transportatorilor, care (de data aceasta) au ajuns la fundul sacului. Iar presiunile continuă, mai ales pe fondul introducerii taxei de Ungaria, a recentelor scumpiri înregistrate în Slovenia (cu 40 de euro) sau a preconizatei taxe de Franţa, pe care clienţii nu doresc să le acopere. „Din punctul meu de vedere, nu mai este loc pentru reducerea tarifelor pe piaţă. Pasul următor este renunţarea la şofer sau înlocuirea carburantului cu apă… Mai ales ţinând cont de faptul că mult discutata clauză diesel nu acoperă în totalitate majorările tarifelor la combustibil“. Dana Dumitru a subliniat, în acest context, că tariful vehiculat pe piaţă nu este unul real. „Există o tendinţă generală de reducere a cheltuielilor, iar atunci când clienţii îşi propun să îşi diminueze costurile, se uită în primul rând la transport. De fapt, nu mai ai ce să tai. Tarifele sunt deja la limită şi nu mai avem puterea să suportăm încă un cost suplimentar“.

Cabotajul poate fi interesant

Pe segmentul de transport intracomunitar, tarifele au rămas la nivelul anului 2012, mulţi transportatori cu 20-30 de camioane preferând să îşi ţină camioanele pe acest segment, cel puţin în luna august, tocmai din cauza lipsei de soluţii viabile privind cursele internaţionale din şi către România. „În paralel, cererea pe parte de cabotaj se menţine la un nivel constant. Germania este chiar interesantă din acest punct de vedere, iar cărăuşii români au început să fie mai puţin reticenţi la cabotajul în Germania sau Franţa, țări pe care le evitau mai ales din cauza asigurărilor. Unii dintre transportatori au ales asigurări umbrelă în acest sens, chiar am exemplul unui transportator, care şi-a asigurat toată flota de 1,5 milioane de euro. Şi noi avem în vedere să prindem în viitor transportatorii care lucrează cu Hermes Forwards sub o astfel de asigurare umbrelă“, a mai arătat Dana Dumitru. Managing Partnerul Hermes Forwards a afirmat că în perioada următoare compania, care este specializată în expediţii rutiere, are în vedere dezvoltarea activităţii. În acest moment, echipa Hermes Forwards, care dispune de birouri în Bucureşti, Miercurea Ciuc, Timişoara şi Deva, este formată din 15 persoane cu o experienţă cumulată în domeniul transporturilor de peste 100 de ani. Expeditorul a dezvoltat o rețea de transportatori de încredere, cu flote care însumează aproximativ de 600 de camioane, iar portofoliul de clienţi include atât companii multinaţionale, cât şi întreprinderi mici şi mijlocii de pe tot teritoriul Europei.

Dana Dumitru, Managing Partner Hermes Forwards:

„La începutul crizei, unii râdeau de companiile afectate. Apoi au început să aibă mari probleme şi cei care făceau glume. Acum, începe din nou să se dilueze mesajul. Sunt companii care s-au adaptat şi au pornit să pună ban pe ban, iar altele au din ce în ce mai puţine şanse de supravieţuire.“

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.