Sistem „weight-in-motion”, în Portul Constanța

Un sistem de cântărire dinamică și de măsurare a dimensiunilor autocamioanelor va fi implementat în Portul Constanța, pentru fluidizarea traficului și eficientizarea activității.

Sistemul „weight-in-motion” presupune verificarea din mers a vehiculelor, fără a fi afectat traficul rutier, iar, în cazul celor care depășesc capacitatea maximă de încărcare, va emite alerte în mod automat (fără intervenție umană), transmise către Centrul Național de Monitorizare și Control aparținând CNAIR.

În testare

Într-o primă fază, va fi implementat un proiect-pilot, în zona porții 9 a portului, unde sunt instalați senzorii necesari funcționării corespunzătoare. „Sistemul este în testare, în vederea evaluării tipurilor de senzori propuși. În funcție de rezultatele obținute, soluția folosită va fi extinsă la toate zonele de acces în port, unde se înregistrează trafic auto greu. Prin acest sistem, Administrația Porturilor își propune ținerea sub control a respectării normelor și regulilor de circulație, inclusiv reducerea numărului de accidente, care, de multe ori, au drept cauză suprasarcina înregistrată la camioane. Prin cântărirea autocamioanelor, se urmărește și diminuarea deteriorării suprafețelor de rulare, la nivelul infrastructurii portuare, în cazul vehiculelor cu o încărcătură peste capacitatea maximă admisă”, precizează Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CNAPM), aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI).

Coordonare APM, CNAIR, ISCTR

Odată cu implementarea acestui sistem, vor fi coordonate activitățile și bazele de date deținute de CNAPM, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), „având în vedere obiectivul comun de protejare a infrastructurii rutiere și de acces din Portul Constanța”.

Traficul prin Poarta 10 Bis, fluentizat

Administrația Porturilor Maritime Constanța a redeschis, pe ambele sensuri de mers, traficul rutier prin Poarta 10 Bis, la finalul lunii august, după finalizarea lucrărilor de extindere la 4 benzi a drumului dintre aceasta și Poarta 10. Astfel, accesul pe la Poarta 10 Bis este permis, acum, atât la intrare, cât și la ieșire, pentru toate tipurile de autocamioane încărcate/descărcate, plus autoturismelor. În schimb, pe la Poarta 10 pot intra și ieși, alături de autoturisme, doar autovehiculele cu masa ce nu depășește 3,5 tone. Accesul pe la Poarta 14 se face, atât la intrare, cât și la ieșire, pentru toate tipurile de autocamioane încărcate/descărcate.

Drum extins cu fonduri europene

Drumul dintre Poarta 10 și Poarta 10 Bis a fost extins cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM). Valoarea contractului de finanțare a fost de aproximativ 60 de milioane de lei, inclusiv TVA (12,69 milioane de euro), din care aproape 43 de milioane de lei fonduri europene, 17 milioane de lei buget de stat și 151.725 de lei – contribuția Administrației Porturilor Maritime.

În cadrul proiectului, s-au construit: un drum cu 4 benzi de circulație, în lungime de 982 de metri, în incinta portului, un sens giratoriu adaptat la un trafic semnificativ de vehicule lungi, cu remorci sau semiremorci, și două bretele de acces, care reprezintă punctul de conexiune pe fiecare sens de circulație de intrare sau ieșire pe la Poarta 10 Bis. „Poarta 10 Bis face conexiunea directă a Portului Constanța cu podul rutier peste CDMN de la km 0+540 și cu Autostrada A4, aceste obiective având 4 benzi de circulație, fapt pentru care a fost necesară extinderea la 4 benzi a drumului de legătură dintre porțile 10 Bis și 10”, argumentează Administrația Porturilor Maritime.

„Investiția crește eficiența operațiunilor de încărcare-descărcare a mărfurilor care sosesc în sau părăsesc Portul Constanța pe cale rutieră și susține o creștere a capacității infrastructurii, prin posibilitatea de a opera un volum mai mare de marfă, într-un timp mai scurt”, potrivit directorului general al CNAPM, Florin Vizan.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.