274 de persoane din 72 de țări au participat la Sesiunea FIATA, care s-a desfășurat, în perioada 15 – 17 martie, la Zürich, Elveția, unde se află sediul federației. Este vorba, fără îndoială, de evenimentul care a marcat activitatea de expediții în luna martie. România a fost reprezentată de președintele USER, Marius Cae.
Fondată în 31 mai 1926, la Viena, ca o asociație a industriei de expediții, FIATA își propune să promoveze și să apere interesele breslei, pe plan internațional. Este o organizație non-guvernamentală, care reprezintă, astăzi, o industrie în care sunt implicate aproximativ 40.000 de firme de expediții, de pe toate continentele, incluzând în jur de 8 milioane de angajați.
Potrivit statutului FIATA, în afara organizațiilor naționale membre, cum este cazul Uniunii Societăților de Expediții din România – USER, există și firme înregistrate ca membri individuali. În anul 2017, existau peste 5.000 de membri individuali.
Cum arată un astfel de eveniment?
„În opinia mea, este foarte interesant să explic modul în care se desfășoară o Sesiune FIATA”, a apreciat Marius Cae. Concret, FIATA este structurată pe trei tipuri de comisii sau grupuri de lucru: Institutes (Airfreight Institute, Customs Affairs Institute, Multimodal Transport Institute); Advisory Bodies (de exemplu, Advisory Body of Information Technology – ABIT, Advisory Body Vocational Training – ABVT, Advisory Body Legal Matters – ABLM s.a.m.d.); Working Groups.
„Sesiunea a început cu anumite ședințe pe zone geografice, după cum este structurată FIATA din punct de vedere regional: Africa / Orientul Mijlociu, America, Europa, Asia / Pacific, la care s-au dezbătut probleme specifice fiecărei zone. Temele abordate de Advisory Bodies au fost specifice acestor comisii: training (ABVT), tehnologia informației (ABIT), legalitate (ABLM), logistică (ABIA). Ședințele Institutelor au fost, de asemenea, specifice acestor comisii FIATA: transport aerian, transport multimodal, probleme vamale”, a explicat președintele USER, adăugând că, în aceeași perioadă, a avut loc Adunarea Generală a Organizațiilor Naționale, în care se dezbat și se iau hotărâri pe problemele generale ale asociațiilor.
În plus, în cadrul sesiunii, a fost prezentată o informare privind proiectul de restructurare a sistemului informatic al FIATA, sistem care se dovedește a fi depășit, față de tehnologiile actuale.
„Pentru USER, au fost la aceasta Sesiune FIATA două evenimente importante. În secțiunea ABVT (Advisory Body Vocational Training), ca urmare a materialului depus la Congresul Mondial FIATA din octombrie 2017, privind manualul de perfecționare în domeniul expedițiilor conform standardelor FIATA, USER a obținut certificatul de revalidare a programului de training pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții (The FIATA Diploma in Freight Forwarding). De asemenea, în secțiunea ABIT (Advisory Body of Information Technology), s-a lansat un proiect pilot pentru emiterea electronica a documentelor FIATA, la care și USER s-a oferit să participe, ca voluntar, pentru derularea proiectului, împreună cu o societate membră a USER (E-P RAIL SRL) și cu o firmă agreată de FIATA (essDOCS’)”, a precizat Marius Cae, subliniind că, la nivelul USER, se testează, în prezent, o formulă simplă de emitere electronică.
Președintele USER a menționat că, la finalul sesiunii FIATA, se țin ședințe cu caracter restrâns ale președinției FIATA și Board-ului Extins, unde se fac analize asupra desfășurării secțiunilor sau discuții, propuneri pentru Congresul Mondial al FIATA ce se va desfășura, anul acesta, în septembrie, în India.
În cadrul Sesiunii de la Zürich, conducerea USER a avut, de asemenea, întâlniri de lucru cu președinții unor asociații din țările balcanice, legate de-al XIII-lea Congres al Asociațiilor Firmelor de Expediții și Logistică din țările Europei de Sud-Est (SEEFF).
FIATA
– în limba franceză: „Fédération Internationale des Associations de Transitaires et Assimilés”;
– în limba engleză: „International Federation of Freight Forwarders Associations”.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro